Replica Hunedoara
Replica Hunedoara

Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridica pentru continutul articolului apartine autorului. De asemenea, in cazul unor agentii de presa si personalitati citate, respon sabilitatea juridica apartine acestora.

Aceasta forma a site-ului replicahd.ro este online din 14 iunie 2007. Pentru a putea vizualiza arhiva pana la acesta data, click aici.

Sondaj
Cat de multumit(a) sunteti de serviciile medicale oferite in spitalele "de stat"?
Vezi rezultatele
Grupul Micro Mega HD S.A.
Link-uri sponsorizate
XML RSS XML

Reportaj:: Satul parasit de oameni si regasit de Dumnezeu

Nr. 416:: 18 - 24 noiembrie 2010::Scris de Ciprian Iancu

Magureni, un sat din Muntii Sureanu, reinvie o data pe saptamana, duminica, atunci cand se tine slujba din biserica noului schit monahal infiintat aici. Nimeni nu se asteapta ca satul sa mai fie locuit din nou, permanent, vreodata, dar celor trei maicute le-a placut atat de mult locul incat au decis ca aici sa-l slujeasca zi de zi pe Dumnezeu.

[... detaliat]

Magureni este localitatea care a intrat cel mai recent pe lista satelor parasite. Invinsi de batranete si de boala, ultimii doi oameni care ramaneau aici si peste iarna, sotii Nasta, au coborat la copiii lor, jos, in Beriu, cu doi ani in urma. In ultimii doi ani, din septembrie si pana primavara, in mai, cand cativa localnici revin aici cu animale la pascut, satul a fost pustiu. Iarna aceasta trei maicute si doi catei vor ramane aici. Doar ei si Dumnezeu. Duminica vor primi “musafiri”, cativa localnici care aleg sa revina in “pelerinaj” in satul in care s-au nascut.

Spectacolul trist al caselor pustii
Magureniul este situat la 1000 de metri altitudine si la 30 de kilometri departare de Orastie. Ca sa ajungi in sat, trebuie sa tii dreapta la prima bifurcatie mare a drumului si stanga la urmatoarea. Cand te apropii de el, din drum, printre brazi zaresti o casa dinspre care nu se aude niciun latrat de caine. E pustie, cum este si cea situata la cativa metri mai in sus de ea. Din a doua gospodarie n-a mai ramas decat grajdul si o caruta cu roti de masina. Un pic mai incolo este mormantul de curte al familiei. Pentru ca nu aveau biserica, nu aveau nici cimitir, asa ca localnicii ii inmormantau pe cei trecuti pe lumea cealalta aproape de casa, de regula, la umbra unui copac. De fapt, in zona se povesteste ca oamenii, iarna, erau nevoiti sa tina mortul si cate doua-trei saptamani pana cand un preot, uneori adus pe brate, prin nameti, ajungea aici pentru slujba de inmormantare. Un pic mai in sus de casa prabusita, in stanga, langa cantonul silvic, un prim semn de viata este dat de o vulpe care goneste spre padure atat de repede incat i se vede doar varful alb al cozii. De aici, pana la urmatoarele case mai e de mers aproape un kilometru. Undeva in stanga se vede casa familiei Oproiu. Un stalp de antena radio aminteste ca aici a fost candva o mica statie meteo. In gradina casei, pe versant, se mai vede cum a fost curatata padurea pentru a i se face loc unei mici partii de schi care avea si o instalatie de cablu. Drumul duce insa spre centrul satului, o culme de deal domoala de pe care rasare colorata si proaspat vopsita o biserica de lemn. Langa ea, in faza de constructie, sunt chiliile viitorului schit de maici de la Magureni.

In tihna, la pranzul de dupa slujba
Undeva un pic mai in jos de biserica se afla un alt “mormant de curte”, cel al lui Adam Tamba, decedat in septembrie 2009, jos in Beriu, dar inmormantat sus, in Magureni, pentru ca asta a fost ultima lui dorinta. Si mai in jos, langa o casa, doi catelandri blanosi se joaca printre niste lemne crapate, numai bune de bagat in soba. In curtea casei, sub un soare bland de sfarsit de toamna, vreo 12 persoane iau pranzul fara sa scoata aproape niciun zgomot. Trei maici, un preot, un cantor si cativa credinciosi. Casa i-a apartinut lui Adam Tamba, iar fiul lui, Aurel (49 de ani), le-a dat-o spre folosinta celor trei maicute pana cand chiliile de langa biserica de pe culme vor fi gata. “In judetul Hunedoara sunt prea putine manastiri. Preasfintia Sa, episcopul Gurie al Hunedoarei, ne-a oferit ocazia de a veni in acest judet minunat si de a infiinta o mica manastire. Am vazut mai multe posibile locatii, dar cel mai mult ne-a placut aici”, explica maica Maria, care adauga ca nu se teme deloc de prima iarna pe care o va petrece in satul pustiu de munte: “Nu suntem singure. Suntem cu Dumnezeu, in grija Lui, asa ca nu are de ce sa ne fie teama”, spune timida maicuta.

Doborate de vant, sau arse de necunoscuti
Seria trista a urmelor de casa printre fagi dezgoliti, molizi ce asteapta incantarea zapezii si mesteceni ce se-ncapataneaza sa-si mai tina frunza, fie ea si ingalbenita rau, se reia de la casa familiei Tamba, mai incolo. Mai intai, la vreo 100 de metri de biserica cea nou aparuta, sunt urmele scolii care a functionat aici din 1950 pana in 1972. Apoi, de una dintre cele mai mici case din sat mai amintesc doar cateva oale vechi, risipite printre bucati de lemn ce nu au apucat sa arda complet. Imposibil de aflat cine si de ce i-a dat foc. Casa era in picioare cu doi ani in urma. Mai in sus, un saivan de oi pare protejat de cele doua cruci de lemn, una rasturnata pe-o parte, alta inca tinuta de cuie vertical, langa usa. Saivanul a fost folosit asta vara, iar marturie in acest sens este pamantul negru si moale din interiorul lui. Este adapostit dupa o creasta de niste fagi inalti, printre ale caror ramuri vantul scoate un zgomot asemanator cu cel a unuia dintre multele supersonice care traseaza linii albe pe cerul de un albastru incredibil. Dupa culmea cu fagi “cantatori”, inca intancta, este gospodaria familiei Nasta, ultima plecata din sat: o casa mica, o bucatarie de vara, o camara si doua grajduri. Toate cladirile sunt mult mai mici decat cele obisnuite pentru satul romanesc, semn al saraciei care i-a gonit pe oameni din acest loc incredibil de frumos, dar crud cand vine vorba de traiul de zi cu zi. In casa, doua paturi facute, o soba de fonta cu usa deschisa, o lampa cu petrol si un cutit uitat pe masa te fac sa crezi ca pe usa poate intra oricand cineva care sa-si faca de lucru in odaie. Nu e nimeni insa.

Studiu pentru satul disparut
Daniel Iancu, muzeograf la Muzeul de Etnografie si Arta Populara din Orastie, a inceput, cu mai bine de doi ani in urma un studiu etnografic la care lucreaza impreuna cu istoricul Mihai Castaian. Cei doi au masurat, fotografiat si inventariat pana acum toate cele 31 de case din Magureni. “Satul este situat in aria in care zona Marginimii Sibiului si cea a Platoului Luncanilor interfereaza din punct de vedere folcloric si etnografic. Facem acest studiu pentru ca este clar ca, peste cativa ani, nu va mai ramane aproape nimic din sat. Oamenii au plecat de acolo din cauza conditiilor grele de trai. Aprovizionarea se facea foarte greu, o data pe saptamana. In sat nu a fost niciodata curent electric, desi a avut, o buna bucata de vreme, intre 80 si 120 de locuitori permanenti. Oamenii nu au avut nici biserica. Disparitia scolii, la inceputul anilor ‘70, a consemnat clar inceputul sfarsitului pentru Magureni. Oamenii au dorit sa-si dea copiii la scoala, motiv pentru care au cumparat case in Sibisel, Beriu sau Castau, langa Orastie. Dupa ce au descoperit confortul traiului intr-o casa conectata la reteaua de curent, a fost greu pentru ei sa se intoarca sa locuiasca permanent la Magureni. Unii au ramas sus, in munte, pentru ca acolo comunistii nu veneau sa-i controleze cate animale au, cate si cand le taie si ce fac cu carnea rezultata. Dupa 1989 insa si acest motiv al ramanerii in Magureni s-a anulat. Acum, doar trei familii mai urca, vara, la Magureni, cu animalele la pascut”, explica Daniel Iancu.

18-11-2010, Acest articol a fost vizualizat in detaliu de 2935 utilizatori., Scrie un comentariu
<<< Pagina anterioara

Articolul anterior: Deva, momentul culminant al rascoalei lui Horea

Articolul urmator: Departe de E-uri si pacate