Replica Hunedoara
Replica Hunedoara

Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridica pentru continutul articolului apartine autorului. De asemenea, in cazul unor agentii de presa si personalitati citate, respon sabilitatea juridica apartine acestora.

Aceasta forma a site-ului replicahd.ro este online din 14 iunie 2007. Pentru a putea vizualiza arhiva pana la acesta data, click aici.

Sondaj
Cat de multumit(a) sunteti de serviciile medicale oferite in spitalele "de stat"?
Vezi rezultatele
Grupul Micro Mega HD S.A.
Link-uri sponsorizate
XML RSS XML

Reportaj:: Adrenalina in canion

Nr. 365::19 - 25 noiembrie 2009::Scris de Laura Oana

A te da pe cascade, a strabate un canion pe firul apei inseamna in mare canioningul, un sport extrem care prinde tot mai bine la turisti, in special la straini. In tara sunt zeci de locuri excelente unde dependentii de adrenalina pot practica acest sport, dar sunt foarte putine locatii cu adevarat pregatite sa primeasca sportivi. In judet sunt doar doua canioane echipate special pentru practicarea canioningului. Cel mai spectaculos – Canionul Jgheabului – a devenit acum mult mai accesibil, dupa echiparea cu amaraje noi, care au inlocuit vechile pitoane ruginite montate in anii ‘90.

[... detaliat]

Canionul de la Crivadia, mai precis Canionul Jgheabului, format de un afluent de dreapta al Vaii Crivadiei, din Parcul Natural Gradistea Muncelului-Cioclovina, este considerat cel mai spectaculos asemenea loc din intreg judetul, un canion sculptat in calcare cretacice si versanti stancosi a caror inaltime sare uneori si de 30 de metri. Strans intre peretii de stanca, raul se strecoara greoi, izbind roca si macinand mereu albia care a prins intre ani forme de poveste. Uneori valea trece alene pe podeaua curbata de stanca, dar pe alocuri apa se pravaleste din inaltime in valuri involburate, zburand stropi care sparg lumina in nemarginite curcubee. Deasupra, cativa barbati, incorsetati in costume negre de neopren, incinsi cu corzi si ducand saci grei, isi socotesc ziua in lungimi de cascada.

Membrii Clubului Sporturilor Montane din Hunedoara sunt gata sa echipeze canionul cu lanturi si pitoane de sprijin pentru viitorii clienti ai apelor reci ale Sureanului. Gata costumati, oamenii se arunca in hau: o imensa palnie care scuipa ape reci si involburate. Desi pare un fir de apa, forta suvoiului este nebanuita si impinge cu putere trupurile in jos, odata cu apa. Acesta este unul dintre primele lucruri de stiut despre acest sport: canioanele au sens unic: nu te poti impotrivi curentului de apa care vuieste grozav, un sunet preluat si amplificat de zidurile de stanca. In canion, cuvintele se pierd sub zgomotul naucitor al torentelor. Cei cativa aventurieri comunica intre ei prin fluieraturi sau strigate scurte. Acolo unde peisajul ingaduie, oamenii calatoresc prin albia raului, pe un traseu dificil nu doar din cauza pietrelor sau apelor inghetate de sfarsitul de toamna: ramuri aduse de ape se ingramadesc in adevarate cuiburi de surcele ude si alunecoase. Mai incolo: haul! Pe corzi, barbatii coboara milimetric, privind mereu la prapastia de jos unde apa se aduna si se invarte apoi naucitor, ca intr-o caldare imensa. De sus, apa curge in zeci de fire de-a lungul coastelor muntelui. In alta parte, palmele arcuite ale vaii inguste arunca apa in jeturi gratioase precum gatul unei lebede, iar, dincolo, raul izbucneste spumos precum dintr-o uriasa gura de sampanie.

Chirurgia muntelui
Din loc in loc, oamenii opereaza: masina de gaurit, burghiu, ciocan, lant, piton. Dupa fiecare gaura, barbatul sufla pilitura de roca cu un furtun si se apuca sa bata urechea de fier in roca dura. Totul de face in cele mai incomode pozitii posibile: in coarda, barbatii coboara stanca sub jeturile de apa, apoi se strecoara greoi printr-un coridor ingust, cu palmele si talpile lipite de stanca rece. Apoi, canionul se deschide intr-o partie de ape azurii din care sar mii de picaturi abia perceptibile umezind aerul si plamanii. La un moment dat, sub suvoaiele reci, unul dintre ei incepe sa strige, un strigat unde adrenalina se impleteste cu incantarea, dar un strigat menit sa elibereze tensiunea si frigul acumulat de corpul supus la asemenea cazne. De jos, tovarasul lui ii striga: „Hai, hai!!!”. Cand unul a reusit sa coboare cascada, elibereaza franghia pentru urmatorul… Dupa ce au trecut toti, corzile se strang ordonat: sub baierele castii de protectie, un speolog poarta un carlig mare de fier prin care se descurca funia indesata apoi rapid, cu miscari sigure in sacul izolat. Omul nu pare a baga in seama frigul care musca epiderma palmei aparata doar de niste manusi fara degete. Apoi, in sir, oamenii prind iar cursul apei: le ies in cale stancile mari, cu obrazul brazdat de lacrimile muntelui sau cu perciuni grosi din muschi verde smarald. In sus, privelistea nu e mare lucru: printre pintenii stancosi cerul se zareste de-abia ca o fanta de lumina. Doar jos, in vale, griurile muntelui se impletesc rar cu tesatura rosiatica a frunzelor. Azuriul undelor limpezeste albia podita cu pietre groase de munte, cu margini imblanzite de trecerea suvoaielor de atata vreme. Apa aluneca la vale, izbind sau mangaind piatra, plimband de ici colo cate o frunza cazuta de pe creasta. De-a stanga si de-a drepta calatorilor, obrazul stancii scobite seamana cu o fata mancata de varsat de vant. In alte parti, stanca spalata si-a pastrat venele umflate. Din loc in loc, speologii se opresc, monteaza lanturile si, dupa ce se asigura ca „tine”, se strecoara iar pe firul vaii ba sprijiniti in genunchi, ba izbindu-se de stanca cu bratul. Pe abrupt, coborarea se face cu pasi largi, de parca ar dansa valsuri vieneze de-a-ntoarselea si ar aluneca pe un ring de dans vertical, spanzurat de cer.

Zbor deasupra unui cuib de ape
“Jgheabul” este de fapt adunarea fortata a opt cascade mari de la patru pana la 12 metri si doua parti din cea mai lunga pestera din zona. Si cum una din marile placeri ale canioningului o reprezinta sariturile, barbatii le exerseaza de fiecare data cand bazinul de la baza cascadei este suficient de adanc si nu ascunde bolovani neobservati. Cu bratele deschise, barbatii se arunca in gol pentru o clipa de zbor. Cand munca este gata, e gata si distractia: iesiti la soare, pe coastele muntelui, speologii rad de atata aventura, in timp ce-si rastoarna cizmele de apa. Din varful muntelui, canionul arata si mai inspaimantator: versantii cad vijelios in hauri umbrite si totul pare o rana veche data de sabia vreunui urias preafurios. Coborarile in rapel forteaza limitele umane, dar aduc tot mai multi turisti pe aceste vai ale batranului Sureanu: peste 200 de amatori de senzatii tari, din care jumatate belgieni, s-au incumetat sa se arunce in acest an de-a lungul Vaii Jgheabului strecurandu-se de-a lungul coridorului rece si ingust si infruntand torentii de apa. Pentru acestia, Clubul Sporturilor Montane si omul de afaceri Emil Parau au decis ca este momentul sa reechipeze canionul, asa incat aventurierii sa se simta in siguranta in corzile prinse in lanturi deasupra vaii. „Canioningul se trage din speologie si presupune parcurgerea in rapel a unor cascade cu echipament si tehnici specifice: costum de neopren, ham, corzi, casca de protectie. Noi credem ca sporturile extreme pot revigora turismul din zona pentru ca aici exista un impresionant numar de pesteri. Cea mai buna perioada pentru canioning este primavara, cand raurile sunt umflate de topirea zapezilor”, explica Adrian Sopinceanu, presedintele CSM. Cele mai multe canioane echipate pentru practicarea acestui sport sunt in zona Herculane, iar in judet mai este echipata doar Valea Marii din Retezat, dar la acest canion accesul este deosebit de dificil. Site-urile de specialitate explica sec: canioning inseamna parcurgerea asigurata, folosind tehnici adecvate precum trekking, catarare, rapel, sarituri in apa si inot, a unui culoar accidentat format din stanci, cascade si bazine cu diferente de nivel, sapate de apa in stanca. In realitate, canioningul presupune mult mai mult: un suflet plin de curaj, o rezerva uriasa de energie, un depozit remarcabil de caldura, mai multi stropi mari de nebunie, voiosie cat sa spargi peretii morocanosi, epiderma de urs polar, coate rezistente la zdrelit si un cap mai tare ca izbiturile, obisnuita la stelele verzi si placerea de a te balaci in gheata precum in ape termale…

19-11-2009, Acest articol a fost vizualizat in detaliu de 3941 utilizatori., Scrie un comentariu
<<< Pagina anterioara

Articolul anterior: “Glontul e proba!”

Articolul urmator: Saptamana economica