Temperaturi sub pragul de ger

Cele mai scăzute temperaturi din această perioadă, cu temperaturi care vor coborî chiar şi la – 25 de grade Celsius, vor fi înregistrate în această dimineaţă, iar Capitala şi 29 de judeţe se află sub cod portocaliu de ger până vineri seara. Pentru restul judeţelor – treisprezece – este în vigoare o atenţionare cod galben de ger însoţit de ninsori şi viscol. Şcolile din Capitală şi din opt judeţe vor fi închise în continuare toată săptămâna, iar în alte trei judeţe, respectiv Argeş, Tulcea şi Dolj, cursurile vor fi suspendate doar joi.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valul de frig va persista şi se va intensifica pe parcursul nopţilor, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi va fi ger, mai ales dimineaţa şi noaptea.

Treisprezece judeţe – Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Arad, Timiş, Bihor, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare – sunt sub cod galben de ger, ninsori şi viscol, iar restul judeţelor sunt sub cod portocaliu de ger.

”În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, gerul va fi persistent în cea mai mare parte a intervalului, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 şi -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 şi -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade”, a anunţat ANM.

Meteorologul Gabriela Băncilă a precizat că joi şi vineri dimineaţă vor fi înregistrate cele mai scăzute temperaturi din această perioadă, în Bucureşti urmând să se înregistreze până la -19 grade Celsius.

În cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 martie) temperaturi sub pragul de ger (-10 grade) se vor înregistra în Moldova, local în Maramureş, Transilvania, Muntenia şi Dobrogea şi pe arii restrânse în Oltenia.

Începând din noaptea de joi spre vineri (1/2 martie) şi până duminică (4 martie) vor fi intervale cu precipitaţii în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vestul şi sudul ţării. La început va ninge, apoi, trecător, vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei.

Şcolile din Capitală şi din opt judeţe rămân închise toată săptămâna; în alte trei judeţe, cursurile vor fi suspendate joi

Conform Ministerul Educaţiei, joi şi vineri, cursurile şcolare vor fi suspendate integral în Capitală şi în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa, Ilfov, Olt şi Teleorman. Şi în judeţul Giurgiu vor fi închise, în aceste două zile, toate unităţile de învăţământ, cu excepţia a cinci grădiniţe cu program prelungit din municipiu.

De asemenea, în judeţele Argeş şi Dolj s-a decis suspendarea integrală a cursurilor, însă doar pentru ziua de joi, 1 martie. Şi în judeţul Tulcea, joi vor fi închise toate unităţile de învăţământ , cu excepţia grădiniţelor din municipiu.

În acelaşi timp, în intervalul 1-2 martie vor fi închise Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii, care are are centrala termică defectă, şi liceul din localitatea Lădeşti (Vâlcea).

Orele de curs vor fi recuperate, conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *