Replica Hunedoara
Replica Hunedoara

Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridica pentru continutul articolului apartine autorului. De asemenea, in cazul unor agentii de presa si personalitati citate, respon sabilitatea juridica apartine acestora.

Aceasta forma a site-ului replicahd.ro este online din 14 iunie 2007. Pentru a putea vizualiza arhiva pana la acesta data, click aici.

Sondaj
Cat de multumit(a) sunteti de serviciile medicale oferite in spitalele "de stat"?
Vezi rezultatele
XML RSS XML

Special:: Caravana Astra Film

Nr. 284:: 24 - 30 aprilie 2008::Scris de Cristi Avram
Realitatea asa cum este ea, nemachiata, netrunchiata: asta propune de ani de zile Studioul Astra Film Sibiu care, recent, impreuna cu Asociatia culturala DevArt au deschis, la Casa de Cultura din Deva, Caravana Astra Film. Evenimentul a fost doar primul dintr-un lung sir de proiectii de film documentar. Prima alegere s-a dovedit una inspirata, pentru ca documentarul „La drum” al regizorului Dumitru Budrala a incantat publicul din sala.
[... detaliat]
Dumitru Budrala a reusit sa deschida “in forta” seria de documentare prezentate la Deva in cadrul “caravanei”, cu filmul sau despre felul in care are loc, pe la noi, acum, transhumanta

Organizatorul evenimentului, Asociatia DevArt, s-a implicat in aducerea caravanei in municipiu pentru a face cunoscute publicului hunedorean pelicule de exceptie care au facut inconjurul planetei. Chiar daca devenii nu s-au inghesuit sa participe, desi intrarea era gratuita, iar afara, vremea nu invita la promenada, manifestarea culturala s-a incheiat pe „plus”. Publicul nu a simtit lipsa celor doi moderatori anuntati cu litere de-o schioapa pe afise: jurnalistii Cristian Tudor Popescu si Emil Hurezeanu. „Se pare ca isi vor relua emisiunea la un post tv si au plecat cu staff-ul pe Insula Creta sa puna la punct detaliile. A fost o decizie de ultim moment, dar au trimis fiecare mesaje inregistrate in semn de politete”, a precizat Alexandru Gruian. Manifestarea a debutat cu lansarea (din nou) a unui proiect intitulat „prima televiziune on-line”, in realitate un site unde se pot posta filmulete publicitare contra cost. Pana la sfarsitul anului, locuitorii din Deva pot urmari cateva dintre filmele prezentate la Festivalul de Film Documentar din Sibiu in cadrul ”Caravanei…”, o manifestare unde organizatorii celebrului festival de documentare organizeaza proiectii si in alte orase din tara sau strainatate. Filmele apartin unor regizori romani si straini, majoritatea fiind premiate in cadrul a numeroase manifestari de gen de pe mapamond. La fiecare intalnire, programul special editat, distribuit la intrarea in sala de spectacol, include scurte prezentari ale filmelor. Caravana deveana va include 26 de proiectii de film documentar. Intre peliculele romanesti care vor putea fi vazute la Deva se numara “Decreteii” lui Florin Iepan, “Cazul Tanacu” al Tatianei Niculescu Bran sau “Marele jaf comunist” al lui Alexandru Solomon. Caravana a mai calatorit la Cluj, Bucuresti, Budapesta, Belgrad, Cracovia, Paris si, foarte recent, la Penitenciarul din Aiud. Pana la sfarsitul anului, traseul va mai include Iasi, Bucuresti, Poznan, Amsterdam si chiar localitati din Siberia.

“La drum” cu Astra film
Caravana Astra Film a pornit la drum acum zece ani, cand acelasi documentar „La drum” de Dumitru Budrala, un film despre pastorii transhumanti din Carpati, a fost proiectat in satul protagonistilor, in prezenta intregii comunitati. Acest experiment de restitutie culturala a fost continuat apoi la fiecare editie Astra Film Fest. „La drum” (On the road), este un film despre transhumanta din secolul XX. Subiectul: in martie 1997, stapanul unei turme este jefuit si asasinat intr-o padure. Fiul sau cel mic ii gaseste trupul dupa sapte zile de cautare si il aduce in sat pentru ingropaciune. Mai mult decat reconstituirea unei crime, filmul prezinta viata ciobanilor transhumanti din sudul Transilvaniei. “Este un film aspru, cu cuvinte nefiresti, pe care l-am prezentat la peste 20 de festivaluri internationale si a devenit material didactic in universitati. Noi, in aceste documentare realizate de Astra Film, inregistram felul in care oamenii isi traiesc cotidianul, vrem sa aratam ca exista si altceva in afara televizorului, in afara politicii… Exista lume in munti, acolo unde nu o sa ajungeti niciodata. Ca sa vedeti Romania asa cum este, noi va aducem o realitate pe care nu toti o cunosc. Documentarul adevarat se face la Astra Film pentru ca peliculele pe care le vedeti la tv, chiar si la Discovery, sunt mai comerciale”, a spus Dumitru Budrala, explicand de ce documentarele lui au prins la public: “Oamenii s-au plictisit de filmele fara continut, iar subiectul oferit de viata nu poate fi batut de niciun scenarist. Documentarul este un film despre o soarta”. La zece ani de la premiera, filmul a cules premiu dupa premiu la festivalurile de film antropologic ”Ingerul de la Prohor”- Belgrad, 1998, Marele Premiu pentru Film Documentar DaKino - Bucuresti, 1999, premiul “Maslina de Argint” - Kalamata, Grecia, 2000 si Marele Premiu la Festivalul Film.Doc 2004. Urmarind filmul, intri in ritmul lui, mai lent, numai potrivit mersului pe jos, determinat de natura, de vremea rea sau buna. Pelicula este de partea pastorilor si impotriva felului modern, alert, de viata. Pe de alta parte, documentarul arata o felie cruda: transhumanta pastorilor va fi tot mai restrictionata odata cu dezvoltarea retelei de drumuri.

“La drum” – o secventa dintr-un film care arata cum se aleg barbatii dintre baieti, in randul ciobanilor

Miorita, varianta Astra Film
Povestea crimei devine pretextul documentarului filmat in 1998 care are in cadru viata zbuciumata a ciobanilor urmarita cu camera de filmat timp de saptamani intregi. Ciobanii din Carpati pleaca in fiecare iarna in transhumanta, la mii de kilometri departare de casa, in cautarea ierbii pentru sute de oi din turma. Acest “drum al oilor” este asemanat de specialisti “Drumului matasii” sau “Drumului sarii”. In cele sapte luni de drum, ciobanii se confrunta zi de zi cu intamplari neasteptate si sunt obligati sa parcurga cate 25-50 km zilnic, sa doarma sub cerul liber, sa infrunte vremea si rautatea oamenilor. “La drum” este un film documentar care incepe ca un film politist, cu o crima cu autor necunoscut: stapanul unei turme de oi a fost jefuit, asasinat si trupul i-a fost ascuns intr-o padure. Nu exista aici reeditarea Baltagului, fiul nu pleaca in cautarea asasinului, ci preia afacerea tatalui si o duce mai departe, asa ca filmul interpreteaza transhumanta ca afacere si ca mod de viata: „un drum al oilor“ lung de mii de kilometri, in timpul caruia se aleg barbatii de baieti. Filmat fara efecte deosebite, brut, ”ciobaneste”, camera dezvaluie totul, de la injuraturile spuse raspicat spre groaza parintilor din sala, la oroarea minutelor dedicate sacrificarii unui miel sau la hazul starnit de povestile de amor ale oierilor: “noi o vedem odata pe luna, dar atunci nu ne jucam ca orasenii”. Apoi urmeaza momentele in care le porti grija ciobanilor batuti de ploaie marunta timp de trei zile: “fie cat de frig, numa ud la picior sa nu fiu”, marturiste un cioban fleoasca de apa pana la brau, care arata camerei cum se usca sosetele “pe traseu”: ciorapii uzi sunt legati la brau si uscati de caldura emanata de trup. Pe ploaie, la echipamentul de cioban se adauga un singur lucru: sacul de nailon asezat peste cap si umeri: “ala de o scos moda cu sacu, o fost om destept si patit, de-o oierit mult”, concluzioneaza un tinerel. Ciobanii merg cu turma “dupa cum creste iarba, ca daca le lasam la noi tre sa le tinem pe fan”, ducand oile de-a lungul apelor, a liniilor de cale ferata sau umpland sosele pline de tiruri cu soferi nerabdatori si stapani de pamant nervosi. Cateva zeci de minute care te conving ca telemeaua din piete isi merita pretul: “Vie si domnii de la oras, sa mance pastrama, sa puta ca ciobanul! Si ne zic ca-i scump. Pai aia nu stau o zi asa ca noi pentru branza de la toate oile de aici”.

Filme bune, oameni de exceptie
Dumitru Budrala este fondator si director al festivalului international Astra Film Festival, membru fondator si presedinte al Fundatiei de Antropologie Vizuala (1995), director al Studioului de film Astra, cercetator principal de antropologie vizuala la CNM Astra Sibiu si membru fondator al Asociatiei “Sibiu Capitala Culturala Europeana”. Dumitru Budrala este si semnatarul expozitiei de fotografie “Sibiu: Traditii si contemporaneitate”, prezentata la inceputul anului 2007, la Bruxelles in cadrul “Saptamanii Romaniei”. Filmele reprezentative si cele mai premiate filme documentare ale regizorului sunt: “La drum” si “Blestemul ariciului” (2005). Ambele sunt construite ca road-movies prin tehnica cinema-verite si surprind realitatea cruda a vietii. “Blestemul ariciului” urmeaza sa fie prezentat si la Deva in cadrul Caravanei insa aici subiectul atinge peregrinarea romilor baiesi dintr-un sat in altul, in plina iarna: camera surprinde cu subtilitate personajele si viata lor. Prin complexitatea abordarii subiectelor, Budrala reuseste sa evite artificiile de orice fel, cliseele. Cu sase premii internationale si zeci de selectii la festivaluri din Europa, America de Nord si de Sud, Asia si Africa, “Blestemul ariciului” este cotat in cinematografia documentara europeana ca fiind cel mai bun film despre romi realizat in ultimii ani. Pentru valoarea cercetarii care a stat la baza realizarii lui, filmul a fost achizitionat de mai multe universitati si centre de cercetare (Deakin University din Australia, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, University College London, Max Plankt Institute for Social Reasearch, Halle, Prescott College, Arizona University USA, Documentary Educational Resource DER - principal distribuitor de documentar in SUA, IWF, Gottingen - principalul distribuitor de documentar in Europa.

Blestemul ariciului
Documentarul a mai adus Romaniei o premiera: Caravana Astra Film a poposit, la inceputul lunii aprilie, la penitenciarul din Aiud cu ocazia Zilei Internationale a Romilor. Filmul urmareste pe parcursul unui an o familie extinsa de romi apartinand comunitatii Baiesilor, care traiesc intr-o saracie extrema. Autorul ii insoteste in drumurile pe care le fac din catunul lor din munte spre satele din vale, unde targuiesc maturi si cosuri pentru bani sau mancare. Aceste “expeditii” de iarna sunt de fapt un drum al supravietuirii, pentru ca familia nu are nicio alta sursa de venit. Filmul este mai mult decat povestea zbaterilor lor pentru supravietuire: pe parcursul celor 100 de minute, aflam de ce baiesii fug de munca campului, care sunt relatiile lor cu ciobanii romani si cum ii privesc pe baiesii bogati din comunitate, asa-numitii “bisnitari”, care au facut averi imense din escrocherii cu inele false. Se observa gandirea mitologica, activata in viata de zi cu zi, alaturi de sentimentul de apartenenta la credinta ortodoxa. Urmarind acest film, intelegi poate mai bine viata, cu suferintele si absurditatile ei, si ajungi chiar sa ii admiri pentru spiritul si umorul cu care dau piept cu viata. Filmul se opune prejudecatilor existente despre comunitatile de romi si propune o alta abordare a romilor cu filozofia, regulile si credintele lor ce sunt adesea ignorate. Dumitru Budrala dezvaluie realitatea privita prin ochii celor “condamnati”: lumea isi schimba culorile si rozul cotidian, imbuibat de nepasare, cuprinde dintr-o data tiganii huliti in toata nuditatea sensibila, caracteristica fiintei umane complexe. Camera inregistreaza dramele acestor oameni, schimband poate radical felul de a privi comunitatile de romi.

Caravana Astra Film, la drum de zece ani
In 1998, Astra Film Fest propunea, in premiera in Romania, un experiment de restitutie culturala: vizionarea unui film documentar despre pastorii transhumanti din Carpati, “La drum”. La proiectie a asistat intreaga comunitate, alaturi de participantii la Festivalul international de film de la Sibiu - regizori si specialisti in film documentar din toata lumea. A fost primul drum al Caravanei Astra Film. De atunci, fiecare editie a festivalului a inclus caravana care a calatorit la Cluj, Bucuresti, Budapesta, Belgrad, Cracovia, Paris. “Ciobanii care au aparut in film si l-au asumat in totalitate, s-au regasit in el. Am stat cu ei cateva saptamani », a marturisit Budrala la Deva. Ambasadorul UE in Romania, Jonathan Scheele l-a apreciat ca pe un film: “Foarte frust, neindulcit, absolut autentic. Mi-a placut, in mod special, faptul ca pare sa redea integral punctul de vedere al ciobanilor. Ai impresia distincta ca te afli acolo, in mijlocul lor. Povestea este spusa chiar cu vocea ciobanilor, cu cuvintele lor, ceea ce nu prea gasesti in filmele documentare occidentale, unde exista un narator, un comentator, cineva care interpreteaza pentru tine, ceea ce vezi pe ecran. De altfel, cred ca, daca un astfel de film ar fi fost facut de un documentarist strain, ar fi fost intampinat in Romania cel putin cu un dram de neincredere, daca nu chiar cu ostilitate. Prea spune lucrurilor pe nume”, a marturisit ambasadorul dupa ce a vizionat pelicula retinand replica unui cioban: „Eu n-as merge fara animale la munte, doar asa, de dragul de a merge cu cortul...“ Astra Film promoveaza productia de film de non-fictiune de calitate in Romania si in regiune. Festivalul este organizat, anual, de Studioul de film „Astra“ si de Fundatia „Astra“ Film. Urmatoarea editie a festivalului se va desfasura in perioada 26 octombrie - 1 noiembrie 2009.

MOTIVE SA URMARITI DOCUMENTARE
Un studiu INSOMAR arata ca telespectatorii romani prefera sa vada in prime-time, printre altele (stiri, filme si show-uri de divertisment) si cate un film documentar. Asta dupa ce gustul publicului roman pentru acest gen de film a fost “educat” cu timpul de catre canale “de nisa” de tipul Discovery Channel. Aceste posturi prezinta insa filme realizate dupa o “reteta” comerciala, un infotainment bine facut, dar care risca la un moment dat sa devina plictisitor. Astra Film Fest propune un alt gen de filme documentare: filme de autor, filme care nu se pot vedea nici la Discovery, nici la TVR, post care refuza sa lucreze cu producatorii independenti. Toate aceste filme se pot vedea la Sibiu, in zilele de festival, sau acum aduse de “Caravana...” la Deva. Durata “optima” a unui documentar este, totusi, cea stabilita de televiziuni, in jur de 50 de minute, pentru ca dupa o ora, daca nu ai “antrenament” si subiectul nu e foarte “tare” risti sa obosesti, dar exista si documentare ca si filmul “Cold Waves” al lui Alexandru Solomon, despre “fenomenul” Radio Europa Libera, pelicula care desi are aproape doua ore, e dinamica si “te tine in scaun”. In prezent, realizatorii straini de documentare care filmeaza in Romania prefera tema migratiei. Un manunchi de filme documentare, gen “Caravana Astra Film”, nu este un eveniment nici cool, nu e nici glamour, insa este cea mai interesanta “experienta” de viata surprinsa de camera pe care o poti trai in intreg judetul ramas acum cu un singur cinematrograf, la Deva. Inca din 1993, Astra Film a promovat in Romania cinematografia de calitate, aducand o contributie remarcabila la recentele succese ale filmului romanesc. Acum, totul se intampla la Casa de Cultura unde, in fiecare vineri, exceptand Vinerea Mare, se vor proiecta documentare, se vor purta discutii de catre specialisti cu publicul, iar seara se termina cu un spectacol inedit, iar intrarea e gratuita. In 19 aprilie, pe scena, devenii i-au aplaudat indelung pe profesorul Ioan Sorin Apan, unul dintre cei mai mari cunoscatori ai culturii si artei populare romanesti, alaturi de „Minisatul Sfantul Andrei” din Brasov, un grup celebru pentru refacerea unor scenarii folclorice si restituirea unor obiceiuri si traditii romanesti stravechi.

24-04-2008, Acest articol a fost vizualizat in detaliu de 655 utilizatori., Scrie un comentariu

comentarii:

Nu sunt comentarii scrise pentru acest articol...

Scrie un comentariu:

Adresa dvs. de e-mail NU va fi afisata pe acest site.
Adresa URL va fi afisata.

Puteti utiliza tag-urile XHTML: <p, ul, ol, li, dl, dt, dd, address, blockquote, ins, del, span, bdo, br, em, strong, dfn, code, samp, kdb, var, cite, abbr, acronym, q, sub, sup, tt, i, b, big, small>
(Aliniatele devin <br />)
(Seteaza cookies pentru nume, email si url)
(Permite utilizatorilor sa te contacteze prin trimiterea de mesaje pe baza unui formular de pe aceasta pagina (adresa dvs. de e-mail NU va fi afisata))
<<< Pagina anterioara

Articolul anterior: Cu sloganul la atac

Articolul urmator: Ziua judecatii la Consiliul Judetean