Peste 5000 de lei au adunat voluntarii de la Caritas pentru rechizite

La finalul săptămânii trecute, s-a încheiat a VI-a ediție a campaniei de strângere de rechizite pentru copiii nevoiași din comunitate, ”Și noi vrem să învățăm!”. Caritas Alba Iulia prin Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii ”Sfânta Varvara” Petroșani a fost motorul campaniei în cadrul căreia s-au adunat peste 5000 de lei.

„Un număr impresionant de persoane fizice au răspuns pozitiv apelului nostru, donând sume de bani sau aducând la sediul nostru rechizite, motiv pentru care le suntem deosebit de recunoscători. Este un semn venit din partea membrilor comunității că întrajutorarea celor vulnerabili și aflați în nevoie reprezintă încă o valoare centrală în viața noastră. De asemenea, le suntem îndatorați inimoșilor noștri voluntari care s-au implicat fie donând rechizite/sume de bani, fie alocând timp promovării active a campaniei, semn că printre tinerii comunității se găsesc și cei ancorați în realitatea socială, simt nevoia de aproape și mai ales sunt activi în ceea ce privește implicarea socială. Donațiile sunt menite să ajute copiii defavorizaţi din Valea Jiului să aibă acces la educație echitabilă. Vă invităm astfel să fiți alături de noi în bucuria de a oferi acestor copii câte un ghiozdan pregătit cu toate cele necesare actului didactic”,  spun reprezentanții Caritas Petroșani.

Suma de bani strânsă la sfârșitul actualei ediții ”Și noi vrem să învățăm!” este de 5.311,28 lei.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *