Sute de credincioși au participat la cel mai mare pelerinaj ortodox (FOTO)

Sute de credincioși din întreaga țară au participat la cea mai mare procesiune de Paște. Municipiul Lupeni s-a transformat, astăzi, Vinerea Mare în polul credinței. Sute de creștini ortodocși au venit să parcurgă traseul de peste 10 kilometri.

Anual, în Vinerea Mare are loc „Drumul Crucii”, singurul pelerinaj ortodox din România care străbate muntele Straja, până la schitul construit în vârful muntelui.

„Drumul Crucii” a fost iniţiat de Emil Pârâu, un om de afaceri din oraşul Lupeni, în anul 2000, după ce a finalizat construcţia schitului din masivul Straja. De atunci se reface drumul parcurs de Mântuitorul Isus Hristos cu cele 14 popasuri. La fiecare dintre acestea există câte un basorelief care simbolizează scena respectivei opriri făcute de Mântuitor în drumul Său către muntele Golgota. La fiecare basorelief soborul de preoţi care participă la procesiune se opreşte pentru a se ruga.

An de an, circa mii de persoane şi zeci de preoţi participă la procesiunea Drumului Crucii din Strajă. Ei duc pe umeri o cruce în mărime naturală, în care se găsesc încastrate părticele din crucea pe care a purtat-o Mântuitorul şi pe care a fost răstignit pe Golgota. Crucea se găseşte în Schitul Straja.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *