Peste 100.000 de societăţi din România riscă amenzi de până la 5 milioane de lei

Peste 100.000 de societăţi din România riscă amenzi de până la 5 milioane de lei dacă nu implementează până în data de 17 ianuarie 2020 o serie de proceduri interne prin care să prevină şi să combată infracţiuni de spălare a banilor.

În data de 17 ianuarie 2020, expiră termenul de graţie prevăzut în Legea pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (Legea 129/2019) care a intrat în vigoare în data de 21 iulie anul curent.

Printre societăţile vizate se numără cazinouri, case de pariuri, firme de consultanţă de afaceri, fiscală sau de audit, agenţi de plată, bănci, instituţii financiare nonbancare, companii de asigurare, intermediari pe piaţa de capital, societăţi de administrare a investiţiilor.

Sancţiunile pentru neconformarea la prevederile Legii 129/2019 pot fi acordate atât pe persoană fizică, în limita a 25.000 de lei precum şi pe persoană juridică, amenda maximă putând reprezenta 10% din veniturile totale raportate la perioada fiscală încheiată. Sancţiunile ş imăsurile pot fi aplicate membrilor organului de conducere şi altor persoane fizice responsabile de încălcarea legii.

În cazul instituţiilor financiare, altele decât cele supravegheate de Banca Naţională a României, dacă fapta este ravă, repetată, sistematică sau o combinaţie a acestora, fără a fi săvârşită în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune, limitele superioare ale amenzilor se majorează cu 5 milioane de lei.

“Elaborarea procedurilor prin care companiile vizate pot preveni şi combate infracţiunile de spălare a banilor presupune un proces complex care trebuie să pornească de la întelegerea cerinţelor legale, în care sunt implicate echipe din mai multe domenii de activitate. Companiile vor fi nevoite  să ia în calcul  o creştere a costurilor de conformare cauzată de implicaţiile la nivel  de legal, IT, resurse umane şi timp alocat”, a declarat avocatul Victor Stănilă, managing partner al Victor Stănilă Law Office.

Pentru a evita sancţiunile impuse de noua reglementare, companiile mai au la dispoziţie aproximativ două luni de zile pentru conformare.

În acest timp, ar trebui să facă mai multe demersuri principale. Întâi, dezvoltarea de metodologii proprii prin care să identifice şi să evalueze riscul de spălare a banilor şi finanţare a terorismului atât la nivelul clientelei, serviciilor şi produselor oferite, cât şi la nivelul întregii activităţi desfăşurate.Mai exact,trebuie definit modul în care firmele care intră sub incidenţa Legii 129/2019 monitorizează clienţii, detectează şi raportează infracţiunile financiare autorităţilor relevante.

Evaluarea riscului trebuie să se realizeze ţinând cont de o multitudine de variabile care vor influenţa într-un final şi măsurile preventive pe care compania le consideră adecvate.

Companiile trebuie să ia măsuri interne pentru a şti cum identifici posibilele fraude. Odată evaluat riscul, companiile trebuie să-şi creeze sisteme cu ajutorul cărora să poată identifica prompt orice activitate asociată spălării banilor. Acest lucru presupune colectareade informaţii despre sursele de finanţare ale clienţilor, scopul relaţiei de afaceri şi beneficiarul real al clientului.

Această colecţie de informaţii se realizează pe măsură ce un client nou este identificat şi legitimat şi trebuie reevaluat periodic. Noutatea constă în faptul că legea permite societăţilor să îşi stabilească propriile modele de evaluare şi periodicitatea aplicării lor, având totodată obligaţia de a demonstra autorităţilor că măsurile adoptate sunt eficiente.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *