Polițiștii de la rutieră au aplicat peste 5000 de sancțiuni de la începutul anului

Acţiuni ale poliţiştilor rutieri pentru prevenirea accidentelor rutiere grave şi salvarea de vieţi omeneşti. Peste 5.000 de sancţiuni contravenționale aplicate – în primele două luni ale acestui an – celor care au pus în pericol siguranța traficului rutier şi peste 300 de permise de conducere ridicate pentru diferite abateri  de la normele privind circulaţia pe drumurile publice

În primele două luni ale acestui an, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice din judeţul Hunedoara, poliţiştii Serviciului Rutier Hunedoara au intensificat acţiunile vizând combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

În urma controalelor în trafic, poliţiştii rutieri au aplicat 5.004 sancţiuni contravenţionale. Acestea au vizat principalele cauze generatoare de accidente rutiere:

  • pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit: au fost aplicate 1878 de  contravenţii;
  • pentru nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice de către pietoni: 439 de sancţiuni;
  • pentru nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire: 93 de sancţiuni;
  • pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului public prin locuri special amenajate şi semnalizate corespunzător au fost aplicate 25 de sancţiuni şi 27 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor;
  • pentru alte abateri de la legislaţia care reglementează circulaţia pe drumurile publice: 2.542 de sancţiuni.

De asemenea, de la începutul acestui an, poliţiştii rutieri hunedoreni au reţinut 334 de permise de conducere, din care 110 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei legal stabilite, 25 pentru neacordare priorităţii pietonilor, 27 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 93 pentru depăşiri în zone şi situaţii interzise, 26 pentru consum de băuturi alcoolice şi  53 pentru alte abateri.

Tot în cadrul acţiunilor cu caracter preventiv ale poliţiştilor, au fost retrase 85 de certificate de înmatriculare şi au fost descoperite 46 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice din care:

  • 11 infracţiuni pentru conducerea unui autovehicul de către persoane care nu posedă permis de conducere;
  • 10 infracţiuni pentru conducerea unui autovehicul de către persoane care au avut în sânge o concentraţie alcoolică peste limita admisă;
  • 5 infracţiuni pentru refuz de prelevare probe biologice;
  • 20 de alte infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

De remarcat faptul că acţiunile cu caracter preventiv ale poliţiştilor rutieri au avut ca şi efect menţinerea unui trend descendent al numărului de evenimente rutiere care au avut loc în această perioadă. Astfel, în primele două luni ale acestui an, pe drumurile publice din judeţul Hunedoara, s-au produs 29 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 9 persoane  şi rănirea gravă a 27 de persoane.

Principalele cauze de producere ale accidentelor înregistrate în perioada menţionată, sunt:

– viteză neadaptată la condiţiile de drum:  9 accidente;

– neacordarea priorităţii de trecere pietonilor: 4 accidente;

– nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni: 3 accidente.

 

Biroul de presă -IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *