Școală ruină

O clădire care ar fi trebuit să devină școală cu 24 de clase așteaptă să fie finalizată. De vreo 20 și ceva de ani. Se întâmplă la Vulcan, acolo unde autoritățile locale au preluat clădirea în administrare pentru a finaliza lucrările și a o introduce în circuitul educațional. Lucrările la clădirea care ar fi trebuit să devină școală au început pe la începutul anilor 1990. Nu au fost finalizate nici până în prezent.

“În data de 15.11.2006 obiectivul ”Școala 24 Săli de clasă” situate în Vulcan, str. Parângului FN a făcut obiectul protocolului de predare –primire între Inspectoratul școlar al județului Hunedoara, în calitate de predator și Centrul de execuție bugetară respectiv Colegiul Tehnic Mihai Viteazu, însă fără anexele aferente, la care se fac referire în cuprinsul acestuia astfel preluare imobilului nu a fost finalizată. Preluarea acestui imobil este necesară în vederea accesării de fonduri pentru finalizare, evitând astfel degradarea acestuia”, arată edilii din Vulcan.

Clădirea are un regim de înălțime de două etaje și ar fi trebuit să cuprindă 24 de săli de clasă. În luna aprilie 2016  la solicitarea Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, s-a efectuat de către S.C Doreval  S.R.L Deva  raportul de evaluare privind opinarea valorii juste de piață în vederea raportării financiare a bunului imobil obiectiv în curs ”Școala 24 săli” de clasă cu suprafață de 5700mp, cu regim de înălțime S+P+2E.situat în municipiul Vulcan, str. Parângului, FN  jud. Hunedoara, având calitatea de beneficiar Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara – U.A.T municipiului Vulcan.

“Clădirea cu destinația de școală 24 săli de curs a fost începută în anii 1991-1992, între anii 2004 și 2006 s-a executat învelitoarea, iar între anii 2006-2010 s-au executat lucrările la interior, respectiv închiderile cu tâmplărie PVC, finisajele și instalațiile electrice, de încălzire și canalizare. Lucrările la acest obiectiv au fost întrerupte și reluate de mai multe ori.  Aceste lucrări deși au fost refăcute (în special finisaje), în timp s-au deteriorat, datorită abandonării continuării lor și din lipsă de fonduri. Instituția noastră nu a putut accesa fonduri obiectivul nefiind cuprins în inventarul domeniului public”, arată autoritățile locale de la Vulcan.

Edilii din Vulcan vor să finalizeze lucrările și să transforme clădirea într-una în care copiii să poată desfășura activități.

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *