Reținuți pentru lipsire de libertate și proxenetism

În data de 24.11.2017, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au luat măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și proxenetism.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cele două persoane (un tânăr de 26 de ani, din municipiul Hunedoara şi o tânără de 28 de ani,  din municipiul Petroșani), în perioada august-noiembrie 2017, ar fi determinat și ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere în vârstă de 20 de ani, din Petrila.

De asemenea, în perioada 20-23.11.2017, cele două persoane nu ar fi permis celor două tinere să părăsească apartamentul din municipiul Deva, ce a fost închiriat în scopul practicării prostituției.

Cei în cauză au fost depuşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva, urmând a fi prezentaţi magistraţilor în vederea luării măsurilor legale.

 

Biroul de presă – IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *