La fiecare competitie oficiala, noi am fost obligati sa aliniem, practic, o alta echipa Viata ne-a invatat de acum ca dupa fiecare ciclu olimpic se pierd niste sportive, apar altele. Eu nu ma gandesc niciodata la cele care pleaca, ci ma gandesc cum sa rezolv obiectivele lotului cu cele care raman.” In ziua de astazi ne place sa cautam ”tinte”, victime si, de regula, antrenorii pusi la carma reprezentativelor sunt persoanele cele mai expuse

Inainte de a pleca la olimpiada erati macinat de o serie de probleme, iar cea mai importanta era atunci cea de sanatate a Stelianei Nistor. Pana la urma ea a evoluat la Beijing chiar daca nu era refacuta in totalitate, echipa a venit pe podium cucerind bronzul, iar Izbasa a luat aurul la sol. Poate, daca Steliana era la parametrii maximi, numarul medaliilor ar fi fost mai mare.
Este adevarat, desi nu am spus-o atunci, pentru ca, din pozitia mea de antrenor, totul ar fi putut fi interpretat ca o justificare, mai ales in conjunctura schimbarilor si scandalurilor care s-au desfasurat in jurul acestei discipline sportive, motiv pentru care am evitat in acea perioada sa mai prezint gandurile si temerile mele. Este adevarat ca, cel putin in a doua jumatate a ciclului olimpic, eram nemultumit pentru ca stiam ce potential are Steliana, dar in aceeasi masura stiam ca nu se poate exprima din cauza ca nu poate duce la bun sfarsit un program de pregatire care sa o propulseze catre medalia de aur la individual compus. Asta a fost tinta mea cu Steliana Nistor. Era mai talentata decat americanca Lukin, dar noi nu am putut sa facem acelasi program de pregatire consistent si acest lucru s-a vazut. Iar inainte de Olimpiada stiam ca suntem in postura de a nu putea alinia o echipa, pentru ca doua din componentele de baza, Nistor si Tamarjan, erau in pauza, in anticamera Olimpiadei. Practic, cele doua s-au antrenat acolo, finalizand exercitiile, iar o a treia, Dragoi, acuza dureri mari la gamba. Singura gimnasta pe care ma puteam baza in totalitate era Izbasa. Una peste alta, stiam ce risc mergand la Beijing, stiam ca lumea se astepta ca noi sa nu mai urcam pe podium la echipe, mai mult, sa nu cucerim aur la aparate. Eu am crezut insa in fete, stiam care le este potentialul, am crezut in mine si in colegii mei, si iata ca am reusit sa ne indeplinim obiectivele, si ma bucur enorm ca echipa Romaniei a ramas pe podiumul olimpic.

Trebuie sa recunoastem ca putine tari ar fi reusit sa termine pe podium cu o echipa mai aproape de infirmerie decat de sala de concurs. Acest lucru l-a reusit Romania, iar meritul este al gimnastelor si, bineinteles, al colectivului tehnic, pentru ca stim cu totii ca nu este de ici de colo sa obtii astfel de performante, in aceste conditii pe care le-am discutat de atatea ori.
E trist si dureros, dar nu surprinzator pentru mine, ca in tara nimeni nu a sesizat un lucru foarte important, si anume ca, la fiecare competitie oficiala, noi am fost obligati sa aliniem, practic, o alta echipa. Acest lucru nu a ramas neobservat de gazetarii straini, care, ca un compliment adresat mie, m-au intrebat cum de am reusit ca la fiecare competitie, desi aliniam o noua echipa, am ramas mereu in jurul podiumului, sau chiar pe el. Nu a fost usor, mai ales ca toate modificarile care s-au petrecut nu lasau sa se intrevada ca ne vom indeplini obiectivul. Nici nu consider ca am facut minuni, zic doar ca am prestat, impreuna cu colectivul tehnic, o munca asidua, ca m-am consumat foarte mult psihic. De altfel, in momentul de fata, fara sa ma plang, am inceput sa simt o oboseala cronica, nu reusesc sa ma mai odihnesc. Nu a fost simplu, a trebuit o doza mare de incredere in fortele proprii si, de ce nu, si o oarecare sansa.

Trebuie sa recunosteti ca de cand ati preluat lotul in calitate de coordonator, ati lucrat mereu sub presiune, unii stand mereu la ”cotitura”, asteptand sa va dati cu
stangul in dreptul.
Eu cred ca in ziua de astazi, aceasta presiune este valabila pentru toti antrenorii care isi asuma responsabilitatea unei echipe reprezentative. Eu cred ca si predecesorul meu, daca ar fi ramas (Octavian Belu - n.red.), ar fi lucrat sub aceeasi presiune, pentru ca in ziua de astazi ne place sa cautam ”tinte”, victime, si, de regula, antrenorii pusi la carma reprezentativelor sunt persoanele cele mai expuse. Se cauta subiecte in permanenta, media trebuie sa isi faca tirajul, indiferent daca ”tinta” este negativa sau pozitiva.

Inainte de olimpiada spuneati ca echipa noastra feminina va avea sanse la podium daca va face un concurs curat, fara ratari majore, lucru care s-a si intamplat, terminand pe trei, dar neputand trece de China si SUA, asa cum si anticipati.
Ce am spus eu, dupa Olimpiada, a fost interpretat de o parte a media si o parte a celor care lucreaza in acest domeniu numit generic “sport de performanta” ca o infatuare sau ca o obraznicie din partea mea. Atunci am afirmat ca pe vechiul cod de punctaj echipa Romaniei ar fi fost campioana olimpica, pentru ca noi am prezentat integralele cele mai sigure si curate din concurs. Din pacate, in momentul de fata, infrastructura si logistica ce stau in spatele echipei reprezentative (pregatirea copiilor si juniorilor), ne pun intr-o cursa cu handicap. Nivelul junioarelor care vin la lot este mult scazut fata de cel al junioarelor care ajung la echipa de senioare in tarile care sunt contracandidate la medalia de aur, si ma refer aici la China, SUA, Rusia. Practic, acestea sunt natiunile cu care ne batem in permanenta pentru intaietate. In opinia mea, aceste modificari la codul de punctaj au adus atingere exact la acele aparate care ne-au dat noua siguranta si am reusit sa ne pastram pe podium. Sa speram ca vom fi capabili sa rezolvam aceste modificari, astfel incat sa ne mentinem aceeasi calitate si valoare la aceste doua aparate, si chiar sa revenim la paralele si sarituri.

La Beijing v-au surprins cu ceva anume celelalte competitoare?
Nu, nu pot sa spun ca m-au surprins, pentru ca eu am urmarit foarte atent perioada intregului ciclu olimpic, am facut niste evaluari, am dat niste ipoteze si am prezis niste lucruri, care s-au adeverit. Daca a existat ceva care sa surprinda in ultimul ciclu olimpic, este faptul ca echipa Chinei a invatat lectia sigurantei, si ca nu mai reuseste performanta de a se bate singura in competitiile majore, iar echipa SUA este una care de fiecare data isi gaseste sursele umane necesare, care sa-i permita sa o faca foarte competitiva, neexeceland intr-un mod anume la un anumit capitol, doar ca autodisciplina impusa la echipa, intr-o tara cu cea mai larga democratie, este de remarcat.

Din pacate, dupa aceste rezultate, mai mult decat meritorii, finalul anului ne aduce o noua retragere de marca, cea a Stelianei Nistor. Stiu ca ati incercat sa o faceti sa nu renunte, dar fara rezultat.
Nu stiu ce ganduri are Steliana. Eu mi-am facut datoria incercand sa-i explic ca daca pana acum ii ceream sa faca pentru echipa, de data asta ar avea un an la dispozitie in care sa faca pentru ea. Se pare insa ca problemele de sanatate care le are si pe care le stiu si care m-au impiedicat sa-mi fac meseria suta la suta cu aceasta sportiva, au fost mult mai acute decat dorinta ei de a continua. Eu am inteles-o, i-am respectat optiunea, nu mai eram convins in totalitate ca poate continua. Dupa mondialele de la Stuttgart, ea a facut un efort extraordinar pentru a fi prezenta la Beijing. Viata ne-a invatat de acum ca dupa fiecare ciclu olimpic se pierd niste sportive, apar altele. Eu nu ma gandesc niciodata la cele care pleaca, ci ma gandesc cum sa rezolv obiectivele lotului cu cele care raman. Pentru mine, Steliana este un capitol inchis in ce priveste gimnastica de performanta, dar am ramas intr-un contact permanent.

Cu cine veti continua?
In urmatorul ciclu olimpic ne vom astepta la aceeasi goana nebuna in a creste notele de plecare ale gimnastelor tinere care au completat echipa reprezentativa si vor urma sa o mai completeze, pentru ca, de acum incolo, parte din garda veche se va retrage, si acest ciclu se va repeta in permanenta. Deci va fi o munca asidua cu niste junioare care au probleme la nota de dificultate, au probleme la nivelul tehnic al executiei si al acuratetei.

Concret, ce vine palpabil din spate?
Pentru 2009 ma voi baza tot pe garda veche, Izbasa, Tamarjan, Dragoi, si probabil, pe una - doua din cele mici care au drept de participare, ma gandesc la o Chelaru. Sper ca Grigore, Acatrinei sa reprezinte si ea o varianta viabila pentru competitiile din 2009, dar amandoua au probleme de sanatate si recuperarea lor treneaza. Nu am sesizat inca o junioara cu talentul lui Nistor. Sa vedem cum vor evolua in urmatoarele luni, deocamdata imi place cum se pregatesc, sunt receptive si sunt capabile sa se exprime cu cerintele noastre de aici. Este insa mult de munca.

2009 ne aduce un campionat european si unul mondial, asteptam noi medalii.
Asa este, gimnastica trebuie sa aduca medalii tot timpul, asa ne-am obisnuit si am observat ca argintul si bronzul nu satisfac opinia publica, ci doar aurul. Europenele se vor desfasura in primavara la Milano, iar in toamna, mondialele de la Londra.

Domnule Forminte, este sfarsit de an, va urma o vacanta?
Cele care au fost accidentate si au stat vor continua pregatirea, iar celelalte vor pleca acasa, dar nu mai mult de patru zile. Pe data de 8 ianuarie se va urca la munte, unde vom face o pregatire fizica generala in aer liber. Speram sa avem si zapada si ca vom face si o oxigenare corespunzatoare tinand cont ca lucram numai in sala, cu praf de magneziu. Deci nu va fi o pauza in totalitate.

In incheiere, ce veti face la acest sfarsit de an si ce va doriti pentru anul urmator?
Craciunul il vom face la Poiana Brasov, iar Revelionul aici, la Deva, ca de obicei. Imi doresc sanatate pentru toata lumea, si un dram de noroc. Pe aceasta cale, as dori sa urez tuturor cititorilor saptamanalului REPLICA un Craciun si An Nou fericit. Acelasi lucru il transmit tuturor factorilor responsabili din judet care au fost mereu aproape de noi si ne-au sprijinit.