Nr. 400:: 29 iulie - 4 august 2010::Scris de Ciprian Iancu
Foto: Remus Suciu

Holdea, satul aflat in judetul Hunedoara la o aruncatura de bat de limita cu judetul Timis, este amortit. Tot mai multe case devin pustii, tot mai putine trenuri trec prin gara si tot mai putine sperante de mai bine au cei care, din incapatanare, ori din lipsa alternativei, raman aici, in satul al carui nume, probabil, vine de la faptul ca avea odata holde multe si manoase.

Cum mergi spre Faget dinspre Deva, chiar dupa ce-ti apar in fata, la vreo 500 de metri, releele de la Cosevita (judetul Timis), parasesti drumul mare, intri pe un drumeag pietruit si-n cateva clipe ajungi in Holdea. Inca esti in judetul Hunedoara. La intrare, pe stanga, o cladire veche, aproape prabusita, ce a fost candva camin cultural, iti da de veste ca aici viata nu mai e cum a fost odata. Langa ea, dupa o poarta de lemn ce se tine destul de bine, apare o bisericuta. Iarba ocupa tot locul, semn ca nici la biserica nu se mai merge atat de des. In plus, poarta pare inutila din moment ce, chiar langa ea, o parte din gard e distrusa. Dar cine sa intre sa faca paguba? Poate doar vreo vacuta naravasa a vreunei batranele din sat, ori vreun caine plictisit.

Pustiul de la amiaza
Urmezi drumul si, odata ajuns intre case, constati ca tot e greu sa-ntalnesti pe cineva. E amiaza si mai toata lumea e plecata pe camp. Deodata, dintr-o casa cu barne de lemn indoite de greutatea acoperisului de tigla, iese un pui frumos de om cu parul ciufulit si mai galben decat lumina soarelui. E o fetita de vreo trei anisori, trezita de latratul isteric al cainilor speriati de strainii intrati in sat. Micuta apare-n pragul casei, se freaca la ochi, vede ca e pustie curtea si-ncepe sa planga panicata. Nu schimba nicio vorba cu strainii si, desculta, o zbugheste spre mama si tata care aduna fanul de zor, undeva pe colina din spatele casei. Printre cainii care latra din ce in ce mai hotarati, pe ulita, apare deodata alta mogaldeata. E Lica, are sapte ani, vorbeste un pic peltic si nu-i poti sterge nicicum zambetul de pe fata. E un pic rusinos, asa ca raspunde incet si scurt la intrebari: „N-aveti cu cine sa vorbiti acuma. Is tat plecat la camp. Numa pa nana Marie, de mai injos, o gasiti acasa”. Si asa si este, doar Maria Buda (77 de ani) e pe langa casa ziua-n amiaza mare. Batrana spune ca satul a fost plin de viata pana sa apara orasele mari care i-au furat copiii cu ideea unei vieti mai bune decat la Holdea: „Pamant esta. Nu-i nici rau, da nici bun. Sa fac crumpenii (cartofii – n.red.), porodaitile (rosiile – n.red.), crastavetii (castravetii), mazarea, sa mai face cucuruzu (porumbul - n.red.) da cine sa mai lucre? S-apoi la ce sa-l mai lucre da ca tat vin mistretii si-l fac praf? Batranii mor si copiii mai vin o data la cateva saptamani. Numa cine n-o avut une sa mearga la mai bine, nu s-o dus”, explica „nana Marie”.

Depopularea unui sat cu infrastructura
Pe poarta unei case vecine cu cea a Mariei Buda sunt doua tablite cu numar: prima, cea veche, indica numarul 44. Pe cea noua e trecut numarul 33. E semn clar ca, intre timp, cateva case au disparut. De la Holdea pana la Faget, in Timis, sunt doar 20 de kilometri. Pana la Ilia si Dobra, comune mari si bogate, sunt tot cam pe-atat, iar pana la Deva sunt aproape 60. Ciudat! De data asta nu e vorba de vreun sat situat undeva-n creierii muntilor. E drept, Holdea se afla pe un „picior” al masivului Poiana Ruscai, dar accesul se face usor, de pe drumul national dintre Deva si Timisoara. ªoseaua e la doar doi kilometri de sat, iar linia ferata trece pe la o alta margine a locului. Legatura ferata se face cu ajutorul unui tunel lung de vreo 400 de metri. Capatul vestic al tunelului e dincolo, in judetul Timis, iar celalalt, in Holdea – judetul Hunedoara, la vreo 300 de metri de gara.

Trenul tine loc de ceas
De fapt, mica gara din Holdea este singurul loc populat in permanenta al satului. In gara, un impiegat de miscare completeaza registre si supervizeaza semnalizarile de pe linie. La cele doua posturi de la capetele garii, alti doi ceferisti pun semnalele luminoase dupa grafic. Nu mai au chiar atat de lucru. In anii 80, 36 de trenuri treceau zilnici pe-aici. Acum mai trec doar 12, cu tot cu cele de marfa. Cand mai este solicitat sa rupa un bilet de tren, pana la Dobra (judetul Hunedoara) sau pana la Faget (judetul Timis), impiegatul aproape ca se mira. Sunt zile in care in gara din Holdea nu se urca si nu coboara nimeni din tren, in afara de ceferistii care vin sau pleaca de la posturile lor de lucru din statie. Trenul de 6 dimineata, spre Dobra si Deva, da semnalul trezirii. Cel de 18.00 anunta ca mai e putin si se cam termina ziua de lucru. Ilie Neagu (54 de ani) este impiegat de miscare aici de doua decenii si a trait caderea satului. Impreuna cu colegul sau, Dumitru Doboseriu (42 de ani), face o numaratoare pe degete a caselor care mai sunt locuite in Holdea, iar dupa ce termina amandoi tac. Pe chipurile lor se citeste o amestecatura de stupefactie, dezamagire, tristete si resemnare pentru ca doar 17 case cu oameni mai sunt in sat (din cele 50 - 60 cate erau odata) si din ce in ce mai putini copii care sa vina la gara pentru principala distractie a zilei: sosirea si plecarea trenului.