Rugăciune la înălțime de 19 ani

Schitul din Straja împlinește 19 ani de existență. Micuța bisericuță din inima munților Vâlcan se apropie de un moment aniversar. De 19 ani schitul Straja stă de strajă în munții României.

“Astăzi, cu 3 zile înainte de sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Dimitrie, bisericuța Schitului Straja împlinește 19 ani de la sfințirea şi târnosirea ei, de către IPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pe atunci episcop şi al Hunedoarei. A fost în 23 octombrie 1999. Iar bisericuța a fost ridicată, mobilată şi pictată în 3 luni, 3 săptămâni şi 3 zile. Ctitorul ei este dl Emil – Ilie Părău cu familia. Multe rugăciuni s-au spus şi multe Sfinte Liturghii s-au săvârșit aici spre cinstea şi Slava Preabunului Dumnezeu, cel slăvit şi închinat în Preasfânta Treime”, spune Dimitrie Ivașco, preotul de la schitul din Straja.

Schitul Straja cuprinde o biserică de lemn și câteva chilii. A fost ridicat în anul 1999. Intrarea în curtea schitului se face printr-un tunel artificial de 57 m. Bisericuța din lemn are două hramuri: Sfinții Apostoli Constantin și Elena (21 mai) și Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Schitul a devenit, alături de Crucea Eroilor și de calendarul pictat din tunelul de acces, unul dintre simbolurile stațiunii. Aici este locul unde se organizează slujbe la sărbătorile de peste an, cel mai mare eveniment fiind legat de Vinerea Mare, atunci când este depusă crucea din lemn de paltin ce este purtată pe umeri de credincioși cale de peste 10 kilometri, pe Drumul Crucii, de la Lupeni, la Straja.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *