RETROSPECTIVĂ POLITICĂ: 2019, anul PNL

Oricum am privi lucrurile, anul politic românesc 2019 a aparținut Partidului Național Liberal. În fapt, dincolo de seria fulminantă de victorii, care au dus inclusiv la preluarea guvernului, PNL se arată singura formațiune politică românească cu bilanț pozitiv în 2019.

Anul politic românesc 2019 a fost poate cel mai dens în evenimente surprinzătoare, din ultimele două decenii. Câteva repere ar fi de folos, pentru a intui perspectivele anului ce începe în doar câteva zile. Și vom face analiza în ordinea descrescătoare a necazurilor de partid provocate de apocalipsa politică, revigorantă totuși, din 2019.

Electoratul a trimis PSD în colțul rușinii politice

În primul rând, a fost anul în care un PSD care se îndrepta spre o dictatură neocomunistă și părea de neînvins s-a automutilat, zdrobindu-și oasele deformate în propriile capcane. A săpat groapă justiției, încercând să-și salveze liderul infractor Dragnea, dar a căzut singur în ea. A pus capcană sovietică oamenilor inteligenți din social-democrație, promovând analfabetismul la cârma partidului, dar au căzut în ea chiar analfabeții și hoții care stăpâneau PSD. A ieșit PSD cu zbierat de la tribune împotriva Uniunii Europene, folosind capcana înșelătoare și penibilă a naționalismului tembel, dar inclusiv partenerii social-democrați din Europa i-au îndesat cuvintele înapoi, în viscere.

Și, bomboană pe coliva politică social-democrată, PSD a pus capcana populismului integral, decretând că poporul își dorește partidul unic și etern conducător: iată că poporul a ieșit la vot, în câteva rânduri, și a trimis PSD în colțul rușinii politice românești, acolo unde merita să ajungă de multă vreme.

Faptul că oamenii din PSD nu au înțeles nimic din cumplita lecție a căderii din 2019 este dovedit de componența cetei de „reformatori” care a preluat nenorocirea lăsată de domnia Dragnea-Dăncilă.

Cuvânt cheie: prostie.

„Fiara” USR a trecut pe schelălăit

USR, „fiara politică” surprinzătoare a ultimilor ani, cu codița de PLUS, a avut un an aproape la fel de prost ca PSD – păstrând proporțiile și eliminând ideile politice din comparație. Marea speranță a unui electorat vioi și în creștere a folosit tot automutilarea ca mijloc de a se face de mândră minune. Deciziile politice, atitudinile liderilor, schisma cu aer de mahala din interior, totul a făcut să se năruie, cu accente penibile, imaginea ideală pe care USR s-a chinuit s-o construiască ani de zile. Lideri condamnând corupția și afacerile cu statul, din poziția unor „sănătoși” beneficiari ai sistemului corupt de afaceri cu statul. Un candidat la președinție, Dan Barna, doar zgomotos, lipsit de consistență, dovedindu-se și un lider de partid ahtiat după putere, aproape imoral în dorința sa și a grupului de aplaudaci de a controla partidul. Sancțiunea electorală a fost drastică, dar nici la USR nu au înțeles liderii lecția, iar acum gestionează cu greu un război intern care nu aduce nimic bun.

Cuvânt cheie: demagogie.

Bastardul a mazilit fii cei buni ai Pro România

Pro România, controlată de „oaspetele golănaș pesedist” Victor Ponta”, s-a aflat, cu forța, în marja defectă a PSD. Luminițele de margine de tunel cu picior de catifea dat în fundulețul bolnav al PSD, catifea recomandată de însuși Victoraș, nu au scos la iveală un drum normal, ci doar lupta liderului de a cuceri, dinafară, epava lui Dragnea. Victor Ponta nu numai că s-a dovedit înșelător și demagog, ca partener politic, dar s-a dovedit mai ales mortal pentru o construcție politică de stânga ce părea mai întreagă la gând. Așa a ajuns Pro România să funcționeze, la finalul anului 2019, fără propriii-i membri fondatori.

Cuvânt cheie: golănie.

ALDE în căutarea restului pierdut

ALDE Tăriceanu a făcut… politica praf. Orgoliul nemăsurat al liderului cu apucături comuniste, care a pus ceată de foști liberali în slujba celui mai prost guvern din istoria recentă a României și a infractorului Dragnea, a făcut din ALDE o biată bărcuță de hârtie înghesuită sub stabilopozii agitatului mal politic românesc. Golănește și el, după modelul „fără-mamă-fără-tată” Ponta, acum, voinicește, Tăriceanu-i pe lângă curtea lui vodă Orban, în căutare de resturi politice hrănitoare, de supraviețuire.

Cuvânt cheie: murdărie.

Când iarna și vara PMP rămân la același refren

PMP stagnează, ca apele Dunării în zile liniștite de vară (care nu-i ca iarna, nu-i așa?!). Are două steluțe de laudă, importante: propunerea unui candidat respectabil la alegerile prezidențiale, Teodor Paleologu, și susținerea PNL în demersul vitejesc de a prelua frâiele guvernării.

Cuvânt cheie: respectabil.

UDMR: dacă-i de folos, de ce nu?!

UDMR face ceea ce a făcut întotdeauna: își calculează cu grijă șansele și își urmărește cu tenacitate propriile interese. Se păstrează frate cu oricine îi este de folos.

Cuvânt cheie: interes.

PNL a luat potul

Și, la finalul analizei nostre, ultimul la pierdere și primul la câștig, premiantul anului 2019: Partidul Național Liberal.

După mulți ani de politică șchioapă, cu unele derapaje sinistre (vezi USL), cu combinații sufocante care încă mai dor (vezi pupat democrat), cu o politică locală de te lua somnul, PNL a reușit, în 2019, ceea ce anglo-saxonii (dar și mai noii anglo-români!) ar numi un „hat trick”: trei lovituri victorioase într-un singur meci.

Prima reușită: alegerile europarlamentare. Sfârșitul lunii mai 2019, dedicat alegerilor europarlamentare, altădată nu foarte interesante pentru electorat, a reușit să concentreze două forțe impresionante: electoratul furios pe tentativa PSD de a supune statul unei noi dictaturi comuniste și un PNL pus în fața ultimei șanse de a mai demonstra ceva înainte ca România să fie supusă definitiv de hoți și analfabeți. Cu Ludovic Orban lăsând (pentru prima oară în istoria PNL) oamenii prăfuiți deoparte și luând alături o linie întâi charismatică și populară – Rareș Bogdan, Robert Sighiartău și Siegfried Mureșan -, liberalii au reușit o campanie electorală limpede și au îngenuncheat umilitor PSD. A fost începutul sfârșitului pentru sâmburele de dictatură comunistă plantat de PSD-Dragnea.

A doua execuție de mare clasă a fost câștigarea, în pas de defilare, cu un scor zdrobitor, a alegerilor prezidențiale și umilirea istorică a unui PSD deja de periferie politică.

Iar a treia lovitură de maestru a fost reușita moțiunii de cenzură și preluarea guvernării de un executiv integral PNL. Puțini au fost cei care au crezut, sincer, în reușita jocului complicat de negociere pe care l-a coordonat Ludovic Orban: părea imposibil de doborât majoritatea parlamentară vizibilă a PSD & Co. Cu atât mai mult, reușita a fost o mică operă de artă a negocierii politice în zona tulbure românească.

Cuvânt cheie: victorie.

Hunedoara eliberată

Acest teribil hat trick liberal a fost de bun augur și pentru județul Hunedoara: pentru prima dată, județul roșu, poreclit repetat „rușinea politică a Ardealului”, a căpătat culorile PNL. Inclusiv în zone hunedorene controlate de primari pesediști (sau parteneri) – Hunedoara, Orăștie, Geoagiu, de exemplu – PNL a repurtat victorii importante, întorcând, optimist, una din cărțile câștigătoare care ar putea schimba configurația politică a județului Hunedoara și la alegerile locale din 2020. La Hunedoara și Geoagiu, PNL chiar și-a scos de pe acum la luptă viitorii candidați la Primărie: Lucian Gherman și Ovidiu Vlad.

Una peste alta, PNL a generat, în România lui 2019, marea surpriză politică românească a deceniului: înfrângerea umilitoare a PSD, pe toate fronturile.

2020 – anul marilor speranțe

Anul ce acuși ne intră în viață, 2020, se anunță un an politic încă mai dens decât 2019. Cu două serii de alegeri, locale și parlamentare – cele cu adevărat importante și pentru electorat, și pentru partidele politice -, anul 2020 va fi un an al campaniei electorale permanente. Este evident că nicio forță politică românească nu va pierde vreo zi din acest an în care structura clasei politice, structura parlamentului și controlul administrației publice locale sunt puse la bătaie.

Spunem că este un an al marilor speranțe, pentru că marile speranțe stau în mintea tuturor.

Electoratul are marea speranță că viața în România se va apropia de normalitate. PSD are marea speranță că-și va reveni, cumva, deși mizează pe aceiași oameni care l-au îngropat. PNL are marea speranță să câștige ambele runde de alegeri, să-și sporească puterea în administrația publică locală și să poată guverna omenește, cu o majoritate parlamentară decentă. USR (cu sau fără PLUS) speră că electoratul nu va băga în seamă prea drastic atmosfera de balamuc din interiorul partidului. Tăriceanu speră că românu-i prost și uită. Ponta speră că se va întrona, cumva, șef la PSD, pentru că de Pro România nu-l doare nici în glazură.

Un an nou împlinit!

Ce mai, e un flux uriaș al marilor speranțe! Cum va fi? Vom trăi, vom vedea și vă vom spune și dumneavoastră, cititorii noștri inteligenți și răbdători: voi sunteți marile noastre speranțe!

Un an nou fericit, sănătate, spor în toate și o Românie integrală, a tuturor!

 

 

(Credit foto: recorder.ro)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *