Pică Dragnea sau Grindeanu? Ce spun politicienii hunedoreni

Moțiunea de cenzură ”România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor”, inițiată de parlamentarii PSD și ALDE împotriva propriului Guvern va fi votat miercuri. Ce spun însă politicienii hunedoreni despre criza politică în care ne aflăm în această perioadă?

Laurențiu Nistor: ”Votul este secret, după cum îl duce conștiința pe fiecare”

Deputatul PSD Laurențiu Nistor, liderul social democraților hunedoreni, spune că fiecare va vota după cum îi dictează conștiința, însă îi pare rău că s-a ajuns într-o situație atât de tensionată.

”Eu nu îmi dau cu presupsul. Votul este secret, după cum îl duce conștiința pe fiecare. Și fiecare după conștiința lui votează. Nu pot să mă pronunț cine va cădea: Dragnea sau Grindeanu. Doar pot să spun că regret că s-a ajuns aici. Se pare că nu mai este nicio cale de împăcare între cei doi”, a declarat Laurențiu Nistor.

Mircea Moloț: ”Moțiunea de cenzură va trece, dacă nu sunt trădări”

Liderul ALDE Hunedoara, Mircea Moloț, speră ca moțiunea să treacă.

”Noi facem parte dintr-o coaliție: ALDE –PSD. Fiind într-o coaliție, votul trebuie să fie cel care decide existența coaliției, așa că toți parlamentarii PSD și ALDE sunt convins că vor vota ceea ce s-a decis în conducerea partidului, în Biroul Național Central al ALDE și în CEX-ul PSD-ului. Ca atare, sunt convins că moțiunea de cenzură, dacă nu sunt trădări, va trece și premierul Grindeanu nu va mai avea susținerea parlamentară din acest punct de vedere”, susține președintele ALDE Hunedoara.

Carmen Hărău: ”N-avem ce să căutăm în circul acesta”

Senatoarea PNL Carmen Hărău precizează că ce se întâmplă în aceste zile nu este decât o reglare de conturi între ”găști pesediste care se bat și se acuză de hoție”, iar național liberalii nu-și doresc să fie implicați într-un asemenea ”circ”.

”La momentul acesta, dat fiind faptul că nu a avut loc consultarea Biroului Politic Național și a grupurilor parlamentare, nu s-a luat o decizie certă în ceea ce privește atitudinea Partidului Național Liberal față de moțiune. Ce vă pot spune, însă, cu probabilitate mare, de 90%, cei mai mulți dintre colegii noștri optează pentru a nu participa deloc la moțiune. N-avem ce să căutăm în circul acesta, între găști pesediste care se bat și se acuză de hoție. Au mințit populația și au luat puterea. Să-și descurce diferendele mafiote între ei! În momentul acesta nu știu care dintre tabere este mai nocivă pentru România! Sunt extraordinar de nocive ambele tabere”, declară senatoarea Hărău.

Iulius Firczak: ”Nu am susținut niciodată trântirea vreunui guvern”

”Legat de cine va cădea, nu cred că este momentul să facem pronosticuri. Problema este destul de serioasă pentru situația țării. Legat de poziția pe care o am, nu pot să fac, deocamdată, o afirmație publică, având în vedere că încă nu am avut ședința la grupul nostru parlamentar. Vom avea astăzi ședința și vom decide atunci ce va face grupul.  Pot să vă spun doar, ca istoric, că la nicio moțiune, grupul nostru parlamentar nu s-a implicat și nu a votat. Nu am susținut niciodată trântirea vreunui guvern. Pe parcursul istoriei grupului, a fost o singură dată când nu s-a respectat această regulă. E adevărat că, la celelalte moțiuni, ele au fost înaintate de opoziție și se încerca dărâmarea guvernului care era la putere. Tocmai pentru că astăzi nu este o situație standard pentru o moțiune de cenzură și este vorba despre o situație de criză în PSD și o situație de luptă între două facțiuni ale aceluiași partid, poziția mea în grup va fi să păstrăm linia grupului și să nu ne amestecăm în treburi care nu țin de competența noastră și să rezolvăm noi treburile interne ale unui partid”, a declarat Iulius Firczak, deputat al Uniunii Culturale a Rutenilor din România.

Iuliu Winkler: ”Cum vom vota vom decide miercuri dimineață”

Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler spune că PSD trebuie să își rezolve problemele interne și că grupul din care va face parte va decide cum votează abia miercuri dimineață.

”Din punct de vedere al poziționării, trebuie spus că, în primul rând, este o problemă internă a PSD-ului. Deci PSD va trebui să găsească o soluție pentru această chestiune. Ea, evident, prin implicații, duce la o criză politică. Cred că ne aflăm în plină criză politică, dar, totuși, la origine este o problemă internă a PSD. De aceea noi încă mai sperăm și în continuare vom spera zilele următoare că PSD va găsi o soluție la această criză. Cum vom vota vor decide miercuri dimineață, înaintea votului. Cele două grupuri UDMR din Senat și Camera Deputaților vor avea o ședință comună și vor decide modul în care votează”, a declarat Winkler.

 

 

sursa foto: www.cotidianul.ro

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *