Termocentrala Mintia, oprită total

Termocentrala Mintia va fi oprită. Conducerea unității susține că au loc lucrări de întreținere, iar sindicaliștii spun că lipsa cărbunelui și lucrările care se execută la infrastructura feroviară au dus la sistarea activității.

“În perioada 23 august-3 septembrie, termocentrala va fi oprită. Motivul este legat de blocarea traficului feroviar în zona Simeria, deci nu se poate aduce cărbune”, spune Cristian Iștoc, președintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara.

Totodată, sindicalistul subliniază că stocurile de cărbune ale termocentralei sunt zero. Cristian Iștoc mai menționează că astfel de opriri au existat doar acum mai bine de 20 de ani și acestea au fost  pentru lucrări de curățire a barajului.

În urmă cu o săptămână Executivul a aprobat programul de iarnă pentru sistemul energetic. Pentru prima dată, Complexul Energetic Hunedoara nu a fost menționat în acest document. Astfel, nu se cunoaște ce stoc de cărbune trebuie să existe la nivelul celor două termocentrale din cadrul societății energetice pentru perioada de iarnă cuprinsă între 1 noiembrie 2019 – 31 martie 2020.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *