PSD și Bugetul Rușinii Naționale

UP DATE: La ora 14.35, după un simulacru de dezbatere în timpul căreia PSD-ALDE au interzis prin vot ca partidele să-și prezinte amendamentele depuse, iar timpul alocat pentru fiecare dintre ele a fost de doar 5 minute, Bugetul pe anul 2019 a fost votat, în forma elaborată de guvern. Singura realizare notabilă este mărirea alocațiilor pentru copii, obținută de către PNL, prin amendament votat de toată opoziția.


Cu 23 de voturi ”pentru” şi 13 ”împotrivă” comisiile parlamentare de buget-finanţe au respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui la proiectul legii bugetului de stat pe 2019. Dezbaterile în comisii au durat mai puţin de o oră.

Astfel, proiectul de buget a fost aprobat în forma iniţială, nefiind admisă nicio modificare faţă de varianta trimisă iniţial la promulgare.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat, la începutul şedinţei, că ministerul respinge de la început toate amendamentele depuse la proiectul de buget.

Parlamentarii PNL şi USR au solicitat să susţină toate amendamentele, însă preşedintele Comisiei de buget de la Senat, Viorel Arcaş, care a condus şedinţa, a respins această propunere.

Senatorul PNL Florin Cîţu a cerut să pună o întrebare ministrului Finanţelor legată de buget, însă acesta a replicat: „În pauză”.

Astfel, intențiile liberalilor, așa cum rezultă din declarația politică a senatoarei PNL Eleonora-Carmen Hărău,  călcate în picioare. În cursul dimineții Hărău declara:

“Noi, parlamentarii PNL, vom încerca, din nou, să corectăm erorile majore din bugetul refuzat la promulgare, pe bună dreptate, de Președintele țării. Iată câteva dintre obiectivele noastre:

-Nu s-a prevăzut niciun leu pentru construcția spitalelor regionale! Vom susține ca măcar pentru primele 3 spitale, cele de la Cluj, Craiova și Iași, să înceapă lucrările de construire în acest an.

-Nu s-au prevăzut decât niște firimituri pentru construcția de infrastructură în anul 2019! Vom propune majorarea alocărilor pentru finalizarea autostrăzilor începute în Transilvania și Muntenia și demararea autostrăzilor foarte așteptate: Autostrada Moldovei și Autostrada Unirii.

-PSD-ALDE s-au opus majorării cuantumului burselor profesionale și dublării numărului de absolvenți de învățământ profesional! Ne vom încăpățâna să susținem această măsură, pentru că piața muncii are un deficit uriaș de meseriași. Școala după școală, masă diversificată la școală, dublarea numărului de consilieri școlari și redeschiderea cabinetelor de medicină școlară sunt alte propuneri pe care, noi, cei din PNL, considerăm că dacă se vor include în buget, atunci acesta va crește calitativ.

-Administrațiilor locale li s-au dat sarcini financiare suplimentare, nu și alocări bugetare pentru acoperirea lor! Vom propune o finanțare corectă a administrațiilor publice locale, după principiul ”toate competențele administrative trebuie însoțite de o finanțare corectă”

Contactată telefonic, senatoarea Eleonora-Carmen Hărău a declarat:

“Ce se întâmplă acum în Parlamentul României este dictatura majorității PSD, obținută cu doar 18% din electorat, prin absența la vot a 60% dintre români. Sunt la al doilea mandat, și nu mi-am putut imagina că vom ajunge pe mâna unor politicieni fără nici un gram de respect pentru democrație. Am sentimentul că soarta României se joacă la ruletă! Dacă românii nu vor ieși la vot la următoarele alegeri, astfel încât pesediștilor aflați la putere să le iasă din cap că pot chiar orice, atunci putem stinge becul peste țară!”

În aceste condiții, este de așteptat ca în cel mult o oră, în Plenul reunit al Parlamentului convocat la ora 14,  să fie aprobat cu votul majorității parlamentare, ceea ce Klaus Iohannis a numit, pe bună dreptate, Bugetul Rușinii Naționale

 

Monica PANĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *