Scârbirea de ”democrație”

Nu vreau să mai aud bârfe de genul ”poporul e de vină” pentru ce se întâmplă cu România! Sunt prea ieftine! Nu e adevărat! Absența masivă de la vot, sau alegerea de majorități incompetente și/sau penale nu sunt o vină, sunt un simptom; efectul salbei de dezamăgiri, frustrări și ratări de tot felul pe care românii le-au trăit la urne în ultimii 30 de ani.

Gândiți-vă puțin! Faceți un mic bilanț al rezultatului alegerilor de după 1990! Ce observați? Românii au dat posibilitatea tuturor, dar absolut tuturor partidelor relevante să exercite puterea la un moment dat. Și?! Fiasco!!! Indiferent pe care dintre ele le-a trimis cu ștampila la guvernare, invariabil, românii au primit aceeași prestație păguboasă și rău-famată. Ca la o ruletă electorală măsluită, alternanța la putere nu a venit niciodată și cu o alternanță la șmangleala politică și ineficiența administrativă. Prin numitorul comun al guvernărilor esențialmente antiromânești, puzderia de sigle-marcă a partidelor a ajuns să fie percepută comasat ca un brand unic de partid, botezat multiplu și nefrecventabil.

Prin urmare, vă rog să observați evidența: poporul și-a făcut treaba! În 30 de ani a epuizat la urne toate variantele! De fiecare dată însă așteptările legitime i-au fost înșelate. Nu a primit nici spitale, nici școli, nici autostrăzi, nici model de cinste și onoare de la aleși. Iar ceva nou și viabil de votat nu i s-a oferit ! Asta explică numărul tot mai redus de conaționali care refuză să-și folosească puterea incredibilă a votului: e reacția firească a victimelor unei dezamăgiri de lung parcurs.

Numai că repetată timp de 30 de ani, cumulat, experiența asta nefericită lasă urme pe care se pot face pași înapoi. Pentru că sindromul acesta al alegătorului de tip meșterul Manole a început să iasă la analize.

Profesorii se cer în dictatură?

Sondajul cercetătorilor de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj nu lasă loc de speculații. Aproape jumătate dintre profesorii români sunt de acord cu un regim dictatorial, se declară pentru pedeapsa cu moartea și consideră că homosexualitatea nu poate fi acceptată. Vă mirați?! Nu ar trebui. Gândiți-vă doar că educația românească a fost permanent laboratorul de sacrificiu al autorităților pentru testarea a zeci de reforme idioate, reguli stupide, măsuri contradictorii sau curricule de toată jena. Harababura creată a lovit nu numai în elevi (40 la sută din ei sunt analfabeți funcționali!), dar și în corpul profesoral, în special tinerii dascăli fiind cei mai defavorizați de plaga politico-clientelară care ia locul meritocrației în funcționarea sistemului. Iar dascălii se revoltă! Peste 54 la sută din cei care vor dictatură în România au, conform sondajului, mai puțin de 35 de ani. Chiar dacă răspunsul surprinzător dat de aceștia în sondaj vine pe o puternică emoție negativă, tinerii profesori, disperați de parșivitatea dulce din sistemul actual de educație, ne comunică că ar accepta chiar și abuzul legalizat, numai să nu mai continue debandada administrativă en-titre.

Euroscepticism în creștere

Tot pe acest filon al depresiei acumulate în societate înregistrăm în țară și o doză de euro-scepticism în creștere. Potrivit ultimului eurobarometru publicat de Parlamentul European, în luna septembrie, doar 49% dintre români susțineau că statutul de membru UE este un lucru bun. Cifra reprezintă o scădere cu 10 procente față de luna aprilie.

Dar nu acesta a fost cel mai relevant indice în sondaj. Există o cifră care oglindește exact sindromul alegătorului de tip ”Meșterul Manole” din societatea românească. S-a evaluat că 64 la sută dintre români nu sunt mulțumiți de cum funcționează democrația în țara noastră. Peste jumătate dintre ei însă (51 la sută) sunt însă ”total mulțumiți” de modul în care funcționează democrația în UE. Coliva pe sistemul politic românesc este dată în sondaj de cele 75 de procente din populație care nu mai au încredere în partidele politice.

Unde dăm și unde crapă

În urma rezultatului acestor sondaje, aș fi tentat să cred că românii se satură încet-încet de democrație, de libertăți, de drepturi, de Europa. Nu mă grăbesc însă să trag această concluzie! Ar fi falsă! Pentru că nu există simbioză sistemică între valorile fundamentale cum sunt democrația, drepturile omului, egalitatea în fața legii, șanse egale pentru toți și valorile care guvernează politica dâmbovițeană.

Și de aici confuzia. Atunci când, disperați, pare că se predau și optează pentru despotism și autarhie, românii cer de fapt democrație reală, articulată competent, ferm și onest în folosul oamenilor. E ușor de înțeles de ce o parte dintre români cred că democrația le face zile fripte. Trăită după ce a fost malformată de sistemul politic românesc, democrația asta noastră arată într-adevăr ca dracu’! În școli, în spitale, pe șantierele autostrăzilor neterminate, în indicii de mortalitatea infantilă, în declinul demografic sau pe catafalcul uzinelor și fabricilor de stat devalizate. Asta este societatea de care s-au scârbit românii. Un surogat cu aparențe democratice plin de realitatea cotidiană a ineficienței, nepăsării, corupției, inechității și sărăciei!

De multe ori, văzând-o în acțiune, un regim autoritar cu ”despot luminat” pare un El Dorado!

Până acum, cel puțin pentru profesorii tineri din țara asta.

Adrian SĂLĂGEAN