Salarii duble pentru angajații Primăriei Deva din august

Angajații Primăriei municipiului Deva vor avea salarii duble, începând cu luna august. Proiectul de hotărâre a fost votat de către consilierii locali în ședința extraordinară de luni.

Ovidiu Moș, primarul municipiului Deva, precizează că există simulări care au arătat că aceste majorări pot fi suportate de bugetul instituției.

”Am făcut simulăti înainte de a lua această hotărâre, a stat și pe site-ul Primăriei Deva 10 zile. Împreună cu Direcția Economică și cu tot aparatul juridic, cu Biroul de Resurse Umane, am analizat, am măsurat de mai multe ori și am luat această hotărâre. S-au majorat salariile pentru tot aparatul primăriei, atât funcționari publici, cât și personal contractual, sunt în jur de 300 de persoane. Creșterea este dublu față de ceea ce a fost, nu se fac restructurări”, a declarat Ovidiu Moș.

Însă salariile nu vor fi lună de lună aceleași, întrucât activitatea angajaților va fi evaluată de primar.

”Dar de mâine începând, va fi evaluată fiecare funcție în parte. Luna asta un angajat poate să aibă salariul respectiv. Dar toți angajații, atât personalul contractual, precum și funcționarii publici, vor avea niște criterii de performanță pe care, dacă nu și le îndeplinesc, va duce la diminuarea salariilor. Deci da, angajații Primăriei Deva pot avea salarii diferite de la lună la lună”, mai spune Ovidiu Moș.

Anamaria NEDELCOFF

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *