Sindicalist în minerit: “Nu există certitudine în momentul de față!”

Angajații minelor Lupeni și Lonea din cadrul Complexului Energetic Hunedoara își desfășoară activitatea într-un stres continuu. Asupra lor planează numai incertitudini. Nu se știe, nici acum cu trei luni înainte de luna decembrie, dacă cele două unități miniere vor mai funcționa cu producție și după data de 1 ianuarie 2019.

“Ministerul se află în corespondență cu Comisia Europeană și mai așteptăm niște materiale. Pe baza acelor materiale noi vom arăta că minele Lupeni și Lonea nu se pot închide așa cum au dorit unii. Pentru Lupeni și așa sunt niște termene mult extinse, pentru că se știe că în 2020 Lupeniul trebuia să fie gazon, iar lucrul acesta era imposibil. Ministerul este în corespondență cu Comisia Europeană pe această problemă, noi am organizat acea întâlnire la Petroșani unde am avut și promisiunea doamnei Corina Crețu. Așteptăm niște materiale. Deocamdată nu există certitudine că minele Lupeni și Lonea pe 1 ianuarie 2019 își vor înceta producția. Nu există certitudinea asta. Există demersurile noastre pentru ca acest lucru să nu se întâmple”,  a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.

În plus, sindicaliștii susțin că este nevoie de prelungirea activității cu producție a celor două unități miniere în contextul în care cantitatea de cărbune extrasă din subteran este la limita inferioară.

“Din punct de vedere al cantității de cărbune, s-ar impune funcționarea cu producție a celor două mine și după data de 1 ianuarie 2019, dar asta înseamnă ca cineva să își asume. E greu să își asume cineva închiderea unor zăcăminte deschise cu oprirea în mijlocul zăcământului deschis a exploatării unor abataje. Este greu să își asume cineva și lucrul acesta. Noi facem toate eforturile ca acest lucru să nu se întâmple. Nu există certitudine în momentul de față!”, a mai explicat sursa citată.

Chiar și în contextul actual, termenul pentru funcționarea minei Lupeni a fost prelungit. Inițial, se stabilise închiderea totală pentru anul 2020, iar apoi acesta a fost extins până în anul 2024.

“Chiar dacă nu se vor prelungi, termenele privind finalizarea activității au fost anul trecut mult extinse, mai ales pentru Lupeni. Vorbim de anul 2024, când înainte vorbeam de anul 2020 cu oprire totală. Sunt încă 4 ani în plus. Noi prelungirea cu producție am cerut-o în interiorul aceleiași perioade, pentru a termina de exploatat. În trei ani de zile s-ar termina de exploatat, iar lucrările de închidere ar merge în paralel. Dacă se prelungește, ne vom confrunta cu o problemă legată de resursa umană, dar probabil se vor face echilibrări între sucursale”,  a mai spus Darius Câmpean.

Chiar și secretarul de stat în ministerul Energiei, Doru Vișan, declarase în urmă cu aproape o lună de zile la Petroșani că România este singurul stat din UE care a solicitat prelungirea activității unităților miniere. Comisia Europeană nu a oferit deocamdată un răspuns.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *