Replica Hunedoara
Replica Hunedoara

Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridica pentru continutul articolului apartine autorului. De asemenea, in cazul unor agentii de presa si personalitati citate, respon sabilitatea juridica apartine acestora.

Aceasta forma a site-ului replicahd.ro este online din 14 iunie 2007. Pentru a putea vizualiza arhiva pana la acesta data, click aici.

Sondaj
Cat de multumit(a) sunteti de serviciile medicale oferite in spitalele "de stat"?
Vezi rezultatele
Grupul Micro Mega HD S.A.
Link-uri sponsorizate
XML RSS XML

Reportaj:: Minunatiile ascunse ale Sureanului

Nr. 362::29 octombrie - 4 noiembrie 2009::Scris de Ciprian Iancu

In Muntii Sureanu exista mai multe locuri pe care natura nu le-a schimbat parca de la inceputul lumii. Printre cele mai spectaculoase se numara Lunca (Fundatura) Ponorului. Primavara locul arata ca un lac, vara e o lunca superba, toamna e o mlastina, iar iarna, un urias patinoar natural.

[... detaliat]

Pana aproape de Pestera “Cioclovina cu apa” ajungi cu masina prin Calan, apoi Bosorod si Luncani. Dupa ce zabovesti o jumatate de ceas pentru a admira apele-i reci si curate cum navalesc in afara-i, trebuie sa apuci pe o carare ce merge spre sud-est. Primul urcus e destul de greu si reprezinta doar “incalzirea”. Dupa o ora de mers in directia potrivita, in fata se deschide Lunca Ponorului, sau locul numit candva de un cioban “Palma lui Dumnezeu”.

Negociere pentru un colt de Rai
Cainii te simt de cum ajungi pe muchia amenajata pentru calea ferata ingusta de pe vremuri, cu care se scotea guano de la Cioclovina. Incep sa latre, punandu-l in alerta pe cioban. Barbatul se ridica destul de greu, sprijinindu-se pe bata-i subtire si lunga. Arsenie Marcu, caci asa se numeste, n-a fost angajat niciodata. S-a ocupat doar cu agricultura. “Pana cand am avut 25 de ani aici am stat – spune barbatul, aratand spre casa-i blindata la usi si ferestre cu scanduri si gratii - apoi ne-am tras mai jos, la Cioclovina. Aici mai venim numai vara, cu oile, cu vacile si stam pana cand tine vremea. Mi-s batran, am deja 60 de ani, si-as vrea sa vand casa si locul. Nu va intereseaza?”. Negocierea merge usor, dar se termina brusc. Mai intai spune cu un zambet ce abia i se intrezareste pe chip: “Trei miliarde cer! Nu-i bun?”, dupa care scade pretul brusc: “Daca chiar vret’ sa luat’, las si la doua miliarde”. Ograda lui Arsenie Marcu e destul de mare, cam o zecime din toata Palma lui Dumnezeu. In plus, este si ferita de locul in care Ponoriciul intra in pamant, formeaza o mica mlastina, dupa care se pierde sub stanca pentru a forma Pestera Cioclovina.

Conacele din varf de munte
Dincolo de ograda lui Arsenie Marcu, vreo trei case stau ca si parasite. Apartin unor familii din Fizesti ori Cioclovina si se numesc “conace”. Oamenii n-au putut renunta definitiv la ele, chiar daca s-au mutat in zone mai usor accesibile, pe vai. Pasunile de aici sunt, spun ei, mai bune decat oriunde-n lume. Drept este ca lumea lor are margini care se opresc la Deva ori la Sebes. In Sureanu ai toate sansele sa intalnesti destui batrani care nu stiu sa scrie si sa citeasca. Majoritatea n-au avut parte de scoala sus, in munte. Nici n-au fost motivati de exemplu de vazutul filmelor la televizor, pentru ca aici, curentul electric este inca o inventie revolutionara de care multi nu au parte. Traseul de urmat taie-n lung Palma lui Dumnezeu si-i urca parca pe degetul aratator spre o alta poiana larga. Un alt conac apare-n stanga. Doar cainii vin latrand vreo 500 de metri in goana si nu se opresc decat la 10 metri de intrusi. La inca 20 de minute in sus, dintr-un “conac” mai modest, aproape o coliba, iese David Stanescu. Are 60 de ani, la fel ca vecinul lui de la un ceas distanta, si poarta parca acelasi clop negru si usor tuguiat. David mai are de gand sa stea “la conac” pana la prima zapada, mai ales ca a fost un an bun pentru pastorii din zona. “Anu’ asta n-o venit nici lupu’ nici ursu’ aici, la mine.

Da si daca venea, nu era bai, ca doara suntem obisnuiti. Si noi cu ei, si ei cu noi, ca doar am crescut impreuna”, rade ciobanul, dupa care se scuza si coboara-n vale, de unde-l striga Nana Marie, o vecina de la alt “conac”, ca tot are sa-i spuna ceva urgent si trebuie sa plece si ea la ale ei. De la “conacul” lui David Stanescu, se urca pieptis o coasta pana cand ajungi intr-un drum forestier. Apuci dreapta si drumul te duce pana aproape de Lunca Ponorului. Te opresti cand la stanga-ti apare, ca intr-o lingura naturala, intre doua culmi, o casa si o gradina. Apartine familiei Murgoi si este doar unul dintre cele trei “conace” pe care le detine in Sureanu. “Noi stam in federi iarna, s-apai de cum vine primavara, urcam cu animalele sus aici, dup-aia merem la Porumbei, de-acolo la Vealea Rea, dup-aia tot aici, si cand sa straca vremea, ne scoboram cu oile-n sat. Acolo numa’ iarna stam cu ele”, explica Dorica Murgoi (55 de ani).

Colosseumul din munte
Din gospodaria familiei Murgoi mai faci doar doi pasi spre Est si Lunca Ponorului (sau Fundatura Ponorului) te blocheaza. Sub tine se casca un hau mare, dar frumos. Mai intai esti blocat de frumusetea locului: un Colosseum natural, in a carui arena (lunga de vreo 300 de metri si lata, in medie, de 80 – 100 de metri), gladiatorii sunt inlocuiti de capite de fan inerte. Dincolo de el, rasfirate, stau trei conace, prea mici ca sa-i deranjeze linistea. Pajistea verde, rauletul care face zig-zaguri pe marginea de Nord a “arenei”, dupa care o traverseaza si se lasa inghitit de pamant pe sub un perete imens de stanca, te fac sa cauti cu infrigurare cararea care duce jos, pe pajistea inca verde din care se infrupta vreo 20 de oi si doi cai. De jos, perspectiva este parca si mai spectaculoasa. De jur imprejur, stancile calcaroase care ies din frunzisul deja ingalbenit par ca sunt strajeri ce-ti urmaresc orice miscare nelalocul ei. Doar Ponorul pare mai prietenos. Curge lin, extrem de silentios, atipic unui rau de munte. Trebuie sa-ti tii respiratia ca si sa nimeresti un moment in care talangile oilor nu fac zgomot ca sa auzi un clipocit clar al apei. Apa Ponorului te hipnotizeaza si te obliga sa-i urmezi cursul pana sub peretele mare de stanca. La 10 metri de locul in care si-a gasit intrarea in stanca este inca liniste. Te apropii si vezi apoi cum apa este sfasiata in doua de muchia stancii slefuita de Dumnezeu la 90 de grade: jumatate din debitul Ponorului merge spre stanga si se pravaleste siroind in adancuri, in timp ce jumatatea care apuca spre dreapta se lupta cu o gaura un pic mai mare decat un pumn, iar din aceasta lupta iese un zgomot continuu, oarecum infricosator, asemanator cu cel al unui aparat de sudura alimentat cu oxigen. La vreo 50 de metri in stanga locului in care Ponorul se ascunde-n maruntaiele muntelui unde sapa si acum Pestera Sura Mare, exista si o “supapa” de rezerva. Primavara, cand se topesc zapezile, intreaga arena a “colosseumului” natural este inundata, devenind lac. Apele se aduna in cantitati mari, iar cele doua “supape” naturale nu sunt suficiente pentru a face apa scapata prin galeriile inca inguste ale muntelui. Abia cand da caldura cu adevarat este drenat “gazonul” stadionului natural. Toamna, in urma ploilor, se acumuleaza din nou apa, si se formeaza o mlastina temporara pe care, apoi, frigul iernii o ingheata, transformand intreaga suprafata plata intr-un patinoar.

29-10-2009, Acest articol a fost vizualizat in detaliu de 4639 utilizatori., Scrie un comentariu
<<< Pagina anterioara

Articolul anterior: Interesu’ poarta fesu’

Articolul urmator: Au “laminat” Otelul