Restricţii de circulaţie pentru maşinile mai mari, în iulie şi august, pe Autostrada Soarelui şi pe două drumuri naţionale

Maşinile cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor putea circula pe Autostrada Soarelui şi pe două drumuri naţionale, de la 1 iulie până la 31 august. Restricţiile vor fi valabile în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 6.00 şi 22.00.

”Circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în perioada 01 iulie – 31 august 2019, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, potrivit Ordinului ministrului transporturilor şi ministrului afacerilor interne nr. 1249 – 132/2018”, a transmis Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Restricţiile sunt valabile pe Autostrada Soarelui, Bucureşti Constanţa, pe ambele sensuri, în zilele de vineri şi sâmbătă, între orele 6.00 şi 22.00.

De asemenea, restricţiile sunt valabile pe DN 39, Agigea Mangalia, pe ambele sensuri, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 6.00 şi 22.00.

Potrivit CNAIR, maşinile mari nu pot circula nici pe DN 22 C, Murfatlar – Cernavodă, duminica, în acelaşi interval orar.

”Încălcarea prevederilor Ordinului ministrului transporturilor si ministrului afacerilor interne nr. 1249 – 132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă”, a mai transmis CNAIR.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *