Pensionarii mor, Casa de Pensii încă recalculează

Peste 10.000 de hunedoreni, ar trebui să beneficieze de recalcularea pensiilor. Sunt bătrâni, bolnavi, au lucrat în condiții grele, iar acum au ajuns să aștepte să li se facă dreptate. Pensionarii care beneficiază de prevederile Legii 192/2015 așteaptă recalcularea pensiilor. Senatorul PNL, Carmen Eleonora Hărău, a vrut să afle de la ministrul Muncii care este stadiul recalculării pensiilor, atrăgând atenția  asupra unui fapt îngrijorător. Conform legii, recalculările ar fi trebuit să se facă până la sfârșitul anului trecut. S-a depășit termenul, însă recalcularea pensiilor hunedorenilor bate pasul pe loc.

„Potrivit art. 169(1) alin. (5) din Legea nr. 192/2015, recalcularea se efectuează în termen de 24 de luni, calculat de la data de 1 ianuarie 2016, adică până la data de 31 decembrie 2017”, precizează senatorul PNL, Carmen Hărău.

Răspunsul oferit de responsabilii Ministerului Muncii arată că în județul nostru doar puțin peste 27% din dosarele depuse au fost recalculate. Astfel, din cele 10.516 dosare depuse, au fost recalculate 2852 de dosare, dintre care doar 244 de dosare au beneficiat de majorare.

Legea 192/2015 a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016. Legea vine să reglementeze “situația pensionarilor sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau a II-a de muncă potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2011, respectiv activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite și/sau condiții speciale“.

Hunedoara – județul cu cele mai multe dosare

Potrivit datelor oficiale furnizate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, cele mai multe dosare depuse au fost la nivelul județului Hunedoara. Din cele 63.471 de dosare depuse la nivel național, cele mai multe, în număr de 10.516 provin din județul Hunedoara. Urmează Maramureșul cu 6.553 de dosare. La polul opus, s-au aflat județele Giurgiu cu 96 de dosare depuse, Tulcea – 181 de dosare și Olt cu 239 de dosare. Odată, județul Hunedoara a fost puternic industrializat. În prezent au mai rămas doar ruinele și speranțele pensionarilor la o pensie decentă. Nici acest aspect însă nu este unul favorabil pentru cei 10.516 pensionari din județ. În ritmul actual de recalculare a pensiilor, cei peste 7600 de pensionari ar mai avea de așteptat încă ȘASE ANI pentru a li se recalcula pensiile, având în vedere că doi ani și 4 luni din numărul total al dosarelor depuse la nivel de județ au fost recalculate 2852 de dosare. Asta în condițiile în care prevederile legii arătau că recalcularea se face până la data de 31 decembrie 2017.

Nu o dată, reprezentanții Casei de Pensii au motivat că recalcularea pensiilor este realizată într-un ritm scăzut, dat fiind numărul mare de dosare, dar și softul utilizat, care de multe ori se blochează. În tot acest timp, pensionarii care au lucrat în condiții deosebite sau speciale așteaptă. La nivel național, din cei 63.471 de pensionari beneficiari de prevederile legii, au fost recalculate pensiile pentru 36.229 de pensionari, iar dintre aceștia doar 6.469 de pensionari au beneficiat de majorări.

Vă prezentăm integral răspunsul primit din partea Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

 

Monika BACIU

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *