Ploi temporare şi averse însoţite de descărcări electrice în toată ţara, de joi după-amiază

Meteorologii au emis o informare valabilă de joi după-amiază până luni dimineaţă, interval în care va ploua temporar în toate regiunile ţării şi vor fi averse, cu descărcări electrice. Local, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 de litri pe metru pătrat, iar în Oltenia, Muntenia şi în zonele montane aferente chiar 30-40 de litri pe metru pătrat. Ploi vor fi şi în Bucureşti, temperaturile maxime fiind de 13-18 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de joi, de la ora 15.00, până în 15 aprilie, la ora 10.00.

„În intervalul menţionat va ploua temporar în toate regiunile şi vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice, mai însemnate cantitativ în sud-vestul, sudul şi sud-estul ţării. La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, în special în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură”, arată sursa citată.

Cantităţile de apă vor depăşi local – în perioade scurte de timp sau prin acumulare în intervale de 24 de ore – 15-20 de litri pe metru pătrat, iar izolat, mai ales în Oltenia, Muntenia şi zonele montane aferente, 30-40 de litri pe metru pătrat.

În Bucureşti, în perioada menţionată, vor fi intervale de timp în care va ploua, temporar moderat cantitativ. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi pot fi însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi de 13-18 grade, iar cele minime de 6-9 grade.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *