Studenții Universității Petroșani, angajați după traininguri

Studenții Universității din Petroșani ies din amfiteatre și învată, aplicat, în funcție de specializarea pe care o urmează. Conducerea instituției de învățământ superior din Valea Jiului încearcă astfel să le ofere studenților posibilitatea de a vedea cum se desfășoară activitatea în diferite instituții. Spre exemplu, studenții de la Facultatea de Științe, specializarea Administrație Publică au fost în în vizite la primării și la Consiliul Județean Hunedoara, în timp ce studenții de la Facultatea de mine fac practica la unitățile miniere.

“Studenții au văzut cum se lucrează în primărie, în Consiliul Județean și în Prefectură. Avem un grup de studenți și cadre didactice care sunt de la Administrație Publică și care așa cum am făcut parteneriate cu Primăria Vulcan, Petroșani și cu alte primării să facă practica vara acolo, așa i-am dus acum la Deva să vadă Primăria Deva, Consiliul Județean și Prefectura cu problemele specifice fiecărei unitaăți administrative din județ. Toți studenții fac practică în domeniile lor de specializare. Avem parteneriate cu administrațiile, cu băncile, cu firmele de asigurări. În funcție de programa școlară și cu specificul fiecărui an de studiu fac practică în locațiile care sunt destinate specializărilor lor și cu care noi încheiem în fiecare an convenții de practică”,  a declarat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai.

În plus, Universitatea din Petroșani are o serie de convenții cu diferite societăți. După ce își termină practica, studenții sunt angajați de aceste firme, fapt ce confirmă că la Universitatea din Petroșani se pregătesc specialiști temeinic.

“Cu o mare parte din firme avem convenție de practică în urma căreia studenții care sunt selectați de firmele respective rămân și continuă practica în regim de angajat și își aleg proiectul de diplomă cu o tematică specifică acelei intreprinderi. Atunci când la primării, consilii locale, prefectură scot postul la concurs, ei să fie deja pregătiți și din punct de vedere practic pentru a putea ocupa acele posturi. Toate aceste activități sunt importante pentru că se obișnuiesc și văd în mod real ceea ce se întâmplă acolo”,  a mai spus sursa citată.

Universitatea din Petroșani are o istorie îndelungată. Zeci de mii de specialiști au fost formați în cele peste 7 decenii de existență ale Universității Petroșani.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *