Simona Halep a câştigat a doua oară Rogers Cup

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat al 18-lea turneu din carieră, al treilea în acest an, al doilea la Montreal, după ce s-a impus, duminică, în finala Rogers Cup, cu scorul de 7-6 (6), 3-6, 6-4, în faţa americancei Sloane Stephens, locul 3 WTA.

Finala de la Montreal a adus faţă în faţă cele mai bune jucătoare pe suprafaţă rapidă, sportive ce şi-au onorat cu vârf şi îndesat acest statut printr-o evoluţie de clasă, spectaculoasă, cu o mare risipă de energie. Balanţa s-a înclinat când într-o parte, când în cealaltă, nervii au fost întinşi la maximum, cel puţin în cazul Simonei Halep, emoţiile au atins cote înalte, iar publicul, împărţit şi el în tribune în susţinerea celor două jucătoare, a trecut prin toate senzaţiile.

Simona Halep a câştigat a doua oară la Montreal, după ediţia din 2016, şi a învins-o tot a doua oară pe Sloane Stephens, campioana ultimei ediţii a US Open, după Roland Garros, dovedind încă o dată că este cea mai bună jucătoare din lume. Dincolo de tenisul jucat, Halep s-a impus, duminică, prin muncă, foarte multă muncă depusă pe teren, prin refuzul de a pierde, prin dorinţa de juca orice minge şi de a nu privi pe tabelă. Ea a câştigat un duel psihic şi fizic, în afara celui tactic, şi asta arată că este o sportivă completă pe terenul de tenis.

Halep este în acest moment principala ei adversară. Autocritica, exagerată câteodată, nu îi face bine de cele mai multe ori, dar alteori o alimentează cu energii nebănuite. Se resuscitează din frustare, dar poate coborî în acelaşi timp în gropi adânci din care refuză să mai iasă.

Duminică, liderul WTA s-a „autoflagelat” cam fără motiv şi acest lucru i-a afectat evoluţia. Ea avut o minge de 5-1 în primul set, pe care a ratat-o, iar adversara a revenit pe tabelă. A fost suficient pentru ca atitudinea negativă din trecut să se pogoare asupra ei şi să se exteriorizeze în discuţia cu Darren Cahill (la 4-3). Australianul a încercat să o liniştească, transmiţându-i că este în avantaj încă şi că joacă bine. Şi, într-adevăr, jucase bine până atunci, cu excepţia unor mici greşeli, însă tocmai aflase că are şi o adversară pe teren, care începuse să îşi facă simţită prezenţa şi să evolueze la un nivel din ce în ce mai ridicat.

Românca i-a perfecţionat lovitura de rever americancei, la fel ca la Roland Garros. Cu agresivitate, Halep a insistat pe această parte şi lucrurile au mers bine la început. Insistenţa în backhand-ul americancei, urmată de schimbărea bruscă a direcţiei şi finalizarea cu lung de linie au făcut-o pe Stehens să nu îşi poată folosi dreapta ei năucitoare. Dar de la 1-4, cu dublu break, numărul 3 mondial s-a mişcat mai bine, s-a poziţionat mai bine la minge, a ieşit din asediu şi a trecut ea la atac. Stephens a câştigat trei ghemuri la rând şi a egalat la 4, dar Halep a făut rebreak şi a servit pentru set, dat nu l-a închis. Stephens a jucat din ce în ce mai bine a preluat din nou conducerea şi a avut 6-5 şi două mingi de set pe serviciul româncei.

Halep le-a anulat şi jocul a ajuns în tie-break. Jucătoarea română a ratat de puţin câteva mingi, a aruncat racheta şi scorul a ajuns la 5-1 pentru Stephens. A urmat una dintre revenirile marcă înregistrată ale Simonei Halep şi nu neapărat pentru că a jucat rău adeversara, ci pentru că românca şi-a asumat mai multă responsabilitate. Ea a câştigat şapte din următoarele opt puncte, salvând încă o minge de set pentru a se impune cu 8-6 în tie-break, după 71 de minute de la start.

Era greu de crezut că după un asemenea set intens, jucătoarea care l-a pierdut mai avea puterea să revină. Dar Stephens este o campioană bine pregătită fizic şi psihic şi a trecut repede peste dezamăgirea eşecului din setul pe care l-a avut în mână. Ea a început cu break, Halep a egalat imediat, dar americanca s-a deprins din nou pe tabelă, şi pentru că evoluţia adversarei ei a scăzut în calitate, pe fondul oboselii acumulate. Jucătoarea din SUA a stat mai bine în raliuri, a fost mai precisă şi mai proaspătă, după ce a disputat numai meciuri de două seturi la acest turneu. Halep a luptat, a încercat să se agaţe de fiecare minge, dar s-a văzut întrecută. Din nefericire, ea a fost împinsă în defensivă şi nu a avut decât o singură lovitură direct câştigătoare. Momentul care a cimentat succesul lui Stephens a fost la 3-2 pentru ea, când a salvat un 15-40 pe propriul serviciu. În ghemul al nouălea, Stephens a ratat trei mingi de set pe serviciul româncei, înainte de a închide cu 6-3, după o oră şi 48 de minute de la start.

În decisiv, numărul 1 mondial a condus cu 2-0, cu break în primul ghem, dar nu lăsa impresa că va dcuce la capăt meciul cu victorie. Şi acaestă senzaţie a fost intărită inilial, pentru că Stephens a revenit şi la 2-2 a avut 40-0 şi serviciul. Dar ceva s-a dereglat în jocul americancei, care a produs câteva greşeli neaşteptate. Halep a făcut break-ul şi, pe fondul unei căderi a rivalei, s-a desprins apoi la 5-2. La acest scor, Halep a avut minge de meci, dar a pierdut-o cu o dublă greşeală. La avantaj pentru ea, Stephens a dat uşor într-o minge ca şi când ar fi fost aut, dar arbitrul nu a reacţionat. Americanca avut intenţia de a renunţa, crezând şi ea că s-a păcălit, dar a cerut totuşi reluarea, care a confirmat autul. Astfel, ea a reuşit să se apropie la 3-5. Halep a mai ratat două miongi de meci în ghemul următor (15-40) şi Stephens a mai făcut un pas în strângerea scorului pe tabelă. Lideul WTA nu a mai scăpar victroia apoi, câştigând decisivul au un as şi cu 6-4, după două ore şi 41 de minute de la prima minge.

În Canada, învingătoarea va încasa un cec de 519.480 de dolari şi 900 de puncte WTA, iar învinsa 252.425 de dolari şi 585 de puncte WTA.

Anterior, cele două jucătoare s-au mai întâlnit de opt ori, iar Halep câştigase şase partide, ultima dată în finala de la Roland Garros, când s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-1 şi a obţinut primul ei trofeu de grand slam.

Simona Halep, în vârstă de 26 de ani, disputat a XXXII-a finală din carieră, a cincea din acest an. Ea a câştigat 18 finale până acum.

Titluri WTA de simplu: 18 – Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 14 – Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5), în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5), în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

După Rogers Cup, Halep va evolua, săptămâna viitoare, la turneul de la Cincinnati, tot de categorie Premier 5.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *