Recomandări privind prevenirea delicvenței juvenile – Adolescenții și răspunderea penală

MESAJ PREVENTIV ÎN CADRUL CAMPANIEI

 „100 DE ANI, 100 DE MESAJE PREVENTIVE PENTRU HUNEDORENI” 

Vârsta adolescenței – cu problemele ei specifice – nu este întotdeauna ușoară și poate fi frustrantă atât pentru părinți cât și pentru copii. Totuși, este foarte important să îi învățăm pe copii să stea departe de un comportament delincvent.

Recomandări:    

Este obligația fiecăruia dintre noi să cunoaștem legislația statului în care locuim. Unul dintre miturile cu care se lasă păcăliți minorii atrași spre fapte penale este acela că nu răspund penal dacă nu au împlinit vârsta de 18 ani. Adevărul este, însă, altul: începând cu vârsta de 14 ani minorii răspund penal, dacă se stabilește, de către o comisie medico-legală, că fapta a fost comisă cu discernământ. Minorii care au peste 16 ani răspund penal, fără a fi necesară stabilirea discernământului, putând chiar primi pedeapsa cu închisoarea dacă gravitatea faptei o impune. În România există penitenciare speciale pentru minori și tineri, unde își execută sentințele condamnați cu vârste între 16 – 21 ani. Așadar, necunoașterea legii nu te absolvă de răspundere penală! Informează-te și alege o viață în libertate!

 

(mesaj realizat de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Hunedoara)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *