Sesizările PNL şi USR cu privire la modificările aduse codurilor penale, amânate pentru 28 mai de Curtea Constituţională

Sesizările depuse de către PNL şi USR la legile prin care au fost modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală au fost amânate, miercuri, de Curtea Constituţională a României (CCR) pentru data de 28 mai. Partidele susţin că s-au adus peste trei sute de modificări ”nocive” care încalcă statul de drept, Constituţia şi recomandările structurilor europene în domeniu.

Dosarul nr.1134A/2019 s-a aflat, miercuri, pe ordinea de zi a CCR, şi vizează obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

De asemenea, era pe ordinea de zi dosarul nr.1135A/2019 ce vizează obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

Cele două sesizări au fost depuse de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România.

Partidele reclamă peste trei de modificări ”nocive” aduse Codului penal şi Codului de procedură penală care vin ”în contradicţie nu doar cu statul de drept, şubrezind politica penală a României şi favorizând infractorii, dar şi cu Legea fundamentală”.

Semnatarii sesizărilor au invocat atât motive extrinseci, cât şi motive intrinseci de neconstituţionalitate şi apreciază că ambele legi sunt neconstituţionale în ansamblul lor.

În cazul modificărilor la Codul penal, de exemplu, USR consideră că legea a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 69 din Constituţia României.

Similar, în cazul legii care amendează Codul de procedură penală, a fost încălcat principiul bicameralismului, în condiţiile în care Camera Deputaţilor, Cameră decizională, a eliminat mai mult de jumătate din amendamentele adoptate de Senat pentru punerea în acord a dispoziţiilor declarate neconstituţionale.

”În ciuda declaraţiilor puterii, aceste articole nu reprezintă transpuneri ale deciziilor CCR, ci doar voinţa politică a coaliţiei PSD-ALDE, a cărei unică preocupare este, de aproape doi ani şi jumătate, destructurarea sistemului judiciar şi albirea dosarelor corupţilor, pentru ca infractorii să poată fura liniştiţi în continuare, să nu răspundă pentru faptele lor şi să rămână şi cu banii furaţi”, a transmis USR, la momentul depunerii sesizării.

”Sunt favorizaţi direct infractorii, printr-un text de lege”, a spus, la momentul adoptării modificărilor, deputatul liberal Raluca Turcan, care a adăugat că ”dublul condamnat definitiv Liviu Dragnea a coordonat votul colegilor săi de partid”.

”Nimic mai grav, nimic mai descurajant pentru orice om de bună credinţă. (…) Au dat acest vot astăzi în Parlamentul României împotriva tuturor cerinţelor din partea Uniunii Europene, Parlamentul European, Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia, dar, mai ales, împotriva aşteptărilor oamenilor corecţi din această ţară care îşi doresc ca legea să fie aceeaşi pentru toată lumea şi în România şi să pot să trăieşti în respect faţă de lege”, a declarat liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan.

Modificările Codului Penal şi Codului de procedură penală au fost adoptate, în 24 aprilie, de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională.

Proiectul de modificare a Codului de Procedură Penală a fost adoptat cu 181 de voturi „pentru” şi 83 „împotrivă”, iar cel de modificare a Codui Penal a fost adoptat cu 180 de voturi „pentru” şi 81 „împotrivă”.
Ambele proiecte au fost dezbătute în procedură de urgenţă, dat fiind că ordonanţele de urgenţă care ar fi trebuit să pună în acord codurile cu deciziile Curţii Constituţionale nu au fost emise.

”Nu s-a adus nicio modificare, nici măcar o virgulă deasupra deciziilor Curţii Constituţionale”, a spus, după adoptarea proiectelor, liderul PSD, Liviu Dragnea.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *