Planeta Petrila, încă o nominalizare la Gala Premiilor Administrației Fondului Cultural Național

Exploatarea Culturală Petrila, nominalizată la Gala Premiilor Administrației Fondului Cultural Național. Cea de a patra ediție a Galei Premiilor Administrației Fondului Cultural Național pentru organizații neguvernamentale și manageri culturali își va anunța câștigătorii marți 15 ianuarie 2019 de Ziua Culturii Naționale.

Printre nominalizările făcute de juriul compus din Matei Bejenaru, Cristi Borcan, Paul Dunca, Ioana Ilie, Sandra Jitianu, Lorand Maxim, Irina Petrescu se află și Asociația ”Colonia Veselă” din Petrila.

Proiectul, inițiat de voluntarii acestei asociații, sub conducerea apreciatului om de cultură Ion Barbu, denumit ”Exploatarea Culturală Petrila” a fost nominalizat la categoria ”Premiul pentru activitate culturală în (relație cu) spațiul public”. Acest premiu se acordă unei inițiative de activare a spațiului public care valorizează memoria colectivă și redefinește identitatea locului.

”Am pus din nou Petrila și Valea Jiului pe harta locurilor cu care ne putem mândri după 100 de ani de administrație românească. Așadar, dacă mai întreabă cineva ce fac petrilenii prin ”Planeta Petrila”, putem cu toții să răspundem clar: activăm spațiul public care valorizează memoria comunității constituite în jurul Minei Petrila (cea mai veche exploatare carboniferă de subteran din Valea Jiului) și redefinim identitatea post-industrială a locului (în pofida limitaților care văd Valea Jiului doar ca un loc de unde se pleacă)”, spune arhitectul Mihai Danciu, unul dintre promotorii proiectului ”Exploatarea Culturală Petrila”.

Alături de Asociația  ”Colonia Veselă” din Petrila, pentru această categorie a Premiilor AFCN au mai fost nominalizați: Asociația Atelier ADHOC, cu proiectul „SubstandardPLUS”, Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică, cu proiectul „Băile Culturale Herculane”, Asociația Montage, cu proiectul „FUCHSIADA”, Asociația UMA ED România, cu proiectul „Simpozion de Ceramică Monumentală «Costel Badea»”

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *