Salariul lui Mărginean de la Salvital, ținut la secret

De mai bine de trei săptămâni, declarația de avere a lui Petru Mărginean este ținută ”la secret”. Motivul? Ca alegătorii să nu afle care este salariul real încasat de acesta, lună de lună, de la Salvital, ONG-ul sub patronajul căruia funcționează echipele de intervenție ale SMURD din județ. Salariu luat din banii mei, ai tuturor oamenilor din Deva și din restul județului, care au contracte cu organizația amintită. Zvonurile sunt că sumele încasate sunt rușinos de mari, în vreme ce oamenii care salvează vieți din cadrul sistemului iau doar 2000 de lei.

Cine-l apără pe Mărginean de curiozitatea presei care, dacă nu-i sărută tălpile, automat e trecută în tabăra ”ostilă”? Angajații Salvital – repetăm, da? Ăia pe care îi plătiți voi, lună de lună, judecătorii din cadrul Biroului electoral al municipiului Deva, membrii aceluiași birou, precum și membrii PSD, care s-au trezit din senin cu Petru Mărginean în ograda lor, impus direct de București. Chiar și angajații de la Agenția Națională de Integritate se codesc să ne transmită datele cerute, chiar dacă acestea sunt – atenție! – PUBLICE, iar noi le-am făcut numeroase solicitări în scris.

Mai mult, în ultima săptămână, Deva a ajuns capitala României, dacă luăm în considerare fauna care s-a tot perindat prin zona noastră. Brusc au devenit interesați de noi ministrul Transporturilor –  Felix Stroe, care s-a și jucat de-a demiterea, fiindcă a îndrăznit să întârzie trenul care-l aducea la Deva; premierul Tudose, care s-a plimbat prin Mall, să vadă că Deva ”e vie”, că na, acolo se îmghesuie lumea la sfârșit de săptămână, în lipsă de alternative; ba chiar și Gabriela Firea, primarul Capitalei, a fost aici, plimbându-se prin cartierele sărace ale Devei, în speranța că se vor lipi niscaiva voturi. Totul, în timp ce bucureștenii ei o înjurau de mama focului pe Facebook pentru traficul infernal din orașul pe care se chinuie să-l păstorească, între două rugăciuni, trei acatiste și patru liturghii, că-i evlavioasă din fire.

Arafat, ce dezamăgire!

Vineri a fost rândul părintelui SMURD să vină în Deva, Raed Arafat. Pretextul? Lucrările de reabilitare de la Spitalul Județean de Urgență Deva. Știți? Spitalul ăla care avea probleme anul trecut, pe vremea asta, cu secția de Pediatrie. Ăla în care nu găsești calmante și-ți cumperi fașe elastice de acasă, seringi și calmante, iar mucegaiul în Urgență e la el acasă. N-a lipsit Mărginean de lângă el, chiar dacă se cam codea să intre în saloane. ”Hai, Petre, du-te și tu cu el!”, îl îmbia Mircea Bobora, președintele CJ Hunedoara, pe Petru Mărginean. Să meargă lângă Arafat, să existe fotografii, filmări, să dea toată lumea bine, alături de mașinile serviciului, de oameni îmbrăcați în uniforme, care salvează vieți zi de zi. Strategie de campanie, marca PSD. Oribil! Dezgustător! Revoltător!

A fost și o conferință de presă, la care Arafat a fost întrebat de salariul lui Petru Mărginean de la Salvital. Că-s bani publici, vorbim de normalitate și transparență, toți se laudă că n-au nimic de ascuns. Ce a răspuns Arafat? Păi, pe banii publici poți face orice ai chef, nimeni nu e obligat să dea socoteală.

”Eu vă spun așa, din punctul meu de vedere: nici nu-l știu, nici nu-l aprob, nici nu știu dacă trebuie să-l urmăresc. Dânsul are dreptul să-l spună sau să nu-l spună. Deci asta este dreptul lui și să spună acest lucru. Eu nu pot nici să-l oblig. Nu sunt nici șeful dânsului, nici cineva care să vină să spună: spuneți sau nu-ți spui salariul”, a declarat Raed Arafat.

Laurențiu Nistor, președintele organizației județene a PSD Hunedoara, susține că ”Nu e obiectul conferinței de presă, facem săptămâna viitoare o conferință de presă cu asta”.

Îl oprim și pe Petru Mărginean. De ce nu ne spune ce salariu are de la Salvital? Cu ce-l încurcă? Ce are de ascuns? Ce este în neregulă? Nu au devenii dreptul să știe? Ce face de acei bani?

”Nu vreau să discutăm! Nu vreau să intru în polemică cu dumneavoastră. Suntem în campanie electorală și după aceea vi-l transmit”, ne-a precizat Mărginean.

Anamaria NEDELCOFF

sursa foto: Facebook/Petru Mărginean

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *