Procurorul Anca Jurma a renunţat la şefia interimară a DNA

Procurorul Anca Jurma a renunţat la şefia interimară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în ziua în care secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) trebuia să discute propunerea de prelungire a delegării sale la conducerea DNA. Ministrul Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat luni că la Secţie s-a primit o declaraţie din partea Ancăi Jurma prin care „renunţă la consimţământul prealabil acordat”.

„În timpul şedinţei, în timpul deliberărilor, la secţie s-a primit o declaraţie din partea doamnei Jurma prin care renunţă la consimţământul prealabil acordat. Şi în cazul acesta, secţia nu avea decât să ia act de voinţa dânsei, de retragere a consimţământului, acordului, şi vom vedea ce va decide secţia la o şedinţă următoare”, a declarat Toader.

Secţia pentru procurori a CSM s-a reunit în şedinţă, pe ordinea de zi regăsindu-se mai multe note ale  Direcţiei resurse umane şi organizare, care vizează eliberări sau menţineri în funcţie, dar şi delegări sau prelungire a unor delegări în funcţie.

Între acestea se afla şi Nota Direcţiei resurse umane şi organizare privind propunerea de delegare în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a procurorului Anca Jurma.

Jurma a preluat în 12 iulie mandatul de procuror-şef interimar al DNA.

În 20 decembrie, Secţia pentru procurori a CSM a amânat decizia cu privire la prelungirea delegării Ancăi Jurma la conducerea DNA.

Decizia de amânare a venit după ce G4Media.ro a publicat o înregistrare în care şefa interimară a DNA Anca Jurma discută cu procuroarea Florentina Mirică despre atmosfera generală din DNA, iar din dialoguri rezultă că există o stare generală de demobilizare. Procurorul Mirică susţine la un moment dat că ”nu s-a mai pus problema să scoatem dosare. S-a pus problema să scădem stocul, nu să facem anchetă”, iar şefa interimară a DNA răspunde exasperată că le-a cerut procurorilor ”să facă dosare, ce Dumnezeu!”. Anca Jurma deplânge apoi lipsa de curaj a procurorilor ”Ei! Băi, deci e o armată de bărbaţi în această instituţie! Ca şoarecii! Ca şoarecii! Cum îi vezi: oileu!”. Ulterior, Jurma a explicat că încerc să găsească împreună cu subalterna sa ”căi de revitalizare a activităţii DNA”.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *