Razie în trei cartiere din Petroșani

Poliţiştii Poliţiei Municipiului Petroşani au organizat, în cursul zilei de ieri, o acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă publică şi reducerea riscului accidentelor rutiere, pe raza de competenţă.

 În data de 26.04.2018, poliţiştii petroşăneni au organizat o razie în cartierele  Aeroport, Colonie și Livezeni, din  municipiul Petroșani, în cadrul căreia s-a urmărit asigurarea ordinii şi liniştii publice, combaterea faptelor cu violenţă, a furturilor, actelor de comerţ neautorizat și a cerşetorie, precum şi prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale și a faptelor penale şi contravenţionale la regimul rutier.

În cadrul acţiunii, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au depistat un tânăr de 27 de ani, din Petroşani, care se sustrăgea urmăririi penale şi care a fost condus la sediul subunității de poliție, pentru a fi audiat în legătură cu săvârşirea  unei infracţiuni de tentativă la viol.

În fapt, poliţiştii au stabilit, în urma cercetărilor, că la data de 08.04.2018, în jurul orei 19:00, tânărul a pătruns în locuinţa unei vecine în vârstă de 79 de ani, cu care  a încercat să întrețină relații sexuale, împotriva voinţei acesteia (însă nu a reușit, fiind în stare de ebrietate).

În cadrul aceleiaşi acţiuni, polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Petroșani la data de 25.04.2018, pe numele unui bărbat de 39 de ani, din Petroşani. Acesta a fost condamnat de instanţa de judecată la un an de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de conducere,  pe drumurile publice, a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În baza mandatului, bărbatul a fost escortat și depus în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei privative de libertate.

Poliţiştii Biroului Rutier Petroşani au acţionat pe principalele artere rutiere, în vederea prevenirii şi a combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere soldate cu victime.

În urma controalelor în trafic, poliţiştii rutieri au  aplicat 5 sancțiuni contravenționale (dintre care patru pentru încălcarea normelor rutiere prevăzute de O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 870 lei). Pentru neîndeplinirea normelor tehnice a autovehiculelor în circulația pe drumurile publice, poliţiştii au reținut un certificat de înmatriculare.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii urmărind în permanenţă creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi menţinerea climatului de ordine şi linişte publică.

 

Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *