Pronunțare amânată în dosarul insolvenței CEH și o ordonanță președințială

Sindicatele fac front comun împotriva insolvenței Complexului Energetic Hunedoara. După cererile de intervenție depuse de Sindicatul Muntele și Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, acum a venit rândul celor de la Sindicatul Noroc Bun. Adrian Jurca, președintele Sindicatului Noroc Bun susține că a depus o cerere de ordonanță președințială.

Încercăm să amânăm dezastrul Văii Jiului. Am făcut o cerere de ,,Ordonanţă Preşidenţială”. Sper să reuşim, azi (joi-n.r.) Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pronunţarea în dosarul insolvenţei CEH pt 18.12.2018. Facem apel la ICCJ şi poate reuşim să mai salvăm ce se mai poate salva”, susține Adrian Jurca, președintele Sindicatului Noroc Bun.

Adrian Jurca, președintele Sindicatului Noroc Bun solicită suspendarea judecării dosarului 5277/97/2016 de la Curtea de Apel Alba Iulia, termen 13. 12. 2018 și obligarea SCEH-SA ca titular al licențelor de exploatare al minelor de huilă din cadrul societății să respecte OUG22/2015 ( care a fot publicată în MO nr. 468 din 29 iunie 2015) precum și prevederile art 51, 52 din Legea Minelor. Ministerul Energiei are rolul ministerului de resort( așa cum prevede art 52 alin(2) din Legea Minelor iar Guvernul Romăniei este cel care va aproba o eventuală deciziei de închidere a minelor ( în conformitate cu PIA- Planul de încetare a Activității, aprobat pentru fiecare mină în parte) dar și de finanțare a programelor de protecție socială( plăți compensatorii), măsuri de dezvoltare regională pentru crearea de noi locuri de muncă, etc., așa cum prevede art 52 alin (1) lit c din Legea Minelor”, se arată în textul cererii.

Sindicalistul invocă o serie de legi care să vină să îi susțină cererea.

Înțeleg să mă folosesc de următoarele probe: Legea Minelor, OUG22/2015, PIA-planurile de încetare a activității pentru fiecare mină în parte, dar și de situația SCEH-SA așa cum reiese din adresa Nr. 112312/29.11.2018: SG 6428/ 06.12.2018 prin care Ministerul Energiei prezintă situația economică și juridică a SCEH-SA unui senator romăn ca urmare a unei interpelări adresate Ministerului Energiei”, mai arată Adrian Jurca.

Termenul fixat de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar a fost stabilit pentru data de 18 decembrie. CEH a înregistrat o pierdere curentă de aproape 769 de milioane de lei, o pierdere reportată de 3.451,9 milioane lei, capitaluri negative de 2.842 lei, datorii de peste 1545 lei și o cifră de afaceri de doar 433,8 milioane de lei.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *