Primarul Devei a fost ajutorul lui Moș Nicolae

Sute de copii au fost, în seara de ajun de Moș Nicolae, la patinoarul artificial montat în Parcul Cetății din Deva, în apropierea statuii lui Mihai Eminescu.

Micuții prezenți la patinoar au avut parte de surprize plăcute și dulci, fiind vizitați de către un ajutor inedit al lui Moș Nicolae, în persoana primarului municipiului Deva, Florin Nicolae Oancea. “Am avut bucuria să mă întâlnesc cu Moș Nicolae, care a fost, și el, aici, la patinoar. Am patinat puțin împreună și m-a întrebat dacă ați fost cuminți, iar eu i-am spus că da, cu siguranță, așa este. Moșul m-a rugat să-i fiu, în această seară, ajutor, pentru că are de umblat prin multe locuri, pe la alți copii cuminți ca și voi. Am acceptat cu mare bucurie această însărcinare și, din partea lui Moș Nicolae, cu mare bucurie, vă ofer câteva cadouri”, a spus, înconjurat de către o mulțime de copii, primarul Devei.

Florin Nicolae Oancea a împărțit câteva sute de pachețele cu dulciuri, lucru care a făcut deliciul micuților prezenți la patinoarul din Deva. Pe lângă dulciuri, copii, dar nu numai, Parcul Cetății din Deva fiind plin și de adulți, au mai avut parte și de alte surprize, de această dată muzicale, oferite de către Cristian Fodor și de către grupul coral “Lira” de la Liceul de Arte “Sigismund Toduță” din municipiul Deva, care au prezentat superbe concerte de colinde.

Mai mult, cei de la “Lira” le-au cântat un frumos “La Mulți Ani” sărbătoriților zilei de 6 Decembrie, când este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, printre aceștia aflându-se și primarul Devei.

Florin Nicolae Oancea a petrecut mai mult timp în preajma copiilor, patitând, vreme bună, alături de aceștia pe gheață, vremea fiind numai potrivită pentru un asemenea gen de activitate în aer liber.

Patinoarul artificial din Parcul cetății municipiului deva va fi deschis publicului până cel puțin în luna februarie 2019, aici urmând a avea loc și alte evenimente – surpriză, cum a fost și cel din seara de ajun de Moș Nicolae.

 

 

Amarildo SZEKELY

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *