Replica Hunedoara
Replica Hunedoara

Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridica pentru continutul articolului apartine autorului. De asemenea, in cazul unor agentii de presa si personalitati citate, respon sabilitatea juridica apartine acestora.

Aceasta forma a site-ului replicahd.ro este online din 14 iunie 2007. Pentru a putea vizualiza arhiva pana la acesta data, click aici.

Sondaj
Cat de multumit(a) sunteti de serviciile medicale oferite in spitalele "de stat"?
Vezi rezultatele
Grupul Micro Mega HD S.A.
Link-uri sponsorizate
XML RSS XML

Realitatea Hunedoreana:: Hunedoara, dupa 20 de ani de tranzitie

Nr. 369:: 17 - 23 decembrie 2009::Scris de Monalise Hihn

Se implinesc 20 de ani de la schimbarea regimului politic in Romania. Indiscutabil, trecerea de la dictatura la democratie a insemnat cel mai mare castig pentru societatea romaneasca. Analizele sociologice arata insa ca numarul celor care considera ca au trait mai bine inainte de 1989 este aproape egal cu al celor care cred in prezent ca au o viata mai buna decat in perioada comunista. Dincolo de consideratiile personale raman cifrele. REPLICA va prezinta o analiza a felului in care arata situatia economica si sociala a judetului in 1989 si cum se prezinta astazi.

[... detaliat]

In 1989, Hunedoara se numara printre cele mai industrializate judete din Romania. In plus, in topul salariilor din tara, Hunedoara ocupa unul dintre primele cinci locuri. La sfarsitul anului 1989, erau angajate aproape 235.000 de persoane. Dintre acestea, aproximativ 130.000 lucrau in industrie, peste 23.000 in constructii, aproape 19.000 in comert, circa 18.000 in transport si in jur de 8.200 in invatamant. In 20 de ani, numarul angajatilor s-a redus cu aproape 50 la suta. Acum, Hunedoara se afla undeva la jumatatea clasamentului national in privinta castigurilor salariale.

Hunedoara, lovita de restructurare
In 1989, municipiul Hunedoara numara in jur de 90.000 de locuitori. Incepad cu anii ‘50, regimul comunist a trecut la industrializarea masiva a zonei, astfel ca orasul a devenit un fel de El Dorado pentru mii de persoane din Moldova si Oltenia, care au sosit in numar impresionant in Hunedoara. Astfel, la sfarsitul anilor ‘80, in Combinatul Siderurgic de la Hunedoara erau circa 20.000 de salariati, iar productia ajunsese la patru milioane de tone de otel anual. Mai mult, la ultima sa vizita in judetul Hunedoara, in martie 1989, Nicolae Ceausescu a prezentat si un proiect de modernizare a combinatului siderurgic. Era vorba despre aproximativ 40 de miliarde de lei la vremea respectiva. Hunedoara trebuia sa fie cel mai modern combinat din Europa, pentru ca Ceausescu spunea ca aici sunt muncitori foarte buni, cu rezultate. Era vorba despre o otelarie complet noua, sapte instalatii de turnare continua, modernizarea laminoarelor existente etc. Acest lucru ar fi dus la cresterea numarului de angajati ai combinatului cu inca vreo cateva mii. In plus, in jur de 8.000 de oameni lucrau la ICSH, iar alti 5.000 la Teliuc, Ghelari si Craciuneasa. Prabusirea pietei CAER, costurile ridicate la utilitati, deciziile eronate ale guvernelor care s-au succedat la conducerea Romaniei au facut ca, in mai putin de 10 ani de la Revolutie, Hunedoara sa se prabuseasca din punct de vedere economic si social. In 2003, combinatul a fost vandut, iar in prezent, in aceasta firma mai lucreaza in jur de 800 de persoane. De asemenea, unitatile miniere de la Teliuc si Ghelari au fost inchise, iar la ICSH mai sunt salariate cateva sute de persoane. Nostalgici sau nu, tot mai multi locuitori ai orasului considera ca restructurarea a dus aproape la ruinarea Hunedoarei. Cei mai multi spun ca restructurarea trebuia insotita de alternative, astfel incat forta de munca disponibilizata sa poata sa isi gaseasca rapid alte locuri de munca. Pentru cei mai multi dintre cei care si-au pierdut slujbele din combinat, colacul de salvare a venit tot de la stat, prin Legea pensiilor, astfel ca multi dintre fostii siderurgisti au putut sa isi inchie activitatea in jurul varstei de 55 de ani. In schimb, multi dintre cei tineri au ales sa plece in strainatate. Statisticile neoficiale arata ca in jur de 3.000 dintre fostii siderurgisti s-au recalificat si lucreaza astazi in alte domenii.

Calan – istoria unui faliment
In 1989, combinatul din Calan avea in jur de 6.400 de angajati. Divizarea combinatului in 12 societati comerciale, in 1998, a dus la pierderea a peste 5.000 de locuri de munca in oras. Astazi, in Calan mai sunt cam 1.300 de slujbe, iar multi dintre locuitori sunt nevoiti sa faca naveta la Deva, Simeria sau Hunedoara. Ani in sir, Calanul a fost unul dintre cele mai sarace orase ale judetului. Situatia nu s-a indreptat nici in prezent, dar, spre deosebire de alte orase, locuitorii din Calan au noroc ca au terenuri agricole in satele limitrofe orasului, astfel ca isi pot asigura macar hrana. Si alte orase, precum Hateg, Simeria sau Orastie se afla intr-o situatie asemanatoare cu cea a Calanului. Zone industrializate inainte de 1989, cele trei orase au pierdut impreuna in jur de 15.000 de locuri de munca in 20 de ani. Nici in cele trei localitati urbane nu au fost atrasi investitori care sa creeze noi slujbe. Mai mult, cateva mii de locuitori ai celor trei orase au parasit Romania si s-au stabilit in Spania si Italia.

Deva – cu noroc
Singurul oras din judet care s-a dezvoltat in ultimii 20 de ani este municipiul Deva. Si inainte de 1989, resedinta de judet a beneficiat de fonduri substantiale in comparatie cu alte localitati urbane din Hunedoara. Spre deosebire de celelalte orase ale judetului, Deva, oras al functionarilor si in perioada comunista, nu a pierdut locuri de munca dupa 1989. Din contra, a castigat cateva mii de slujbe, pentru ca in resedinta de judet se afla sediile tuturor institutiilor publice. Avand o populatie activa care lucreaza, in mare parte, la stat, Deva a incasat si bani mai multi la buget, fonduri pe care s-a putut baza. Doar anul trecut, Deva a avut un buget de patru ori mai mare decat cel al Consiliului Judetean. Mai mult, orasul s-a putut dezvolta si pentru ca este situat pe traseul Drumului National 7, sosea care face legatura cu granita de Vest a tarii. In plus, investitorii, chiar daca cei mai multi au fost in domeniul serviciilor, au preferat resedinta de judet in detrimentul celorlalte localitati urbane ale Hunedoarei.

Brad, fara minerit
In 1989, in minerit, in zona Brad, lucrau in jur de 5.500 de oameni. In acel an urma ca la exploatarea de la Barza sa fie alocate cinci miliarde de lei, pentru ca Nicolae Ceausescu dorea sa creasca productia prin “Programul Aur”, pentru retehnologizare si punerea in valoare a noi zacaminte. Nu a mai apucat. Imediat dupa Revolutie, in mineritul aurifer s-au alocat sume foarte mici pentru investitii. Costurile la extragerea aurului au crescut. A urmat perioada de disponibilizari, iar in 2006, de la Barza s-a scos ultimul gram de aur, s-a pus cruce peste mineritul aurifer din zona Brad. Din pacate, nu s-a pus nimic in loc. Nimeni nu a mai fost interesat sa dimensioneze exploatarea miniera de la Barza, astfel incat ea sa ramana functionala. Nici statutul de zona defavorizata, de care a beneficiat cativa ani, nu a ajutat prea mult zona. Astazi, in Brad, somajul a ramas extrem de ridicat. Investitorii sositi aici sunt putini, iar femeile par sa fie mai norocoase, pentru ca doar ele si-au gasit mai usor de lucru, la fabricile care lucreaza in lohn.

Valea Jiului, incotro?!
La sfarsitul anilor ‘80, aproximativ 40.000 de oameni erau angajati in cele 13 exploatari miniere din Valea Jiului. In 1989, ortacii din Valea Jiului reuseau sa scoata din adancuri cam 12 milioane de tone de masa miniera. Insuficient pentru planurile lui Nicolae Ceausescu. Fostul sef al statului a venit in martie 1989 in Vale si a cerut un plan de 20 de milioane, lucru imposibil, avand in vedere ca deja forta de munca era insuficienta, iar in subteran lucrau, alaturi de mineri, in jur de 7.000 de militari in termen. Din 1990, Valea Jiului a fost practic condamnata. Intai, chiar de catre ortaci. La sfarsitul lunii ianuarie 1990, minerii din Valea Jiului ajung pentru prima oara in Bucuresti, unde au mers “sa apere democratia” si “sa fie mai multe desene animate la televizor”. S-au intors in februarie, ca sa “salveze tara de partidele politice”. In iunie 1990, Romania reusea sa uimeasca intreaga lume prin imaginile care aratau cum fortele de ordine, ajutate de mineri, au intervenit brutal impotriva protestatarilor din Piata Universitatii din Bucuresti si a populatiei civile. Ceea ce s-a intamplat atunci a fost considerata cea mai sangeroasa, cea mai brutala ca stil si anvergura dintre toate actiunile minerilor. In data de 13 iunie seara, trei garnituri de tren, pline cu mineri, au plecat din Petrosani spre Bucuresti. Ceea ce a urmat se stie... Istoria se repeta in 1991, dupa ce ortacii au cerut sa le fie aprobate o serie de solicitari. In data de 25 septembrie 1991, minerii din Valea Jiului pornesc pentru a patra oara, dupa decembrie 1989, spre Bucuresti, chiar daca de la Guvern primisera asigurari ca vor fi negocieri pentru solicitarile lor. Au urmat cateva zile de teroare, care au culminat cu prezentarea demisiei cabinetului condus de Petre Roman. Patru persoane au murit, dintre care trei in Capitala (Andrei Frumusanu, Aurica Crainiceanu si Nicolae Lazar) si una in municipiul Vulcan (Ionel Enea). Alti 455 de oameni au ajuns la spital, iar 50 au fost internati. Sase ani mai tarziu, in 1997, a inceput restructurarea mineritului din Valea Jiului. Contra unor plati compensatorii, ortacii isi “vand” locurile de munca. S-a vorbit de razbunarea lui Petre Roman, desavarsita prin intermediul lui Radu Berceanu. ªi astazi, multe voci sustin ca restructurarea mineritului a costat mai mult decat daca ar fi fost mentinut. Specialistii sunt de parere ca multe din locurile de munca desfiintate ar fi disparut pe cale naturala. Mai mult, ei considera ca platile compensatorii, ajutoarele de somaj si cele sociale puteau fi folosite pentru crearea de alte locuri de munca, de alternative pentru Valea Jiului. Din pacate, toate strategiile de dezvoltare au ramas doar pe hartie. Dupa disponibilizarile masive, au mai urmat inca doua mineriade in ianuarie si februarie 1999. Cele sase mineriade au aruncat o anatema asupra Vaii Jiului, lucru care a costat extrem de mult zona. Din pacate, Valea ramane un pol al saraciei. Astazi, in mineritul din Valea Jiului mai lucreaza in jur de 10.300 de persoane, de patru ori mai putine decat in 1989. Pe de alta parte, in cei 20 de ani, turismul s-a dezvoltat mult mai repede in Valea Jiului decat in celelalte zone ale judetului. Cele doua statiuni – Straja si Parang – devin destinatiile favorite ale hunedorenilor, dar sunt cautate din ce in ce mai mult si de turisti din alte zone ale tarii. Din pacate, acest lucru nu este suficient, deoarece inca lipsesc investitiile substantiale pentru ca turismul sa fie principala sursa de venituri a Vaii.

Judet al pensionarilor
In 1989, in judetul Hunedoara erau in jur de 40.000 de pensionari. Din 1990, diversele legi speciale au facut sa scada varsta de pensionare pentru mineri si siderurgisti. In prezent, numarul pensionarilor (cu tot cu cei din agricultura) a crescut de mai bine de trei ori. De altfel, numarul pensionarilor aproape ca il egaleaza pe cel al angajatilor. Pe de alta parte, pana in 1989, locurile de munca erau stabile. De foarte multe ori, o persoana iesea la pensie chiar din locul in care se angajase cand a parasit bancile scolii. Astazi, pare greu de inchipuit ca un angajat va iesi la pensie dupa 25 – 30 de ani de activitate intr-o singura firma. In plus, daca in perioada comunista, nomenclatorul de meserii cuprindea cam 70 – 80 de meserii, astazi, angajatii din judet isi desfasoara activitatea in aproximativ 200 de meserii. In acelasi timp, in perioada comunista, migratia fortei de munca era interna, in timp ce imediat dupa 1990, tot mai multe persoane au ales sa paraseasca tara. In jur de 50.000 de hunedoreni se afla in prezent in afara granitelor tarii.

Ieri chiriasi, azi proprietari
Potrivit statisticilor oficiale, inainte de 1989, in judet se construiau in jur de 4.000 de locuinte anual. Apartamentele erau botezate “cutii de chibrituri”, pentru ca aveau suprafete relativ mici, majoritatea cuprinse intre 40 si 60 de metri patrati. La sfarsitul anilor ‘80, in judet erau construite cam 80.000 de apartamente. Majoritatea oamenilor plateau chirie si erau obligati sa astepte cel putin un an pana primeau o repartitie pentru o locuinta. Doar zece la suta dintre acestea erau proprietate personala. Dupa 1990, apartamentele au fost vandute. Devalorizarea accelerata a monedei nationale a facut ca locuintele sa fie cumparate la preturi modice. Astazi, 92 la suta dintre hunedoreni sunt proprietarii apartamentelor construite in perioada comunista. Din 1989 si pana in 2009, in judetul Hunedoara au fost construite doar aproximativ 4.000 de apartamente, exact cate se ridicau intr-un an in timpul regimului comunist. Pe de alta parte, mai putin de zece la suta dintre imobile au beneficiat de reparatii capitale in perioada de dupa 1990, desi multe dintre ele au deja peste 30 de ani.

Proiecte nefinalizate
In decembrie 1989, zeci de mii de persoane faceau naveta in judetul Hunedoara. Spiritul de economisire a combustibililor i-a determinat pe cei de la Partid sa gaseasca o solutie pentru optimizarea transportului pe ruta Mintia – Deva – Hunedoara – Calan si retur prin Simeria. Astfel, pana in 1995, in zona ar fi circulat un tren electric. Documentatia era gata, iar Nicolae Ceausescu urma sa emita un decret prezidential. Fost primar al Devei pana in octombrie 1989, Ilie Lavu spune ca in anii ‘80 se discuta tot mai mult despre optimizarea transportului: “Tot mai multe persoane faceau naveta intre Deva si Hunedoara si invers, intre Deva si Calan, intre Hunedoara si Calan. Oamenii locuiau intr-o parte si munceau in alta. Naveta era obositoare, distantele se parcurgeau in prea mult timp, iar conditiile de transport nu erau din cele mai bune. Unde era cea mai mare problema cu transportul? Practic, intre Mintia si Calan. In aceasta zona erau Termocentrala, combinatele de la Hunedoara si Calan, fabricile de la Deva si Hunedoara, cele de la Simeria. Cateva mii de oameni se miscau in acest perimetru. De la Partid s-a cerut Institutului de Proiectari sa gaseasca o solutie. Din start s-a vorbit despre transportul electric, fie ca era vorba despre troleibuz, tramvai sau tren electric. Aceasta era o varianta mult mai ieftina. S-a facut un proiect. Linia mergea de la Mintia prin Deva, Hunedoara, Calan si intorcea prin Simeria. Practic, actele au fost gata, iar in 1989 urmau sa mearga la avizari la Bucuresti si erau pregatite pentru decret prezidential. De fapt, si acest proiect facea parte dintr-un plan de dezvoltare, in special pentru Deva si Hunedoara. Se discuta foarte mult ca Deva sa se dezvolte spre Hunedoara si invers. In schimb, nu se punea problema dezvoltarii satelor. Se delimitase deja perimetrul construibil si ndepasirea acestuia nu era permisa. Proiectul cu transportul era un prim pas in dezvoltarea localitatilor, astfel incat in viitor ele ar fi urmat sa se uneasca. De fapt, si varianta Devei era gandita astfel incat sa se construiasca linia electrica. Mai mult, tot planul de dezvoltare cuprindea si un proiect pentru un aeroport ce urma sa fie construit deasupra de Santandrei. Acesta urma sa aiba o pista de aterizare de 3,5 kilometri. Zona era foarte aproape de capitala de judet, Deva. Si tot aproape de judet, la Savarsin, ar fi fost construita cea de-a doua centrala nucleara din tara. S-au si facut studii in acest sens. Pe de alta parte, pentru ca se mergea puternic pe exploatarea zacamintelor, era nevoie si de solutii clare pentru transport, pentru ca forta de munca sa fie miscata cu usurinta. In plus, se tot planuia sa fie construite mai multe fabrici de industrie usoara. Erau deja probleme ca femeile nu aveau unde sa lucreze, iar in ideea ca se vor construi astfel de fabrici era nevoie si de conditii de transport”. La Hunedoara, gara urma sa fie mutata. Trebuia sa se construiasca si o centura de ocolire a Hunedoarei, ce iesea in localitatea Cristur, cu patru benzi. Lucrarile de modernizare ar fi inceput in 1990 si ar fi fost gata in 1992. Pe de alta parte, Viorel Raceanu, fost director al grupului de intreprinderi de gospodarie comunala, industrie mica si transport local din judetul Hunedoara, povesteste ca trenul electric ar fi avut un traseu de peste 50 de kilometri: “Tot proiectul se ridica la aproximativ un miliard de lei de la vremea respectiva. Traseul era de peste 50 de kilometri si fiecare garnitura avea cate cinci, sase vagoane. Era calculat si cate persoane ar fi transportat si la ce ore ar fi urmat sa circule. Era limpede ca accentul s-ar fi pus pe orele la care intrau si ieseau muncitorii in schimbul de dimineata si cel de dupa-amiaza. Linia urma sa fie construita intre 1990 si 1995. In paralel, s-ar fi lucrat la modernizarea combinatului de la Hunedoara si la construirea altor fabrici, astfel ca ar fi crescut si numarul muncitorilor care faceau naveta”. Dupa 1989, acel proiect a fost abandonat. La fel s-a intamplat si cu modernizarea Combinatului Siderurgic de la Hunedoara. Modernizarea drumului care leaga Hunedoara de Deva s-a facut abia in 2006, iar pentru partea de drum ce leaga Hunedoara de Calan s-au gasit, in sfarsit, bani de mai putin de un an. Aeroport nu s-a mai construit, iar planul pentru ridicarea unuia intampina probleme.

17-12-2009, Acest articol a fost vizualizat in detaliu de 2813 utilizatori., 1 comentariu
<<< Pagina anterioara

Articolul anterior: De ce?!

Articolul urmator: Fara doctori, gimnastica va spune “adio” performantei