Poliţiştii hunedoreni, alături de cei mici, şi pe timpul vacanţei de vară

În perioada următoare, polițiștii hunedoreni vor desfășura o serie de activități preventive în taberele școlare din județul Hunedoara, precum și în zonele de agrement intens frecventate de copii (parcuri, ștranduri etc.), pentru a se asigura că micuții au parte de o vacanță de nota 10.

Deoarece perioada estivală înseamnă de multe ori pentru cei mici petrecerea unei perioade mai mari de  timp fără supraveghere, sau deplasarea copiilor în zone de agrement, ori în mediul rural, polițiștii hunedoreni doresc să transmită un set de sfaturi preventive destinate creşterii gradului de siguranţă al elevilor în perioada vacanţei de vară:

Atunci când își petrec timpul liber nesupravegheați în parcuri, locuri de joacă, transmiteți copiilor următoarele sfaturi:

  • Să nu intre în vorbă cu persoane necunoscute şi să nu le însoţească, indiferent de motivul invocat. Dacă sunt opriți de persoane necunoscute, să se îndepărteze de ele şi să ceară ajutorul cuiva cunoscut;
  • Atunci când merg cu bicicleta, rolele, trotineta, etc., să folosească zonele special amenajate în acest scop şi să fie atenți la intersecțiile cu drumurile destinate circulației auto, pentru a evita accidentele.
  • Să nu poarte bijuterii sau obiecte de valoare asupra lor, ca să nu devină ţinta hoţilor.
  • Să nu se implice în certuri sau altercații, să nu se lase influenţaţi de ceilalţi, să nu fie agresivi în comportament şi vocabular!

Atunci când se află în excursii sau tabere școlare:

  •  Să respecte programul grupului și să nu se aventureze singuri în alte activități decât cele stabilite de și desfășurate împreună cu profesorii-supraveghetori;
  • Să aibă grijă de obiectele valoroase pe care le au asupra lor (telefoane mobile, bani de buzunar), sau să le încredințeze supraveghetorilor atunci când nu le pot purta asupra lor;
  • Să respecte regulile de circulație atunci când se deplasează cu grupul: să circule doar pe trotuare și să traverseze strada doar prin locurile special amenajate;

 

 

 

Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *