Justiție la schimb cu injustiție?

E absurd să tot chibițăm ”ruperea PSD”. Nu are pe unde să se rupă. Domnul Dragnea e singur la butoane. Acoperă cu personalitatea sa toxică toate mârâielile folosind pentru asta, după caz,  fie ocările unor guriști și guriste antrenați  pe la PRM și televiziuni de tractir jurnalistic, fie promisiuni în alb de mandate grase în foloase necuvenite . Până la urmă o formulă clasică de control într-un partid nedemocratic. A folosit-o și Ion Iliescu la vremea lui. Observați însă stilistica total diferită între modul lui Ion Iliescu de a face politică și cel al lui Liviu Dragnea.  Autoritatea lui Ion Iliescu nu împingea niciodată partidul la acțiuni schizofrenice ,  împotriva profitului politic sau a firii. Liviu Dragnea a făcut-o. Există și o explicație pentru asta. Ion Iliescu folosea partidul în scop strict politic. Liviu Dragnea l-a încălecat în scop personal.

Asta explică de ce PSD s-a transformat într-un fel de pampers pentru toate dejecțiile rezultate din deciziile luate de șeful său. Nu îmi aduc aminte de nici un lider de partid post-decembrist care să-și pună subalternii în ipostaze mai umilitoare. Logic, chestiunea are noimă doar dacă o explicăm prin disperarea domnului Dragnea de a scăpa de condamnări. OUG 13, Legea Grațierii, pragul de la abuzul în serviciu, moțiunea de cenzură împotriva propriului guvern și reinstaurarea lui cu alt premier pun PSD-ul pe panoplia tembelismului de partid și de stat. Nu se poate contesta pumnul greu al șefului PSD, dar acest argument funcționează de obicei în ierarhia găștilor de cartier,  nu într-un partid de valoare.  Domnului Dragnea îi merge însă pentru că, în PSD,  are cu cine!  Fotografia cu parlamentarii social-democrați fericiți că și-au dat jos propriul guvern ține de o patologie a moralei. Cum să aplauzi, ca pesedist, așa ceva?  Lichelismul din această atitudine arată de fapt slăbiciunea dinăuntru a PSD, boală care bântuie dealtfel toate partidele neaoșe. Un contract dodoloț cu statul, un trafic mic de influență pe euroi, o slujbă domnească pentru nevastă, o butelie, un caltaboș, un cartuș de Kent, astea au fost și sunt principiile și doctrina majorităților parlamentare dintotdeauna. Mergi cu președintele tău până la ușa Iadului, cu condiția să livreze.

Acolo se află acum PSD-ul condus de Liviu Dragnea, la ușa Purgatoriului. E punctul din care nimic nu mai e suficient de atractiv ca să mai faci vreun pas înainte. Din această cauză, timpul a devenit vital pentru șeful PSD ca să-și salveze pielea. Astăzi este evident că șeful PSD nu-și mai poate albi cazierul prin el însuși și PSD. Poziționarea liniilor de forță instituțională, amintirea forței străzii, impun în acest moment un compromis murdar. Mi-ar plăcea să mă înșel, dar singura explicație la toate mutările recente de pe prima scenă politică, propunerea de premier a lui Dragnea și acceptul surprinzător de prompt a lui Klaus Iohannis, Parchetul General și închiderea dosarului OUG 13, declarația intempestivă a SRI că băieții cu ochi albaștri nu fac politică,  converg spre o bănuială rezonabilă despre miza noului joc.

Pentru corupți, anchetați penal și condamnați asta ar însemna ceva de genul ”scapă cine poate”. În speță, Liviu Dragnea. Singur.

Adrian SĂLĂGEAN

sursa foto: sorinamatei.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *