Simona Halep, a patra oară în sferturi la Indian Wells, în ultimii cinci ani

Simona Halep, locul I WTA, a învis-o, marţi, cu scorul de 7-5, 6-1, pe chinezoaica Qiang Wang, locul 55 WTA, calificându-se pentru a patra oară în ultimii cinci ani în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.

Halep nu a făcut un meci grozav în primul set, care a fost echilibrat pentru că românca a greşit mult (19 erori neforţate, faţă de 18 Wang), nu pentru că adversara ar fi surprins-o în vreun fel. Wang a dat mingea înapoi, uneori sub un unghi mai dificil, alteori a trimis lung, către linia de fund a terenului, dar nu de nereturnat. Nervoasă, grăbită, Halep a fost darnică, a oferit cadouri multe, care au ţinut-o aproape pe chinezoaică. Liderul WTA i-a cerut sfatul lui Cahill, care i-a atras atenţia asupra greşelilor neforţate şi asupra nerăbdării afişate. Halep a înţeles mesajul şi jocul ei s-a schimbat cu 180 de grade, evoluând dezinvolt, precis, în stil de campioană, cu doar opt greşeli neforţate în setul secund.

Setul I a avut trei părţi diferite. Una, în care cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul, până la 2-2, a doua, în care niciuna nu a făcut-o, până la 4-4, şi sprintul final al Simonei Halep.

La 4-5, fără break avans, Halep l-a chemat pe Cahill, iar acesta şi-a calmat eleva, care a câştigat apoi următoarele şase ghemuri la rând, nouă din următoarele zece. După trei dintre ele, Halep a luat primul set, cu 7-5, după 45 de minute. Ultimul ghem al setului a fost unul „made by Halep”, cu abia a patra minge de set fructificată şi cu o minge de break salvată.

Setul secund a însemnat pentru Wang doar un ghem, rebreak, la 0-3. Halep s-a impus cu 6-1, după 75 de minute de joc.

Simona Halep a declarat, după ce a învins-o pe Qiang Wang, că s-a antrenat cu jucătoarea chineză în urmă cu câteva zile şi a pierdut partida jucată la şedinţa de pregătire.

„Ştiam cum o să fie pentru că m-am antrenat cu ea în urmă cu câteva zile şi m-a bătut la anternament. A fost greu să vin aici şi să joc meciul, dar am fost pregătită, am ştiut ce trebuie să fac, am încercat doar să ţin mingea, să nu ratez mult şi în final am dominat un pic mai mult. Ţin minte că nu am putut ridica trofeul (n.r. – în 2015), pentru că este foarte greu. E întodeauna o plăcere să vin să joc pe terenul central, este o arenă frumoasă şi întotdeauna publicul este frumos. Vă mulţumec că aţi venit şi sper ca data viitoare să fiu mai bună ca azi”, a declarat Halep, la interviul de pe teren.

În faza următoare, Halep va evolua cu croata Petra Martici, locul 51 WTA, care a învins-o, tot marţi, cu 6-3, 7-6 (4), pe jucătoarea cehă de 18 ani Marketa Vondrousova, locul 54 WTA. Simona Halep şi Petra Martici sunt la egalitate la întâlnirile directe, 1-1, dar partidele sunt din 2015 (victorie Halep) şi 2011.

Calificarea în sferturi este recompensată la Indian Wells cu un premiu de 167.195 de dolari şi cu 215 puncte WTA.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *