Preşedintele CJ Hunedoara, acuzat că doseşte actele de finanţare a ONG-urilor

Liderii PSD care administrează judeţul sunt acuzaţi că dosesc actele justificative care stau la baza atribuirii banilor publici pentru asociaţiilor non-profit. Liberalii susţin că banii s-au dat în funcţie de culoarea politică a primarului, omiţându-se de la finanţare proiecte de elită precum Autobergamo – în sport, şi Vlăstarele Orăştiei – la cultură, tineret. În urma stăruinţelor făcute de liberali, şefii CJ Hunedoara promit că vor „desecretiza” finanţarea  .

Consilierii judeţeni PNL nu au avut acces la fişele de evaluare a proiectelor, fiind obligaţi să voteze „în orb” sumele alocate pentru proiectele asociaţiilor non-profit. „Am solicitat să ni se pună la dispoziţie punctajele dobândite de fiecare asociaţie, pentru că în funcţie de punctajul obţinut se repartizează sumele. Nu ne-au fost arătate nici în zi de azi şi acest fapt mă face să cred că lipsa de transparenţă ascunde anumite lucruri”, a declarat Vetuţa Stănescu, liderul de grup al consilierilor PNL, într-o conferinţă de presă. Este al doilea demers pe această temă susţinut de liberali, după aprobarea finanţării ce a avut loc la finele lunii mai.

Cotonogeală pesedistă la campioană

Cel mai frapant exemplu prezentat de liberali este cel al echipei de fotbal în sală Autobergam. Campioana României a primit 20.000 lei de la Consiliul Judeţean Hunedoara, în timp ce cluburi sportive fără performanţă, dar „girate” de primarii PSD au luat sume considerabil mai mari de la administraţia judeţeană. Echipa de fotbal Şoimul Băiţa (primar Diniş Damian PSD) a primit 37.000 lei, Inter Petrila (primar Vasile Jurca PSD) a luat 50.000 lei, CFR Simeria (primar Emil Rîşteiu PSD) a încasat 70.000 lei. De două săptămâni, preşedintele Mircea Bobora este somat să scoată actele la vedere, însă şeful judeţului oferă doar „răspunsuri filozofice şi sictir”, susţin liberalii care stăruie în somaţii până se va afla adevărul învârtelilor acoperite de Legea 350.

 „Samavolnicie, tăcere şi sictir”

Adrian David, fostul preşedinte al CJ Hunedoara susţine că atitudinea liderilor PSD este fără precedent. Chiar dacă atribuiri subiective au mai fost, niciodată nu a existat atât de multă „samavolnicie” şi lipsă de respect pentru valori. „PSD a câştigat alegerile să administreze acest judeţ, nu să domnească peste el. Regulamentul (de atribuire a banilor) este, încă, sub cheia preşedintelui. Deşi au trecut 12 zile, nu am reuşit să aflăm care au fost criteriile sau care au fost motivele pentru care s-au făcut schimbări de priorităţi. Au renunţat la finanţarea unor investiţii în curs, s-au tăiat masiv din finanţările pentru anumite cluburi sportive, chiar dacă acestea au înregistrat performanţe mai mult decât notabile. Mă refer la Autobergamo care a primit, consistent şi constant, finanţări de la Consiliul Judeţean în ultimii ani şi a reuşit acum să fie campioana României. Şi, drept mulţumire, Consiliul Judeţean i-a tăiat finanţarea de la 250.000 lei la 20.000 lei”, spune Adrian David, fostul preşedinte liberal al CJ Hunedoara. „Această schimbare de direcţie nu face decât să confirme toate modificările absolut samavolnice adoptate de către executivul Consiliului Judeţean în ultima perioadă. (…) Motivul pentru care noi insistăm pe acest subiect este tăcerea şi sictirul cu care-l tratează Consiliul Judeţean Hunedoara şi o să stăruim până când aflăm adevăratele motive şi, mai mult decât atât, până când o să obţinem din partea domniilor lor o reparaţie”, a mai adăugat David.

Vlăstarele, sufocate de intriga politică

Lucian Heiuş, preşedintele PNL Hunedoara, susţine că tinerii corişti de la „Vlăstarele Oăştiei” au fost excluşi de la finanţare din cauza unor capricii politice meschine. „Corul Vlăstarele Orăştiei a reprezentat judeţul şi chiar România în foarte multe concursuri internaţionale, iar anul acesta este prima dată de când activează ei – de peste 20 de ani – când nu au primit nici un leu de la Consiliul Judeţean. Oare pentru că doamna Dimulescu (Rodica, PSD, consilier judeţean) şi domnul profesor Eli (Androne Petru, dirijorul corului) lucrau la aceeaşi şcoală şi relaţia lor nu este cea pe care şi-o doreşte doamna Dimulescu şi atunci câţiva copii din Orăştie să fie excluşi de la o finanţare? E o întrebare la care trebuie să răspundă alţii”, declară Heiuş.

Cu jalba la guvernanţi

Mircea Rovinar (PNL), primarul comunei Vălişoara, spune că administraţia judeţeană nu a ţinut seama de nevoile comunelor mici, complet lăsate pe dinafară. Nu au venituri proprii suficiente, sunt excluse de la finanţările europene şi stau ani în şir la poarta Guvernului să prindă un pumn de mărunţiş pentru asfaltarea vreunui drum comunal. „De o perioadă de timp se tratează problema finanţării strict politic şi e păcat pentru comunităţile mici, sărace, pentru că aceste comunităţi n-au nici un sprijin de dezvoltare. Biserica de la Săliştioara este în construcţie şi, an de an, am depus proiecte şi am primit măcar cât să mişcăm un pic lucrările aflate în derulare. Anul acesta nu am primit nici un leu. Şi îmi zice un consilier bisericesc că nu-i normal să sufere o comunitate pentru un singur om, fiindcă eu sunt primar liberal. Nu mi se pare corect şi voi merge cu un memoriu la Bucureşti”, spune primarul comunei Vălişoara.

În urma repetatelor apeluri făcute de liberali, preşedintele Mircea Bobora a promis să scoată public documentele solicitate.

 

Marcel BOT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *