Permutările din companiile de stat, golesc bugetele societăților

Permutările (politice) din companiile de stat, golesc bugetele societăților. Un fost membru al Consiliului de Administrație al Complexului Energetic Hunedoara va trebui să primească peste 9000 de lei de la societate. Complexul Energetic Hunedoara trebuie să îi achite lui Ringo Dămureanu, fost membru al Consiliului de Administrație, peste 9000 de lei. Adunarea Generală a Acționarilor l-a revocat din calitatea de membru al CA în luna mai. Atunci, Ringo Dămureanu a acționat în judecată CEH și Ministerul Energiei într-un dosar care a avut ca obiect “pretenții”. Instanța de la Curtea de Apel Craiova a admis, în parte, solicitările lui Ringo Dămureanu, astfel că societatea energetică trebuie să îi plătească peste 9000 de lei pentru perioada 4 mai – 3 iulie 2017.

“Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Energiei. Admite în parte acţiunea completată şi precizată. Obligă pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA la plata către reclamant a sumei de 9028 lei brut reprezentând indemnizaţia cuvenită funcţiei de administrator pentru perioada 04.05.2017 – 03.07.2017 şi a sumei de 50 lei”, arată soluția Curții de Apel Craiova.

În schimb, instanța a respins solicitarea privind anularea ordinului de revocare.

“Respinge ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Energiei nr.088/02.05.2017. Obligă pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA la plata către reclamant a sumei de 610,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru”,  mai arată soluția instanței.

Ringo Dămureanu a fost înlocuit din CA-ul de la CEH în data de 3 mai 2017. Locul acestuia a fost preluat, la acel moment, de Alexandrul Prepeliță. Sentința nu este definitivă.

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *