A pus Petroșaniul pe harta muzicii

O tânără elevă din municipiul Petroșani a pus Valea Jiului pe harta muzicii. Adonia Antonescu a adus la Petroșani Trofeul Junior al Festivalului Internațional “New Music” din Bulgaria.

Micuța artistă din Petroșani a participat la un Festivalul Internațional de Muzică din Bulgaria. A aplicat și a fost selectată pentru participarea la Festivalul Internațional de la Gorna Oryahovitsa din Bugaria. În urma reprezentației, Antonia a obținut ”Trofeul Junior”, al doilea mare premiu al acestui festival.

”Suntem bucuroși și mândri de succesul Adoniei, iar meritul este cu atât mai mare cu cât festivalul din Bulgaria, care a avut o prezență numeroasă de artiști din Europa, nu acordă decât foarte puține premii. Pentru Trofeul Junior, spre exemplu, Adonia a fost cea mai bună dintr-un număr de 45 de copii participanți la primele doua grupe de vârstă, din cele 6 țări care au avut reprezentanți în festival”, a spus Octavia Antonescu, mama Adoniei.

Eleva în vârstă de 11 ani studiază canto (pian) la secția de muzică a apreciatei unități de învățământ din Valea Jiului, dar și canto (vocal) sub bagheta profesorului Eugen Munteanu, la Casa de Cultură a Studenților din Petroșani, încă de la vârsta de 6 ani.

 

 

Colaborator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *