Reglementări noi în educație privind contractul individual de muncă pentru cadrele didactice

Guvernul a aprobat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul educaţiei. Astfel, Consiliul de Administraţie al unei unităţi de învăţământ poate modifica durata contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract de muncă pe durata de viabilitate a postului, pentru cadre didactice calificate, dacă acestea au promovat examenul de definitivat şi concursul naţional de titularizare cu nota/media cel puţin şapte.

Într-un comunicat de presă transmis, miercuri seară, de Ministerul Educaţiei, se arată că Executivul a aprobat în şedinţa de Guvern Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul educaţiei.

Conform sursei citate, acest act normativ soluţionează, în primul rând, situaţia creată ca urmare a declarării, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 528/2018, la cererea preşedintelui României, drept neconstituţionale prevederile art. 253 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, ce permiteau titularizarea în sistemul de învăţământ a cadrelor didactice care au obţinut minimum nota şapte la concursul de titularizare în ultimii opt ani, în etapa de mobilitate a personalului didactic.

„Prevederile acestei ordonanţe de urgenţă permit consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract de muncă pe durata de viabilitate a postului, pentru cadre didactice calificate, dacă acestea au promovat examenul de definitivat şi concursul naţional de titularizare cu nota/media cel puţin şapte”, arată MEN.

Totodată, ordonanţa reglementează situaţia unităţilor de învăţământ şi a componentelor organizatorice înfiinţate fără parcurgerea etapelor acreditării, precum şi a furnizorilor de educaţie care au depăşit termenul de depunere a cererii de acreditare şi care, după evaluarea de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, îndeplinesc condiţiile de acreditare.

De asemenea, ordonanţa prevede cadrul legal pentru plata dobânzilor generate în urma hotărârilor judecătoreşti rămase definitive.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *