Teatrul iese în stradă. Festival în premieră în Piața Unirii din Deva

Primăria Municipiului Deva vă invită la teatru în aer liber, în zilele de 14, 15 și 17 mai 2018, la ora 20.00, în Piața Unirii din Deva, la Festivalul ”Deva Performing Arts”, organizat de Teatrul de Artă Deva.

Evenimentul își propune să atragă publicul spre fenomenul teatral și artele spectacolului – nu doar localnicii, ci și turiștii – conducând astfel la posibilitatea dezvoltării turismului cultural, de care să beneficieze întreaga comunitate.

PROGRAMUL SPECTACOLELOR ÎN AER LIBER:

Luni, 14 mai 2018, ora 20.00, platoul din fața Primăriei Municipiului Deva: piesa”Origini” – un spectacol fără cuvinte, cu elemente de acrobație și foc, producție a Teatrului ”Aureliu Manea” din Turda (coordonator exerciții tehnice: Cătălin Grigoraș).

Marți, 15 mai 2018, ora 20.00, platoul din fața Primăriei Municipiului Deva: piesa ”Comedie din comedie” (cântec, joc și voie bună) – o piesă spectaculoasă, care are parte de toate ingredientele unui adevărat show, producție a Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, în regia și scenariul lui Mihai Gruia Sandu (actorul care l-a jucat ani de-a rândul pe Arlechino, idolul copiilor din anii ‘90).

Joi, 17 mai 2018, ora 20.00, platoul din fața Primăriei Municipiului Deva: piesa ”Trei frați gemeni venețieni”, de Antonio Mattiuzzi Colatto, în regia lui Mihai Crețu  – o comedie spumoasă, care va stârni hohote de râs, producție a Teatrului ”Tudor Vianu” din Giurgiu.

”Deva Performing Arts Festival” se desfășoară în perioada 12-18 mai 2018 și aduce la Deva 11 spectacole, atât în aer liber, cât și în sală, dar și nume sonore ale scenei românești, printre care Maia Morgenstern, Claudiu Bleonț, Irina Movilă, Mircea Rusu și Bebe Cotimanis.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *