Replica Hunedoara
Replica Hunedoara

Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridica pentru continutul articolului apartine autorului. De asemenea, in cazul unor agentii de presa si personalitati citate, respon sabilitatea juridica apartine acestora.

Aceasta forma a site-ului replicahd.ro este online din 14 iunie 2007. Pentru a putea vizualiza arhiva pana la acesta data, click aici.

Sondaj
Cat de multumit(a) sunteti de serviciile medicale oferite in spitalele "de stat"?
Vezi rezultatele
Grupul Micro Mega HD S.A.
Link-uri sponsorizate
XML RSS XML

Reportaj:: Sarbatori la lumina lampii cu motorina

Nr. 422:: 30 decembrie - 5 ianuarie 2010::Scris de Ciprian Iancu

Intr-un catun de munte hunedorean, Craciunul si Anul Nou se petrec la lumina lampii, cu sarmale si, cel mult, un radio cu baterii. Saracia lucie in care traiesc oamenii de aici a ajuns o normalitate. Pentru ei, televizorul si frigiderul sunt obiecte de lux pe care le vad doar la cunoscutii din satele in care reteaua de energie electrica a reusit sa ajunga. Nu se mai plang, pentru ca si-au pierdut orice speranta ca viata lor va fi cumva, candva, mai buna. Vor doar ca iarna sa nu fie una prea grea, iar jivinele padurii sa le lase in pace animalele de prin gospodarie.

[... detaliat]

Catunul Copilet este, oficial, o strada a satului Muncelu Mic. “Strada” e de fapt un drumeag de tara lung de doi kilometri, la capatul caruia sunt cateva case mici, saracacioase, multe dintre ele pustii. Pe undeva pe la mijlocul drumului iese-n cale un barbat in varsta, dar inca bine legat. Vine zambitor dinspre catun, bucuros ca tocmai ii taiase calea o caprioara cum demult n-a mai vazut. Se numeste Simion Ciorogaru, are 76 de ani, iar de opt ani s-a tras aproape de casa, dupa o viata petrecuta peste tot prin tara. A lucrat mult ca granicer, dar isi rezuma viata intr-o fraza scurta: “Am plecat catana (soldat – n.red.) la 22 de ani si m-am intors pensionar”. A locuit o vreme in apartamentul de la Deva, dar a constatat ca e mai bine la Muncelu Mic: “La oras nu am spatiu pentru plimbare. Acuma am mers pana in Copilet sa mai vad de casa parinteasca”, explica batranul despre care localnicii spun ca si acum isi incepe ziua cu exercitii de inviorare, indiferent de vreme, la ora 7 si 30 de minute.

Noptile lungi ale batranetii
Un sopru, o curte cu gard de lemn si o casa de caramida cu un hol si doua camere alcatuiesc cea mai mandra gospodarie din catunul Copilet. In pragul casei apare o batrana mica de statura, incovoiata rau de cei 82 de ani pe care-i are. Domnica Josan este singura de 18 ani, iar fiecare zi este si mai grea pentru ea. Nici macar nu mai stie ce este acela curent electric. Lampa cu petrol nu o mai are demult, pentru ca din pensia ei de 92 de lei pe luna abia daca-si mai cumpara cate o paine. Nu are nici macar lumanari in casa: “Cand sa face noapte, iaca manc putin si stau tat in casa pan sa face zaua. Mai ies un pic afara, mai iau neaua (zapada –n.red.), topesc pa soba si mai fac mancare cu ea. N-are nimic ca doara-i curata neaua”. Domnica Josan aproape ca nu mai are niciun dinte. Se chinuie sa treaca iarna langa soba mica din tabla pe care, din cand in cand, mai arunca un castron de tabla in care fierbe niste paste: “Facui ceai de-ala de roseste. Acuma am pus niste macaroane sa fiarba, de-aia-i ase rosu. Da-i bun cat de cat de mancat”. Nici anul acesta nu i-au venit colindatorii. Nici nu mai tine minte cand a fost colindata ultima oara. Cei doi kilometri ce despart catunul de sat si zapada mereu mare ii fac pe colindatori sa-l scoata de pe traseul lor. Batrana tremura din toate incheieturile si vorbeste sacadat, in ritmul in care tremura. Abia daca se mai poate apleca sa bage cate un lemn in soba, ca sa fiarba odata “macaroanele” primite printr-un program de combatere a sararaciei derulat de UE. Domnica Josan s-a aflat pe prima lista a persoanelor din comuna Vetel care au primit ajutoare. Intre timp a mai sosit “o tura” de ajutoare constand in alimente, dar, nu se stie de ce, femeia nu se mai regaseste pe cea de-a doua lista a beneficiarilor.

Mosneagul vesel
La 100 de metri mai in jos de casa Domnicai Josan, dintr-un grajd acoperit cu paie si pe sfert ingropat in zapada, iese un batranel, indesandu-si bine pe cap o caciula de blana, purtand un fular petrecut peste gura, ca sa se apere mai bine de frig. E bucuros sa mai vada un chip nou prin pustietatea lui de sat. Il cheama Petru Teleu, are 82 de ani si devine prietenos deindata ce-i sunt prezentati “strainii”. Isi face de lucru incontinuu pe langa casa. Cele doua vacute ale lui ii ocupa mai toata ziua. Gaini nu mai tine pentru ca, in urma cu un an, vulpea i le-a “carat” aproape pe toate. Cand se lasa seara, aprinde lampa in care acum pune motorina, pentru ca petrol lampant nu se mai gaseste. “Ii rau ca motorina asta, nu arde bine si mai face si fum gros. Da’, ce sa faci, ca o tara de lumina traba-n casa”, spune mosneagul. De ai timp sa stai si sa-l descosi un pic si-l rogi sa-ti povesteasca de prin tineretea lui, mosul se-nveseleste de abia mai poate sa vorbeasca printre hohote de ras. Aproape se blocheaza cand ajunge la povestea cu una dintre mandrele sale din tinerete, care l-a fortat s-o iubeasca intr-o caruta care a plecat la vale pe o coasta in timpul actului amoros. Petru Teleu nu traieste insa doar din amintiri. Din cand in cand mai prinde si el un pic de timp sa asculte la radioul cu baterii. “Mai ascult acolo la programu’ 1. Ar fi fain dac-as ave un televizor, sa mai vad si io ce mai zace Basascu (presedintele Basescu –n.red.), ce mai promite Bob (premierul Boc – n.red.), sa mai vedem si noi ce sa mai intampla prin lume, da... io n-as ave bani sa-m’ cumpar si de-ar fi sa fie v-odata curent aici”, spune batranul, din a carui pensie de 600 de lei mai trebuie sa traiasca si sotia, Cornelia (73 de ani) si fiul Emilian (43 de ani), ramas somer, dupa ce mineritul din zona Devei a dat faliment.

Program simplu, de Sarbatori
De Craciun, sotii Teleu s-au ospatat cu “niste sarmale, niste carnati si-un pic de carne fripta”, de la porcul taiat cu vreo doua saptamani in urma. “In rest, tot pe langa casa, cu vacutele noastre si mai cu radioul asta ase, cate-un pic, ca sa gata bateriile iute. De Anu Nou poate prindem s-un cozonac, de-ala de cumparat. Dac-avem bani mancam, daca nu, rabdam”, spune zambind Petru Teleu. Abia pe 1 ianuarie vor merge la prieteni, in Muncelu Mic, sa mai schimbe o vorba si sa mai vada la televizor “cantarile alea faine”. Ultima data cand au avut ocazia sa se uite la televizor a fost “candva, prin septembrie”. Cam acelasi program il au si sotii Vasiu. Ion Vasiu are 68 de ani, iar consoarta lui, Aurelia – 69. “Iaca, de Craciun om mai face s-o placinta padureneasca (specialitatea culinara a Þinutului Padurenilor, compusa din aluat si branza de oaie, condimentata uneori cu marar – n.red.). Avem fetele maritate in sat, in Muncelu Mic. Pi la ele mai vedem si noi cite ceva la televizor: un jurnal, un meci. La filme nu ne uitam, ca-s numa prostii”, spune Aurelia. Femeia a trait o viata in casuta ei de lemn, cu ferestre un pic mai late decat o coala de hartie, construita la 1880 de strabunicul ei si mutata in catunul Copilet cu 100 de ani in urma dintr-un alt sat. Nu e deloc incantata de visul de a avea un frigider, ori un televizor. “Pai casa are acoperis de paie, pasta care am pus niste tabla. Mi-i si frica sa bage careva curent aici ca s-ase vara stam cu frica-n san sa nu fulgere si sa ieie foc”. Intre timp, se lasa seara, iar lumina de la fereastra mica a casei nu-i mai ajunge Aureliei sa “strencaneasca” (tricoteze) asa cum trebuie un “strimf” (ciorap de lana), pe care sa-l lungeasca in sus pe picior si sa ia astfel forma unui tolobon (ciorap de lana care se trage peste pantaloni pana sub genunchi). Ion ii aprinde lampa, iar de afara se mai aud doar cei patru caini, legati “strategic”, astfel incat vulpea sa nu-ndrazneasca sa se apropie de gainile ce se-ndreapta sigure spre cotet.

Catunul Copilet
A aparut in urma cu mai bine de 100 de ani. Localnicii spun ca doi frati aveau terenuri in zona, insa nimeni nu-si mai aminteste cum se numeau acestia. De la doua, numarul gospodariilor a crescut la sapte. A fost insuficient pentru a se justifica economic electrificarea lui, mai ales ca nu se afla in apropierea vreunui traseu spre un alt sat, ceva mai mare. Conform celor relatate de reprezentantul satesc din Muncelu Mic in Consiliul Local al comunei Vetel, Iosif Crisan, soarta catunului se incadreaza in evolutia tipica a satului de munte hunedorean: “Cei care au avut copii, mai devreme sau mai tarziu, au fost nevoiti sa-i duca la scoala la Deva. Asta ori dupa ce copiii terminau gimnaziul, ori dupa ce terminau clasele primare. Normal, acolo au trebuit sa-si ia o locuinta. Asa s-au dus si dusi au fost, nu s-au mai intors”.

30-12-2010, Acest articol a fost vizualizat in detaliu de 4017 utilizatori., 2 comentarii
<<< Pagina anterioara

Articolul anterior: O alta tara pentru Andrei

Articolul urmator: 422