100 de amenzi pentru depăşirea limitei legale de viteză

Polițiștii rutieri hunedoreni au aplicat peste 100 de amenzi pentru depăşirea limitei legale de viteză în cadrul unei ample acţiuni ce a avut loc ieri, la nivel european, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

Ieri, 3 aprilie a.c., între orele 00:00 – 24:00, în judeţul Hunedoara s-a derulat acțiunea Speed Marathon, pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării limitei de viteză.

Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, s-a derulat în toată țara, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu.

Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive.

Poliţiştii rutieri hunedoreni au acţionat cu toatele aparatele radar din dotare, pe principalele artere rutiere unde s-a constatat un risc rutier ridicat datorat vitezei excesive.

În urma acţiunii, poliţiştii au aplicat, în cursul zilei de ieri, 108 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit, din care 11 sancţiuni au vizat depăşirea vitezei maxime admise cu mai mult de 50 km/h, situaţie în care, pe lângă sancţiunea contravenţională, în valoare de 1.305 lei, au luată şi măsura complementară a suspendării dreptului de a conducere autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

În primele trei luni ale acestui an, la nivelul judeţului Hunedoara, au avut loc 8 accidente grave având ca şi cauză principală viteza, cu 5 mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. Ca urmare a acestor evenimente rutiere, a fost înregistrat un deces, față de 4 în aceeași perioadă din 2018 și 12 persoane au fost rănite grav (cu 3 mai puțin, față de anul trecut).

De asemenea, în primele 3 luni ale acestui an, poliţiştii rutieri hunedoreni au aplicat 2.425 de sanctiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului de viteza legal stabilit, din care 204 amenzi pentru depasirea vitezei cu mai mult de 50 km/h (caz în care s-a luat ţi masura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe perioadă de 90 de zile).

 

Biroul de Presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *