Petru Mărginean, despre amenințările primite: ”Au fost făcute de domnul Mara, șeful de la Salubritate SA”

Petru Mărginean, fostul primar al Devei, a dat și numele celui care l-ar fi amenințat cu moartea. Totul, în premieră, în emisiunea ”Ediție Specială”, de luni, moderată de jurnalistul Alin Bena.

”Mi se transmit avertismente, citez: transmite-i şefului tău – adică mie – că va ajunge acolo unde ajung şobolanii. Unde ajung şobolanii? În puşcărie, în mormânt? Dom’le, numai mafia face aşa ceva! (…) Îmi intimidează şi familia: transmite-i viermelui, zice. Păi chiar aşa am ajuns, sunt viermele cuiva? Până când îşi vor umfla unii conturile mizând pe mizeria din oraş şi speculând dorinţa noastră a tuturor de a scăpa de gunoaie?”, declara în urmă cu câteva zile Petru Mărginean.

Întrebat cine este cel care l-a amenințat, fostul edil a pronunțat numele lui George Mara, cel care conduce SC Salubritate SA, firmă ce are contract de ani buni cu Primăria municipiului Deva.

”Aceste avertismente au fost făcute de domnul Mara, la intrarea în primărie, față de foști colegi de-ai mei. Același om și-a permis să-i transmită soției că ”îl termină pe viermele ăsta”; deci atacuri și la familie”, a declarat Petru Mărginean, în cadrul emisiunii ”Ediție Specială”.

Contactat telefonic, George Mara neagă cu vehemență orice acuzație a fostului primar, susținând că Mărginean ar fi un mincinos patologic. Mai mult, promite că va organiza și el o conferință de presă, prin care va aduce dovezi cum că fostul primar a vrut să ”îl tâlhărească financiar”.

”Doamne, ferește! Despre domnul Mărginean nu pot spune decât atât: că este un mincinos, un mincinos patologic. Deci nu este un mincinos obișnuit. Tot ce spune domnul Mărginean sunt minciuni, minciuni și iar minciuni. Probabil că voi face și eu o conferință de presă. Acest individ a vrut, practic, să mă tâlhărească financiar. Acest domn a avrut, efectiv, să îmi ia compania, să i-o predau. Mi-a trimis niște înaintași, care mi-au spus că trebuie să dau firma, că au venit ei. Tot ce povestesc eu sunt cu martori, întâmplate la mine în hotel. Tot ce face el la ora asta se va întoarce pe documente. El se agață de niște frânturi și încearcă să le dea credibilitate. Nu l-am amenințat în viața mea. Că pot să scot un sunet, să spun despre el că e mincinos patologic sau că e un tâmpit sau că este un tâlhar financiar, asta pot să o fac și să răspund de ele. Sunt expresii și pot să le spun. Dar de la chestia asta și că l-am amenințat, este un drum foarte lung. Iar acest individ, autovictimizându-se, încearcă să își facă campanie”, a declarat, pentru Replica-INFO HD, George Mara.

Urmărește emisiunea Ediție Specială, moderată de jurnalistul Alin Bena:

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *