Primarii cer o întâlnire cu ministrul de Finanțe și premierul Viorica Dăncilă

31 de primari de municipii din întreaga țară solicită o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă. Demersul este inițiat de Asociația Municipiilor din România care cere de urgență o întâlnire cu ministrul de Finanțe, Orlando Teodorovici și premierul Viorica Dăncilă.

Asociația Municipiilor din România le-a solicitat membrilor Guvernului să se așeze la masa dialogului în ceea ce privește bugetul de stat. Până acum, nu s-a primit niciun răspuns în acest sens.

“In semestrul II din anul 2018, dar și în luna ianuarie a anului 2019, AMR v-a solicitat în mod repetat demararea procesului de consultare a structurilor asociative, pentru identificarea unei soluții privind finanțarea administrației publice locale în anul 2019, conform Programului de Guvernare 2018-2020, dar și promisiunilor anterioare ale Guvernului. Este pentru prima oară in istoria AMR când solicitările noastre de dialog adresate Guvernului României, pe teme care privesc în mod direct funcționarea administrației publice locale sunt refuzate, astfel incat la niciuna din cererile transmise nu s-a primit vreun răspuns, de orice natură, de la echipa guvernamentală. Ne aflăm acum la sfârșitul lunii ianuarie 2019, fără să avem în dezbatere publică un proiect de Lege a bugetului de stat pe anul 2019, deși, aflăm din presă că Guvernul va adopta acest proiect până joi, 31 ianuarie a.c.”, arată un comunicat al AMR.

Primarii de municipii sunt nemulțumiți de zvonurile din spațiul public care vizează repartizarea cotelor din impozitul pe venit.

“Tot din surse neoficiale sunt și speculațiile referitoare la cotele din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei UAT, ce urmează să fie alocate prin Legea bugetului de stat pe anul 2019: 20% la bugetul local al judeţului; 45-50% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit, față de procentul de 60% solicitat de structurile asociative; 30-35% pentru echilibrarea bugetelor locale, față de procentul de 20% solicitat. Dincolo de gravitatea cuantumului procentelor vehiculate în presă, care nu corespund în niciun caz celor solicitate de reprezentanții APL, considerăm, stimată doamnă Prim-ministru, că structurile asociative ale administrației publice locale ar trebui să primească informațiile care privesc bugetele locale în următorii ani, direct de la sursă și că, mai mult decât atât, acestea ar trebui să fie cel mai important partener de dialog al Guvernului, atunci când în discuție sunt finanțele publice locale”, mai arată comunicatul AMR.

Întâlnirea la Asociația Municipiilor din România va avea loc în cursul zilei de mâine, 29 ianuarie, la București.

Textul integral al comunicatului AMR poate fi consultat AICI

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *