În prima ședință de Guvern va fi aprobată ordonanța pentru mineri

Ordonanța de urgență care reglementează drepturile salariaților de la Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului și Complexul Energetic Hunedoara a primit aviz favorabil în cadrul Consiliului Economic Social. Astfel, documentul care va înlocui ordonanța 36 va fi aprobat miercuri, 13 noiembrie a.c, în ședința de Guvern, informează senatoarea liberală Carmen Hărău.

Reprezentanții sindicatelor, ai patronatelor și ai ONG-urilor din România, care sunt membri ai Consiliului Economic și Social, au votat, marți, în unanimitate documentul noii ordonanțe de guvern care reglementează ieșirea din sistem a salariaților din cadrul celor două companii.

De altfel, prima lectură a ordonanței de urgență a avut loc în ședința de Guvern de săptămâna trecută.
A fost o prioritate pentru guvernul condus de Ludovic Orban rezolvarea acestei probleme stringente a minerilor din Valea Jiului. Așa cum a promis, problema și-a găsit rezolvare, iar actul normativ va fi aprobat săptămâna aceasta.

Iată un exemplu de rezolvare cu celeritate a problemelor hunedorenilor. Liberalii rezolvă într-o săptămână, ceea ce pesediștii n-au rezolvat în cca. 10 luni, mințindu-i pe mineri.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *