Preşedintele a promulgat legea care prevedere revenirea Monitorului Oficial în subordinea Camerei Deputaţilor

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de promulgare a Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, care prevede ca instituţia să revină sub autoritatea Camerei Deputaţilor. Iohannis ceruse reexaminarea acestei legi, pe care a contestat-o şi la Curtea Constituţională, care însă i-a respins sesizarea.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României”, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit proiectului, iniţiat de PNL şi susţinut de USR, s-a decis trecerea Monitorului Oficial al României de sub autoritatea Guvernului sub autoritatea Camerei Deputaţilor.

„Potrivit art. 74 din Constituţia României care stabileşte că iniţiativa legislativă aparţine deopotrivă «Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot», coroborat cu art. 61 alin (1) tot din Constituţia României care stabileşte că «(1)Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării», coroborat cu art. 111 din Constituţia România care vorbeşte despre «controlul parlamentar» exercitat de Parlament asupra Guvernului, considerăm că, în virtutea eliminării oricăror intervenţii ale Executivului în procesul legislativ şi înlăturării oricăror suspiciuni de abuz, ca în cazul OUG 13/2017, să se aprobe reîntoarcerea Regiei Autonome a Monitorului Oficial sub autoritatea Parlamentului României, exercitată prin Camera Deputaţilor”, potrivit expunerii de motive.

De asemenea, un amendament adoptat de Comisia Juridică a Senatului prevede că: „În 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor se numeşte Consiliul de administraţie al Regiei Autonome «Monitorul Oficial» (…). Consiliul de administraţie este compus din 9 membri, dintre care unul este directorul general al Regiei Autonome «Monitorul Oficial» şi preşedinte al consiliului de administraţie”.

„Din Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome Monitorul Oficial fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaţilor şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice”, prevede un alt amendament adoptat de Comisia juridică a Senatului.

Proiectul mai specifică şi faptul că, în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a legii, prin hotărâre a Guvernului se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome „Monitorul Oficial”.

Monitorul Oficial s-a mai aflat în subordinea Camerei Deputaţilor până în 2012, când a fost trecut la Guvern prin Ordonanţă de Urgenţă adoptată de Cabinetul Ponta înaintea suspendării din funcţie de preşedintelui Traian Băsescu.

În 22 ianuarie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului pentru reexaminare legea, după ce aceasta fusese adoptată de Camera Deputaţilor, în 22 decembrie 2017.

De asemenea, în aprilie Iohannis a atacat legea la Curtea Constituţională, însă sesizarea sa a fost respinsă în luna iunie.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *