Scandal în Deva. Nu vor staţie GPL între blocuri

Spiritele s-au aprins după ce o firmă şi-a anunţat intenţia de a construi o staţie GPL lângă Liceul de Arte din Deva. Nimeni din zonă nu pare a fi de acord cu o asemenea investiţie. Locuitorii se plâng că buteliile vor fi la doi paşi de blocuri și, în plus, vor rămâne fără locurile de parcare.

O firmă din Deva a anunţat că vrea să construiască pe terenul din spatele Hotelului Deva o staţie de distribuţie de gaz petrolier lichefiat (GPL). Vestea nu le-a picat bine locuitorilor din zonă.

Oamenii cred că este ultimul lucru care ar trebui realizat aici: „Nu suntem de acord! Nu găsiţi un vecin care să spună că vrea: nici cei de la hotel nu vor, nici profesorii de la liceu, nici locatarii nu sunt de acord, dar poţi să te pui împotriva lor? Eu trăiesc aici de zeci de ani şi aici era teren frumos de tenis, nimic nu mai e!”, spune un localnic în vârstă completat de o vecină: „Cum să fim de acord?! Vă gândiţi când vin maşinile acelea să încarce, se face gălăgie! Aici stau bătrâni, copii. Copiii noştri nu au un loc de joacă bun şi noi, bătrânii, nu avem decât băncuţa asta în faţa blocului…”

Adulţii se tem pentru locurile lor de parcare, în timp ce copiii pentru locul unde se jucau: „Am povestit cu prietenii mei şi ar vrea să se joace aici. Dacă ar fi staţie de gaz, nu am mai avea loc. Vecinii mei şi acum de-abia mai pot face pase cu mingea printre maşini. Acum nu o să se mai joace deloc că poţi să dai cu mingea în staţia de gaze”.

Până şi trecătorii se miră: „Staţii GPL? Astea nu ar trebui să fie afară, la marginea oraşului?      Nu sunt destule pe centură? De ce trebuie să fie şi în centrul oraşului? Aici, lângă şcoală?!”

Cei de la Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă (ISU) spun că, în asemenea cazuri, proiectul se aprobă doar pe baza unei documentaţii scrise, iar construirea unei staţii GPL presupune respectarea unor distanţe de siguranţă. „Avizul de securitate la incendiu se eliberează pe baza unui proiect, iar autorizaţia de securitate la incendiu se eliberează după finalizarea lucrărilor. Normativul pentru staţiile GPL este 037/1999. O să ne interesăm dacă s-a depus vreun document la noi, pentru aprobare”, spune Bogdan Dănăiaţă, purtătorul de cuvânt al ISU.

Legislaţia spune că instalaţiile GPL se amenajează în stații independente, cu respectarea distanțelor de siguranță față de obiective învecinate, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice. Distanţa minimă de siguranţă a unui imobil este de minim 40 de metri față de instalația de distribuție GPL-tip SKID.

Investiţii controversate

Autorităţile locale devene spun că această investiţiei nu este încă aprobată, din moment ce proiectul trebuie să urmeze câţiva paşi. Prima etapă este anunţarea intenţiei de elaborare, iar cea de-a doua presupune informarea publicului interesant. La blocurile din zonă au apărut deja anunţuri care îndeamnă oamenii să îşi exprime opinia.

Mona Voinescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva, spune că, în prezent, la Primăria Deva se află solicitarea investitorului în procedură de consultare a populaţiei: „Este vorba de un teren privat, atribuit printr-o hotărâre judecătorească. În conformitate cu prevederile legale în privinţa documentaţiilor de urbanism, urmează etapa elaborării propunerilor şi organizarea unei şedinţe, la sediul Primăriei Deva, la care vor fi invitaţi să participe cetăţenii care locuiesc în zona respectivă. Raportul informării şi consultării cetăţenilor va fundamenta decizia administraţiei locale responsabile cu aprobarea sau respingerea planului propus, în vederea respectării principiilor de dezvoltare urbană durabilă şi asigurarea interesului general”.

O întrebare pe acest subiect postată pe un grup, pe facebook, a strâns reacţii negative:  „A mai fost o tentativă de aşa un proiect acum 5 ani şi au ieşit locatarii blocurilor din împrejurimi în stradă…” sau „Da, mai multe zone verzi şi copaci cum era odata în Deva, pe când? Că, de asfalt cu gropi şi betoane, ne-am săturat!”.

Fostul administrator public al Devei, Mihai Mica, scria: „Părerea mea este că nu este un amplasament adecvat pentru o stație de combustibil! A mai fost o astfel de propunere în Dacia care, deşi a obținut Autorizație de Construcție, nu s-a mai construit în urma sesizărilor cetățenilor!”

Mihai Mica se referă la un scandal izbucnit în vara anului 2012, când aceiaşi proprietari de teren au vrut să ridice o benzinărie, între blocuri, pe strada Eminescu. Şi atunci investiţia a provocat reacţii dure ale locuitorilor din zonă şi puţin a lipsit ca să nu fie folosite pistoalele în acest conflict. Ca să îşi apere proprietatea, cei doi proprietari au construit ilegal un gard, s-au înarmat cu spray-uri paralizante, un pistol şi bâte. Atunci a fost nevoie de intervenţia poliţiei pentru a linişti situaţia.

Laura OANĂ

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *